28 noiembrie 2014

N(aum), un spectacol ca un basm

Ieri seară am fost aruncată pe un nor
Am rămas toată noaptea acolo până norul m-a îngropat
Acum m-am trezit, dar norul e în mine
Ii simt gustul dulce-amar.

Iar pleoapele se chinuiesc să nu-l împrăștie.
Un copac uitat, nebăgat în seamă, a înflorit
Când cineva a pus mâna pe umărul său.
A aflat ce nimeni nu voia să-i spună?
Să vorbim despre iubire în tăcere.

Un om și un... și o... și... Un om a dansat cu mine. Nu, nu...
Eu, da, eu am dansat cu mine
cum o fac mereu și mereu când mă pierd. Nu. Când mă regăsesc. Da.
Minunat basm Eu. Nu, nu eu. Tu. Da Tu.

Mereu și mereu aceeași întâlnire, eu și eu, amintiri, necunoaștere, recunoaștere...
Prezentul nu există, s-a dus deja
Dar norul va rămâne mereu al meu, cu mine, mai dens, mai palid, mai nostalgic
Norul lui "a fi".

Gândesc deci... nu exist. Doar norul....

--------------------------------

Aseară am văzut N(aum), fără să cunosc multe despre Naum, poetul, omul. Acum voi incerca să aflu, pentru a înțelege norul, marea, copacul și ce mai se poate fi înțeles, dacă se poate înțelege ceva sau se poate doar simți.

--------------------------------
N ( A U M )
texte Gellu NAUM 
un spectacol cu Oana PELLEA si Cristina CASIAN
regia Mariana CAMARASAN

14 noiembrie 2014

Da, ştiu

Da, ştiu, speranţa e în mâine ...
Mâine! Mâine! Mâine... mâine...
Un infinit de mâine
pentru a trăi Acum!

Da, ştiu, speranţa e în mine...
eu, eu, eu, Eu!
un infinit de eu
pentru a fi!

Eu, acum
a fi, mâine!

13 noiembrie 2014

Gânduri de acum


Rostul omului e iubirea
Fără iubire suntem copaci morți înainte de primul mugur.

A iubi și a dărui sunt creșteri de ramuri către cer.
Doar a primi, fără a da
e toamna dinaintea ultimei ierni,
frumos colorată dar fără de întoarceri
și fără îmbrățișări cu aer de primăvară.

Îmbrățișarea presupune a da
o frunză din tine pentru un mugur în celălalt.

27 octombrie 2014

Fluturele alb

Noaptea peste pleoape îmi coboară fluturi
Mii, colorați, jucăuși
Imi gâdilă ochiul până ce nervul optic
Devine fluture alb și-mi zboară prin creier.
Fiecare neuron se deschide pentru a-i fi gazdă
Iar eu zâmbesc la fiecare atingere a lor
Dar fluturele alb caută altceva,
Neuron cu neuron, el caută
Pâna ce încep să râd iar pleoapele mi se deschid
Mii de fluturi colorați mă inundă
Și simt cum devin lumină
prin îmbrățișarea lor cu cel alb.

Simt că mă pierd

Simt că mă pierd clipă de clipă
Cuvânt cu cuvânt, gând cu gând
Așa, precum toamna se pierde frunză cu frunză
Adiere fără de foșnet, lumină fără căldură...

Ne golim.

Copaci goi, gânduri fără substanță, cuvinte fără sens.
Așteptăm și sperăm la o nouă primăvară.
Intr-un cerc continuu de zale,
pe care ne chinuim să nu le pierdem,
și la care construim mereu și mereu.

23 septembrie 2014

Plouă

Plouă
Iar în mine curg imagini
imagini cu chipuri ce au trecut prin viaţa mea...
azi nu mai sunt.
Bunicii, imi revin in gând
rând pe rând
de ce tocmai azi?
nu ştiu.
Pe unii i-am iubit mai mult
pe unii mai puţin
într-un fel
direct proporţional cu iubirea pe care o primeam.
Şi dacă mă iubeau toţi în aceeaşi măsură
dar nu ştiau arăta? sau nu ştiam eu vedea?
Azi poate ei plâng
unii de dor,
unii pentru că-i doare gândul meu,
toţi ca un semn-rugă de
"nu ne uitaţi!"
Nu, nu vă uităm
atâta timp cât suntem.
Încă ne e dor
şi absenţa doare.

22 septembrie 2014

Ridul acesta

Ridul acesta e al meu?
Ridul acesta e al meu.
În el păstrez zâmbetele trecutului
câteva tristeţi şi chipuri.
Ştiu că altele îi vor urma
E firesc.

Nu, nu vreau să-l ameninţ cu ace,
acid hialuronic sau botox,
S-ar răzbuna şi m-ar transforma în altcineva.
Nu vreau ca peste ani să mă privesc în oglindă
Şi să nu mai găsesc nimic din tot ce am trăit
Să am un chip care să mintă.

Fiecare rid ar trebui să spună o poveste
Fie ea tristă, fie ea veselă
Să ne amintească clipele bune sau rele
Să arate că timpul a trecut şi asta nu ne sperie.
Să le spună tuturor că am rămas fireşti.

Când tăcerea

când tăcerea urlă în tine că vrea să vorbească
las-o! ajut-o! dă-i cuvinte!
altfel vei simţi durerea neputinţei de a evada.

19 septembrie 2014

Eu nu am vârstă

Eu nu am vârstă
Ce este vârsta?
O cifră care spune ce?
Timpul trece.
Da, trece,
Și schimbă tot
Orașul de ieri e mai mic
Dealurile copilăriei îngrădite
Fără fragi, mure și coarne pentru oricine
Noi suntem liberi
Dar tot ce era liber în amintire, azi am pierdut
Le-am îngrădit,
pentru a ne demonstra posesia,
redobândirea a ceea ce ne fusese luat.
Și uite aşa am uitat bucuria (trăirii)
(a fi liber nu înseamnă a avea).
Eu nu am vârstă,
Am un chip, un trup
Cu care plâng, mă bucur, zac, alerg
Am o inimă care bate
Inima mea bate nu pentru că am o vârstă
Ci pur și simplu pentru ca sunt
Nu sunt pentru a număra anii, nu vreau să-i număr
pentru a mă întrista cifrele
Sunt și atât, încă nu știu de ce
Poate voi afla într-o zi
Și da, necunoașterea asta mă întristează
Nu, nu vreau să am vârstă
Vreau să mă bucur, să păstrez clipe
Dar timpul trece,
Da, trece
Și schimbă tot
Chiar și pe mine și cum percep tot
Nu, nu vreau să am o vârstă,
vreau să am ce povesti.

28 august 2014

Am călătorit prin trecut

Am călătorit prin trecut
Din amintire în acum
Străzi mai mici, totul mai mic
Dealuri îngrădite
Case dispărute, ruine
Dar mai multă culoare
Mai mulți oameni
Și liniștea ici-colo,
În doze mai mici.
Nimic nu mai e cum a fost.
Pasărea asta ce cântă e tot din trecut?
Nu.
E acum, aici, aproape
Îmi stigă că nu e cazul să disper
Nu am pierdut chiar totul,
Mai sunt fluturi albi, colorati, de noapte
Mai sunt margarete, tremurici și maci
Mai este ea și sunt altele ca ea, ce îmi cântă la geam diminețile
Mai sunt cei ce mă iubesc și cei pe care îi iubesc
Mai sunt guguștucii ce vin să mă vadă la ore fixe
Mai sunt greierii ce încă se aud printre blocuri
Și tot așa, multe altele...
Eu doar am crescut și-mi este dor
De cireșul cel mare din curte,
De strada din Sighișoara
liniștită și pustie precum un platou de filmare înainte de a se striga "motor"
(așa îmi închipuiam eu a fi)
De dealurile și poienițele libere, fără garduri
De soc, de muri, de fânul uscat, chiar și de livada cu pruni (deși am ajuns să urăsc culesul prunelor)
De bunici.
Mi-e dor de ce însemna copilărie.
Și când te gândești că atunci îmi doream să mă fac mai repede mare
deși mama îmi zicea că asta nu e așa o bucurie, și a fi mare nu e aşa ușor, că voi vedea...
Acum văd.

29 iulie 2014

Pauză

Nu ştiu de ce îmi este greu să scriu
Asta înseamnă că de fapt nu pot
Iar neputinţa asta ...
Nici ea nu ştiu de unde vine
Nu, nu-mi găsesc o scuză
E doar o stare de fapt.
Încerc să găsesc căi sau măcar o cale
să-mi transform greul în cunoaştere măcar
cunoaştere, necunoaştere...
a ce? a cui? pe cine? cum?
E un algoritm al cărei cheie de descifrare nu am gasit-o
Ce ar trebui să ştiu?
cum ar trebui să văd?
Ce ar trebui să fiu?
cum ar trebui să fac?
Iau o pauză.
De multe ori pauzele şi liniştea ce le precede
şterg îndoielile şi fac loc luminii.

Pauză.

Respir aer, aer de oraş, tot aer
Caut iarba verde şi plină de rouă
Găsesc ceea ce pot închipui
Ce nu pot închipui?
Ceea ce nu am văzut? Ceea ce nu am ştiut?
Atunci îi dau eu forme, creez din mine
Deci, găsesc tot.
Atunci ce nu mă lasă să scriu?
De unde greul?
Necunoaştere?
a mea despre mine? a ce?
Pe mine nu mă pot crea pentru că sunt deja?
Şi totuşi mă recreez cu fiecare literă scrisă
Iar când nu o fac, e doar stagnare de sine?
Şi am scris, şi scriu.
Am găsit luminişul cu iarbă verde şi soare.
Nu trebuie decăt să mă întind şi să privesc cerul.

Pauză.

25 iulie 2014

Trebuie doar să mă vezi

Caut să mă întind să ajung la tine
Nu sunt nici pasăre, nici fluture
Să-mi întind aripile să te mângâi
Să te prind în zbor,
să fim plutire şi dans printre flori-nori
Am doar o privire cu care să te chem
şi două mâini cu care să te strâng în braţe
să te lipesc de mine
să ne simţim bătăile inimii
şi aşa să plutim printre flori-nori
dans-zbor.

Tu trebuie doar să mă vezi.

15 iulie 2014

Intrebare?

Stau,
trec pe lângă mine umbre, lumini, sunete,
particule de necunoscut...
Stau,
un punct în mijlocul Universului.
Oare cum mă văd toate ce trec pe lângă mine?
o particulă de necunoscut,
nicidecum statică?

11 iulie 2014

Omul din muzică

Nu îmi amintesc când am ascultat ultima dată Albinoni, Adagio
Știu că îmi este dor de starea ce mi-o crea
Era tristețe, o tristețe plăcută
Vedeam suferința, căutarea, rugăciunea,
În mine erau lacrimi, pe obraz nu
Vioara suna ca un urlet al unui om pierdut, fără speranță
Un om îngenuncheat care căuta iertare
Un om ce nu știa de ce trebuie să fie iertat, dar ştia că
Iertarea îi era salvarea.

Mă târam și eu în mine
Țineam pasul și gândul cu acel om
Eram murdară,
noroi greu și negru pe noi și în noi
ca după o furtună pierdută în vară
Cu ochii ridicați către ceea ce ar fi trebuit să fie cer
Dar era negru
Noroiul ne acoperea cu totul
Dar noi mergeam îngenuncheaţi, cu capul ridicat a rugă.

Și am fost salvați,
Deși, memoria mă trădează și nu-mi amintesc alte stări
Ar fi trebuit să văd cum se deschide o fereastră și face loc soarelui,
Ar fi trebuit sa simt bucurie, iubire, împăcare
Dar nu, am rămas doar cu negrul noroi și tristețe.
Esential este altceva
Știu că am fost salvați, și eu și el.
Omul din muzică este iertat.

---------------------------

Ce poate face o melodie și cum anumite stări rămân în memorie...
Sau, de fapt, nu e decât o fereastră pe care am deschis-o către trecut?
De ce să-mi fie dor de astfel de stări?
De ce mi-au plăcut? Azi îmi mai plac?



---------

Din categoria JOC - cuvinte primite: esential, memorie, fereastra, furtuna, vioara

O clipă în care am fost

Azi am deschis larg fereastra
Și am tras în mine toată lumina dimineții
M-a durut pentru o clipă furtuna ce am dat-o afară
Dar apoi am reînvățat să respir luându-mi zborul.

Am căutat nori albi, pufoși pe care să-mi odihnesc gândurile
Am învățat să privesc înapoi acceptând-mi greșelile
Apoi am cotrobăit prin memorie după sunete
Viori, piane, concerte, cvarteturi, soliști.

Ce zbor am avut... și cât aș vrea să zbor iar
Mereu altfel, mereu altcumva
Esența vieții e clipa
Azi am avut o clipă în care am fost.


---------
 
Din categoria JOC - cuvinte primite: esential, memorie, fereastra, furtuna, vioara

03 iulie 2014

Fărâmă de munte

Timpul macină carnea din noi
Precum vântul piatra din munte
Devenim schelete cu suflet
Într-un final ce nu ne mai aparţine.

Suflă aerul prin noi
Şi nu mai ne recunoaştem
Sufletul devine pribeag
Fără un ciot de inimă sprijin.

Inima e de carne sau...
Se macină încet, sigur
Până ce ultimul tic-tac
Se stinge.

Şi tăcem
lăsând în urmă
doar chipuri şi urme
înrămate-n doruri, lacrimi şi sânge
Până ce dispar toate
Şi doruri,
si lacrimi
şi ultima picătură de sânge.
Iar atunci devenim fărâmă de munte.

02 iulie 2014

Poveste (altă poveste)

Cuvintele așteaptă cuminți, ca penița să le așeaze ușor pe hârtie
Precum notele muzicale pe portativ, literele își cunosc locul,
Știu crea ritmul, dansul, povestea.
Doar un vânt primăvăratic, copil neastâmpărat, uneori le împrăștie
Și atunci speriate, schimbă ritmul, valsul se transformă în salsa
Povestea curge mai departe, în alte culori, lăsând în urma ei
Un susur de apă curgătoare, un foșnet de gând nerostit, un boboc ce explodeaz
ă în floare, o pasăre rătăcită-n frunziș...
Până ce totul devine liniște, calm, împăcare.
Și atunci penița pune punct.

30 iunie 2014

Azi a plouat

Azi a plouat
cu zâmbete,
cu suflete,
cu lacrimi,
cu tristeţi,
cu tot ce a vrut fiecare
să simtă,
să creadă,
să dorească.
Azi a plouat cu vise
visele celor ce nu mai sunt
de a fi noi mai bine
Visele noastre
de a şti trăi, de a sti iubi.
Ne spunem unii altora să trăim
Ne încurajăm
cu speranţa
că vom prinde curaj
şi o vom face.
Azi a plouat cu dorinţa
de a fi.
A ta, a mea, a lor
a noastră, a tuturor.
Si toate dorinţele astea
sunt acum în pământ
până ce soarele
şi toate plantele ce vor creşte
le vor ridica iar la cer.
Într-o zi va ploua iar
şi chiar de noi nu vom mai fi
dorinţa noastră
de a fi
se va regăsi
într-o frunză,
într-o floare,
într-un strop de ploaie.

27 iunie 2014

Inspiraţie

Mă uit în ochii tăi
Mă văd întreagă
Nu-mi lipsește nimic
Sunt și mă simt eu.

Tu, mă întregești.

Precum copacul ce nu poate înflori fără de soare
Așa sunt eu fără de tine.

Îți creez chip și trup
Până vei vrea să-mi pui în cuvinte
Tot ceea ce eu nu pot.
Ești inspirația mea
Cu ochii mei cei nevăzuți de alții.

Zâmbet în dar

Am primit un zâmbet în dar
Condiția a fost să-l dau mai departe
Mă gândesc să-l pun în fiecare picătură de ploaie
Așa că aveți grijă,
Azi plouă cu zâmbete.

25 iunie 2014

Stari

azi mă dor toţi norii pe care ieri i-am privit
cât de frumoşi erau
şi cât de repede au fost goniţi,
miting aviatic.

aşa suntem noi
frumoşi zburători peste şi pe sub ceruri
doar că gonim fără să vedem unde
şi sfârşim cu părerea de rău
că nu am simţit pe deplin
zborul.

m-a obosit să privesc albul pufos
luând forme năstruşnice în bătaia soarelui
frumuseţea firească oboseşte
când nu ai mai primit-o de mult.

a sta într-un scaun nu e întotdeauna odihnitor
lumina şi cerul devin prea grele
când realizezi firescul frumos
pe care-l pierzi zi de zi
stând într-un scaun
alt scaun.

16 iunie 2014

Pentru că nu te-am găsit

Am un rău în mine
ce mă împrăştie în mii de bucăţi
ce se ciocnesc una de alta
trupul nu-mi mai aparţine
sunt precum o păpuşă cu sfori
trag de mine mâini nevăzute
să mă ridic
să merg
dar trupul meu
spart
e înţepenit în scaun
doar mâinile caută semne pe tastatură
sunt părţi din mine ce se reconstruiesc
din durerile reîntâlnirii cu ele însele
e un fel de amorţire
o gaură în timp
fără de timp
îmi simt ochii, mă ard
apoi mâinile strânse una în alta
limba uscată
degetele de la picioare amorţite
mă simt, bucată cu bucată
dar nu întreg.
Am un rău în mine
de mine
cu mine.
Pentru că nu te-am găsit.

13 iunie 2014

Aşteptând să o iau de la capăt

Mă mişc greu
Îmi târşâi picioarele prin nisipul ăsta
Şi mă afund
Nisipul în sine e uşor
Dar acum, acum când trebuie să merg
mă ţine pe loc
atât de încăpăţânat...
Vreau să ajung la marea cea mare
Să-mi las corpul să plutească
Din când în când un val să mă lovească
Durerea să îmi amintească
încă trăiesc.

Mă mişc greu
Nisupul a început să mă ardă
valul salvator, al stingerii, e mai departe
Mă preling odată cu nisipul prin viaţă
Am să mă opresc pe fundul clepsidrei
Un fir de nisip
Aşteptând să o iau de la capăt.



E ceva în mine

E ceva în mine ce nu mă lasă să plec
Gândul la tine sau doar un cuvânt
Vă jucați cu mine de-a v-ați ascunselea
Când unul, când altul
Iar eu rămân cu...
Nimic.

Stau și aștept
De fapt nu e așteptare
vă caut pe voi în mine
până găsesc cuvântul
care să mă ducă la tine
nu doar la un gând,
la tine, cel din carne și oase.

Gândul meu te-a zămislit în mii de feluri
știu, doar iluzii, umbre ale dorinței
dar îmi place să mă joc cu toate formele astea
real, ireal
până ce voi simți, mai întâi gândul tău îmbrățisându-mi gândul
apoi brațele tale în jurul taliei mele
Apoi...
Ne vom pierde unul într-altul.


12 iunie 2014

M-am gândit mult la tine

M-am gândit mult la tine,
La iubirile tale, de fapt la iubirea ta
Pe care ai pierdut-o și în care și azi ești prinsă
Ești unul dintre oamenii muză
Nu pot scrie fără oameni, fără trăirile lor
Cunosc puțini și atunci cuvintele mele se agață de ei
De poveștile reale sau doar închipuite (de cuvintele lăsate libere).
Te-ai blocat într-o stare pentru că nu vrei să o pierzi
Ți-e teamă că nimic asemeni ei nu-ți va mai fi dat în viață
Deși ți s-a cicatrizat rana, o privești zi de zi în oglindă
Mult curaj i-ar trebui cuiva să smulgă rana cu totul
sau să te facă să o împărțiți jumi-juma
Așa ușurată pe jumătate, ți-ai da voie să reînflorești
Până când noul tău parfum și noua ta imagine în oglindă
Va acoperi cicatricea și te vei vedea, pe tine, întreagă,
Așa cum ești.
Hai, încearcă să faci pierdută imaginea durerii din oglindă
Pune un zâmbet în locul său,
Ştiu că poți, zi de zi faci asta cu alții
Hai, fă-o cu tine!
Zâmbește-ți!
E primul pas spre înflorire.

11 iunie 2014

Poveste

Îmi închipui o zână cu tălpi rozalii, de prunc, călcând iarba verde a inimii tale
Picuri mari de rouă îi scaldă picioarele şi fulgi de păpadie îi coboară pe umeri
Ninge cu visele mele, peste chipul său
Iar inima ta creşte, se înalţă şi devine Făt Frumos.

Zâna chicoteşte în ia-i brodată cu flori de mac
Îşi ridică braţele către el, îi mângâie uşor obrazul, apoi dispare,
iar pe obrazul lui o lacrimă coboară
pe umbra lăsată de-a sa mângâiere.

Atunci te iau în braţe şi te strâng tare până redevi inima ce ai fost
şi stăm aşa îmbrăţişaţi
până devenim inimă în inimă
bătând acelaşi ritm.

Ești acolo, o știu

Ești acolo, o știu
ca o nălucă bântui toate cotloanele mele,
mi-e greu să te urmez pretutindeni
şi te pierd
mă pierd
dar ştiu ca în răsuflarea mea eşti şi tu
o umbră a mea ascunsă în temeri.

06 iunie 2014

Precum clepsidrele

Suntem precum clepsidrele
Avem forme puţin arcuite
Rotunjimi de măr copt
Ne sorbim timpul zi de zi
ca pe un drog
cu speranţa că nu se va sfârsi niciodată
până ne spargem în mii de bucăţi
dar nu de sticlă
de amintiri
nisip bun
pentru clepsidre
din alte dimensiuni
neexplorate.

Noaptea, moartea îmi dă ghionturi

Uneori, noaptea, moartea îmi dă ghionturi,
mă lovește între coaste
apoi iî simt în inimă colții reci și tăioși
și pentru o clipă mă tem
Apoi mă gândesc la ce mi-ar plăcea să fac
dacă aș ști când se termină totul.
Te-aș îmbrățișa
poate chiar pe tine
(cel ce citești aceste rânduri)
apoi aș scrie, aș scrie oricum, orice,
toate închipuirile, visele, realitățile
Da, aș scrie piesa aceea de teatru după jurnalul altcuiva
Aș finaliza site-ul pentru actori.
Nu mi-ar fi teamă să spun ce simt,
că nu știu dacă e iubire sau iluzia ei,
că aș vrea să încerc dacă vrei și tu
Că m-aș lăsa ție și atât...
Dar nu știu când vine sfârșitul
deși mi s-a spus și realizez și eu că
viața e pe zile,
Nu pot pune punct la acum
să dau apoi frâu liber dorințelor
pentru a le face real.

02 iunie 2014

Dimineaţa caut

Dimineaţa caut cuvintele în mine
cu cât le caut mai des cu atât ele vin la mine
dacă le uit, mă uită şi ele.
Cel mai frumos este când nu le caut,
când vin vertiginos şi îmi bat în frunte
atunci trebuie să mă grăbesc să le prind
şi să le ştanţez undeva, să nu le pierd.
E dureros când pierd cuvinte,
oricât aş încerca, oricât m-aş chinui
ele nu mai vin în aceeaşi formă,
sunt deja altceva
şi doare.
Doare când pierzi cuvinte
pentru că pierzi părţi din tine
pe care nu le mai găseşti niciodată.

30 mai 2014

Insomnie

Am crezut că ești un simplu pod
că singura ta menire e să mă treci de aici, dincolo
o trecere între azi și mâine
o noapte fară coșmaruri și dureri de inimă

Dar ești pavat cu gânduri
ce nu-mi lasă pleoapele să-mi aducă întuneric
Oricât aș păși înainte rămân în același punct
până dimineață
Fără amintiri
deși am gândit mult și am călătorit mult
am uitat tot
Și asta datorită ție sau, din cauza ta.

28 mai 2014

La infinit

Nu știu de ce
dar ochii tăi imi par doi fluturi albaștri
Cu cât mă chinui să-i prind cu privirea
cu atât se depărtează mai tare
Îmi par doi ochi răzvrătiți
sau prea copii pentru a sta locului.
Bătrânețea mea nu știe alerga după ei
de fapt, nu mai poate.
Stă proptită în baston
și închide ochii
cu speranța că numai astfel
ochii tăi albaștri
îi vor croi alt trup.
Vreau ca ridurile frunții
să-mi devină floare
pe care să odihnească
fluturii tăi albaștri
Vreau brațele mele
să devină ramuri cu frunze verzi
să te așezi la umbra lor
Vreau să rămânem așa
un copac înflorit și doi fluturi
la infinit.

Două ferestre

Stau cu ochii fixati în ecranul calculatorului,
așteptând, cumva albul foii să fie acoperit de litere
care să-i spună porumbelului de la geam
că nu-l înțeleg, că nu știu ce tot caută.
Poate vrea un loc sigur pentru o familie nouă
sau doar un popas între două lungi zboruri
Dar tot nu înțeleg de ce a ales fereastra mea
balconul meu
și tot revine
și revine...

Aș vrea foaia asta albă și falsă
Să se acopere de cuvinte
și apoi să-și ia zborul
precum porumbelul
fără să știu pe unde colindă
și ce caută
ci doar din când în când să facă popas
iar la mine.

Și am un porumbel la fererastră pentru că am deschis-o
Și am cuvinte pe foaie pentru ca mi-am creat-o.
Două ferestre
Real, Ireal.

24 mai 2014

Scutură-mi

Scutură-mi pleoapele de tristețe
Acoperă-mi ochii cu cer senin
Crește-mi pe frunte copacii iertării
Pune-mi pe buze flori de salcâm.

Iartă-mi furtuna din trupul de lut
Scoate-mi din suflet spinii durerii
Mângâie-mi coapsa cu vântul uitării
Dar lasă-mi dorurile pe un sân.

Aprinde-mi în inimă focul iubirii
Ai grijă să nu îl stingă vreun orb
Susură-mi gândurile-ți toate
Lasă-mă, scoică să-ți fiu.

22 mai 2014

Nu avem aripi

Nu avem aripi
Dar nu lipsa lor ne interzice zborul
Ci faptul că nu știm ce să facem cu ochii închiși
Somnul e bun
Dar nu când pierdem zări nebănuite.
....

Avem aripi
Dar impalpabilitatea lor
ne face gândul captiv
între granițele concretului.
Evadarea înseamnă zbor.

Dacă am ști

Dacă am ști că suntem flori
și ne împrăștiem în lumea largă
petală cu petală
cu fiecare iubire pierdută
cu fiecare durere simțită
cu fiecare suspin...
Călătorind prin curcubee
cameleonic dans în culori
purtați de vânturi,
stropiți de ploaie,
uscați de soare
plutire prin aer, cer, vis...
Ne-am dori să fim oameni?

Suntem oameni
și ne împrăștiem
printre iubiri pierdute,
dureri, suspine, negru
În căutare de alb,
uităm de curcubee și cer
Ne facem din vise speranțe
sau invers?
E bine că visăm,
E bine că sperăm.
Pășim pe trotuare fără destinație
Undeva vom ajunge
Unde?
Când vom închide ochii
vom vedea.
Când închizi ochii totul e mai clar
deși e întuneric
Pentru că ne dăm voie să fim.

21 aprilie 2014

Hai să ne jucăm

Hai să inventăm un joc
Să uităm de nori, singurătăți, temeri
Să le trecem la trecut, să le incuiem undeva.
De fapt, nu trebuie să inventăm nimic
Doar să ne dăm voie să fim iar copii
Să ne imbrăcăm in haine lejere
Să ne luăm de mână
și să redescoperim dealurile
să culegem fragi, să le-nsirăm pe firele de iarbă
să scoatem greierii din găuri, să alergăm lăcuste
să căutăm gărgărițe și să cântăm
"gărgăriță riță, du-mă-n poieniță..."
Serile să prindem licurici.
Mai sunt oare licurici?
Hai să ne cerem iertare pentru că ne-a fost teamă și am uitat
să ne imbrățișăm mai des, să dansăm mai des, să cântăm mai des, să vedem cerul și marea mai des.
Hai să ne acceptăm prezentul și să nu ne plângem
Ar fi putut fi mai rău, sau ar fi putut fi mai bine
E așa cum e, nu e răul cel mai rău, așa că, E BINE!
Lacrimi?
Hai să plângem amintirile frumoase, timpul ce nu se mai intoarce...
Prezentul să-l facem trecut frumos
Să nu inchidem copilul din noi
Să acceptăm și să iubim
Simplu, cum iubeste o mamă.
Hai să nu mai complicăm viața
Doar să o trăim
Așa fără să ne gândim la ce spune x sau y
Să trăim cum simțim.
E greu, da, e greu... și e tot vina noastră
Pentru că am vrut atât de mult acceptarea și un loc printre oameni
Incât am uitat cine suntem cu adevărat.
Gândim cu vorbele altora, acționăm cum e scris in cărți, reguli, reguli
Iar sufletul nostru vrea doar să respire.
Așa că hai.
Hai să ne jucăm.

20 aprilie 2014

Aștept

Azi am cerut iar cuvinte. Am primit: iertare, joc, prezent, iubeste

Am așteptat să-ți ceri iertare
Un singur cuvânt aveai de rostit
Nu ți-am cerut luna, nici stelele
Am vrut doar să stiu că nu m-am inșelat
Că tot ce am trăit a fost real
Că tu exiști și ești așa cum am simțit
Că nu a fost un joc, așa, să treacă vremea
Că m-ai văzut și tu.

Incă aștept un cuvânt
Poate nu ești tu persoana care mi-l va spune
Tu nu ai știut să rostești cuvântul tău,
Ești trecut.
In prezent caut altceva.
Am învățat să iert și te-am iertat
A fost un joc frumos și uneori mă dor amintirile
Ce eu am crezut că e iubire,
pentru tine a fost o bifă intr-un carnețel.
E greu să mă vad un nume intr-un șir de alte nume
Un element dintr-o listă...
E mai bine să imi inchipui că sunt o stea
pe care ai poposit să-ți iei energie.
Sau iubirea pe care ți-a fost greu să crezi că ai găsit-o,
și ai fugit de teamă că nu-mi ești suficient.
Dar ar fi trebuit să stii că iubirea nu ține cont de vârstă, scară socială, conturi in bancă.
Iubirea se simte.
Eu am simțit,
tu, ai bifat.
Am iertat.
Acum aștept să simt iar
Dar pare că ai luat totul cu tine
M-ai secat și ai aruncat tot ce mi-ai luat in spațiu.
Aștept orânduirea planetelor, a stelelor, a prafului cosmic, a tot,
să mă readucă in mine
să pot crede, vedea, simți, din nou
Nu, nu am devenit o gaură neagră
Când mă uit la stele știu că pot iubi iar.
Iubește și tu, nu-ți fie teamă.

08 aprilie 2014

Eram un munte

M-am trezit în mijlocul acelei câmpii
doar verde și cer,
un deșert fără nisip
Simțeam cum mă apasă cerul
M-am culcat pe spate și am așteptat
Nori albi călătoreau între fruntea și tălpile mele
Atât, în rest pustiu,
Imi auzeam doar respirația și strigătul stins
Am ridicat mâna și mi-am trecut-o printr-un nor
Un copac în cer, iar eu rădăcina
Apoi cu ambele mâini am luat norul și l-am transformat
Te-am modelat pe tine,
Acum eram doi
Dar trupul tău era fragil, se destrăma repede
Te reconstruiam mereu,
mereu altfel,
pierzând de fiecare dată ceva din tine
Până ai rămas o inimă, apoi o respirație, apoi o părere
Am căutat un alt nor
Dar nu mai puteam face nimic, devenisem piatră,
Și așteptam trupul tău să mă acopere.
Eram un munte în mijlocul câmpiei
așteptând o părere ascunsă într-un nor.

04 aprilie 2014

Am poposit

Azi am poposit pe acoperisul casei tale
Ți-am ascultat pulsul, cânta
Plecarea mea te transformase
Erai doar trup pierdut printre cearceafuri albe de nori
Iar eu nu mai puteam sa te ating
Ne despărtea timpul
Doar cântecul inimii tale rămăsese captiv intre ziduri
Iar eu, cu fiece ninsoare, coboram sa-l ascult.
Sunt un fulg de nea, si mă topesc pe acoperisul tau
Mereu si mereu
Fără anotimp
Din ziua in care am iesit pe usa aceea,
Fară să-ți spun "te iubesc!".

Te știu

Nu-mi mai amintesc ochii tăi
Verzi, albastri, căprui?
Nu stiu.
Cum șterg anii culorile... rămânem doar in alb-negru
Fără nuanțe, interpretări
Șterși pe alocuri... umbre
Dar chipul tău nu e doar formă și culoare
Chipul tău e dat de toate sentimentele ce le-ai creat
Așa te țin minte.
Tu nu ești doar un trup de carne,
Tu ești tot ce-ai trăit și tot ce pe mine m-ai făcut să trăiesc
Ești omul care nu s-a temut și m-a lăsat să intru.
Chiar dacă nu-mi mai amintesc culoarea ochilor tăi,
pe tine te știu.

28 martie 2014

Sunt oameni

Sunt oameni pe care-i simti de prima data
Sunt oameni care se ascund in spatele duritatii
Altii se ascund in spatele zambetului
Asta nu inseamna insa ca primii sunt duri iar ceilalti veseli
Se prea poate ca toti sa fie tristi
Sunt oameni cu care simti ca trebuie sa ai rabdare si ti se pare firesc
sunt oameni pe care ii auzi dar nu-i simti
pare ca nu se potrivesc vorbele cu restul, dar ai rabdare si cu ei
Sunt oameni politicosi si atat, zambete de fatada, ii accepti
sunt oameni pentru care merita sa astepti
sunt oameni pe care ii iubesti pur si simplu
sunt oameni care te ridica, sunt oameni ce te coboara
sunt oameni care cu o singura privire isi arata dispretul desi spun altceva
ai rabdare si cu ei, ceva de demult i-a facut asa, cand vei afla vei intelege
sunt oameni sinusoidali, cand crezi ca i-ai inteles trebuie sa o iei de la capat
sunt oameni mandri, impliniti
sunt oameni depresivi si morti in interior, asa simt ei
Sunt oameni...
De fapt toti suntem un pic din toate astea,
constientizam mai mult sau mai putin
stari si clipe
important e sa avem rabdare si sa acceptam
a judeca nu ar trebui sa existe
nici o experienta nu seamana cu alta,
cum nici acum cu acum, deja unul e la trecut
suntem oameni dar asta nici nu ne ridica nici nu ne coboara
depinde de noi cum alegem sa fim, cum putem sa fim
A accepta e un pas in a putea, cat si o mana intinsa celuilalt, ca semn ca poate
a vedea inseamna mai mult decat ce iti spun ochii, trebuie rabdare
Sunt oameni care au timp si isi dau timp
sunt oamenii mereu pe fuga
De fapt toti suntem asa,
Suntem oameni
ce ar trebui sa insemne asta?

26 martie 2014

de ce ne temem?

de ce ne temem?
si mai grav
ne temem unii de altii
si nu mai exista incredere
orice incercare de apropiere a cuiva
ne sperie
teama ca ne va distruge echilibrul
cat de siguri suntem ca suntem in echilibru
si daca ulita pe care mergem
nu e decat un fir de ata?
poate ca mana ce vine spre noi
e cea care creaza echilibru
care transforma firul de ata in cale
si poate ca mana care vine catre noi
cere ajutor
de ce ne este teama ca a da presupune a pierde?
si daca ar fi asa?
cred ca orice pierdere e de fapt un castig
e clar ca ceea ce am pierdut nu ne era necesar
si ceea ce am aflat dupa ne este mai util.
ne temem de ce am putea descoperi despre noi
ne temem de suferinta
ne temem de propriile lacrimi
ne temem sa vedem.
nu-mi place teama asta
dar o am
faptul ca o recunosc e un prim pas
eu incerc
dar nu toti accepta
incercarea mea provoaca teama altora
ne e frica sa ne luam de mana
fara sa ne intrebam ce va fi
ce va fi, va fi!
nu avem cum sa stim
sunt presupuneri
si asa
nimeni nu va mai cunoaste pe nimeni
vom fi doar presupuneri sau prime impresii
eu presupun ca tu
tu presupui ca eu
si asa eu si tu
nu vom deveni unu
ci doar un noi nedefinit,
de ce ne temem?

21 martie 2014

copilul de pe bicicleta

Nu stiu cum a disparut bicicleta verde
probabil imbatranise
si...
apoi a fost inlocuita de una rosie
care a disparut de asemenea
dar eu raman copilul de pe bicicleta
in sus, in jos
sarut mana vecina
sarut mana vecine
zi de zi
strabat strazi
amintiri
flori, soare
imi e de ajuns
o tricicleta magica
sa ma iau la intrecere cu fluturii
sa le arat ca pot fi unul dintre ei
caut mereu buburuze
ma pictez pe maini, pe fata
poate asa devin fluture
uneori, desi magica, tricicleta intra in revizie tehnica
si atunci
imi iau pantofii albastri
ochelarii intunecati, sapca
si plec
in sus, in jos
strabat strazi
case batrane imi spun ca timpul e reversibil
sa cred
intr-o zi ne vom intoarce
intr-o zi voi calari pe un cal alb
voi strabate poteci
in sus, in jos
pana cand calul va manca jaratec
va prinde aripi
si ma va duce sus, sus, sus
de unde imi voi da drumul
sa-mi masor propriile-mi aripi.

azi revad bicicleta verde, bicicleta rosie
mi-e dor de tricicleta magica, ce este tot in revizie
sunt in dreptul unei case vechi
si caut calul alb
dar inca nu stiu ce face timpul
in sus, in jos?
astept calul alb
sau deja l-am avut
iar aripile mele m-au adus aici?
si daca am aripi
de ce nu sunt fluture?
si daca am aripi
de ce sunt aici, jos?
si daca am aripi
de ce astept calul alb?
si daca am aripi
pentru ca sunt copilul de pe bicicleta?

Ziua de azi

Ziua de azi
poezia de azi
cantec de pasari
auz renascut
explozie de flori albe
parfum de verde viu
miros
raze de soare pe obraz
simt
sunt
viu
vie
viata
vita de vie
ziua poeziei.

12 martie 2014

Precum frunzele

Cum apar și dispar oamenii...
Precum frunzele.

Primăvara, te privesc și îți zâmbesc
Vara, te trag de mâna și te scot afară din casă
Toamna, tu îi cauți, ai nevoie de-un zâmbet
Pentru ca iarna să nu-i mai găsești.

Și uite așa devenim alei pustii.


01 martie 2014

Nevoie

Am nevoie de o scară
Să ajung la sufletul tău
Să-mi pun capul pe inima ta și să rămân acolo
Până când toate durerile tale se vor pierde
Până când vei reînvăța să râzi
Până când vei uita că sunt acolo.
Am nevoie să-ti simt bătăile inimii în tâmpla mea
Și de acolo mai departe,
Până-i prind ritmul, până deslușesc durerea,
Să o iau să o transform în dans african
Lepădător de rele și neguri,
Să bat cu tălpile mele pământul în ritmul dictat de inima ta
Până când ne vom pierde în praf, tâmplă pe inima ta
Până vei uita tot ce a fost și vei trăi doar în acum.
Am nevoie de o scară...
Să ajung la sufletul tău.
Dar poate tu ai nevoie de altceva,
Coboară și spune-mi.
Pot doar să ascult și apoi să tac,
dacă asta-mi vei cere,
Voi învăța să-mi așez tâmpla pe cuvintele tale,
să le ascund în mine până vei uita că sunt acolo.
Tăcerea mea îți va deveni sprijin
Până când fruntea ta va vrea să coboare pe umărul meu,
Iar dacă nu se va întâmpla,
Voi învăța doar să stau și să ascult în tăcere,
Cât tu ai nevoie.

Acum

N-am mai scris din 29 ianuarie... Nu stiu de ce am lăsat gândurile să treacă, fără cuvinte, fără creion, hârtie, fără tastatură sau touch screen... Păstrez frânturi din ele... poate puse cap la cap vor crea un adevar. Așa cum dintr-un cufăr vechi scoți scrisori pe jumătate șterse și îngălbenite, și citindu-le incerci să refaci povestea, viața celui căruia i-au aparținut, tot așa, cuvintele născute de gânduri trecute, cuvinte rătăcite in mine pot reface trăiri... Dar unele noi, prezente. Clipa Acum.

Mă uit pe ferestră,
Copaci, străzi, oameni, ferestre
Cer gri, pe alocuri cu tente roșiatice
E prima zi de primăvară.
Aștept soarele și mă întreb
câte ferestre ascund în spatele lor,
doi ochi ce așteaptă soarele...

E primăvară!
Așa imi urlă ghioceii, brândușele și lalelele din glastră
E primăvară!
Mă bucură culoarea și parfumul ce le însoțesc
E ultima lor respirație pe care mi-o dăruiesc, mie,
să mă bucur, să simt,
e primăvară.

Eu ce am de dăruit?
Ce dăruiesc anotimpurilor ce trec an de an prin viața mea?
Ele imi dau aer, culoare, parfum, ploaie, lumină, zăpada, zumzete, vânt, ciripit, foșnet, cald și rece, dulce și amar...
Simțire... simt, exist...
Ce am eu de dăruit...
Pe mine.

31 ianuarie 2014

29 ianuarie

29 ianuarie
La multi ani!
Nici un cuvant in plus,
nici unul in minus
poate doar sentimente, trairi...
ce nu pot fi puse in cuvinte
si zbor
zbor cu aripile ce ne-au fost harazite
zi de zi
si azi
29 ianuarie.

Ascultand

si tot astept
un gand, o carte, un cuvant
un timp, o clipa
in care sa fiu
respiratie.

si tot astep un vant
care sa ma duca
departe
si mai departe
de tot ceea ce nu ma face sa fiu
acum
respiratie.

cine a inventat asteptarea?
si cine ma lasa sa o reinventez mereu?
eu? eu.

pentru ca e muzica in jur
si pentru ca nu, nu beau cafea
si lumina e aprinsa
doar apa in cana
si fulgi de nea afara.

pentru ca vin peste mine toate
si la fel de repede se duc
nu vreau sa mi se topeasca gandurile
in mine
asa ca le dau drumul
pe acorduri de pian.

http://www.youtube.com/watch?v=sRU-6ARvu1E&feature=share&list=PLaU9jZtbalwB7nMJ3PbDzL2h_mPrLqtdu&index=40

20 ianuarie 2014

...

Inima copacului s-a sfărâmat
Două bucăți de lemn
Două iubiri ce au fost odată un intreg
Copacul ce respira și dăruia iubire
copacul ce ne imbrățișa cu umbra sa
când ne așezam gândurile pe scoarța cu mușchi verde și licheni
Câte gânduri de oameni a auzit copacul?
Și cum știa să păstreze pentru noi
toate culorile și parfumurile anotimpurilor trecute prin el
și să ni le dăruiască pe toate
păstrând pentru sine doar tăcerea și așteptarea și...
moartea, singurul lucru pe care noi i l-am dăruit
In semn de mântuire?

14 ianuarie 2014

Despre oamenii care ne ies în cale

Se spune că oamenii ce-ți ies în cale îți ies cu un anumit scop. Sunt însă unii care rămân întâmplări, doar trecători fără a desluși prea bine scopul - și sunt alții care sădesc in tine dorința de a-i cunoaște, fără ca ei să facă ceva deosebit, ci pur și simplu. Empatie? Poate că scopul intâlnirii este tocmai drumul ce trebuie parcurs spre a-i cunoaște mai bine și tot ceea ce naște el ca trăiri, sentimente, cunoaștere de sine, așteptare, îngăduință, acceptare... E ca un dans cumva răsturnat, nu creezi pașii urmând ritmul muzicii, ci creezi ritmul urmând pașii ce vin de la sine, conduci pentru ca apoi să aștepți și să te lași condus până când simți că celălalt are nevoie de o pauză și i-o îngădui. Așteptarea are sens și nu mai e o pierdere de timp... Pentru că aștepți să ți se întindă o mână, fie că cere sau îți dă ajutor. Când mâna ți-e întinsă știi că ești și tu ceva.

12 ianuarie 2014

Gânduri

Nu ninge, nu plouă, nu bate vântul
E doar noapte și liniște
Gândurile mele se ciocnesc de-a valma
Precum stropii de ploaie
Plouă cu gânduri, mi se va inunda cutia craniană
Și nu se întrevede nici un îngheț
Coboară doar ceața și nu mă mai văd
Dar oare mai văd ceva?
Știu doar că ți-am citit
Ție prietene, cel de azi
Și mai știu că asta mi-a amintit de prietenul de ieri
Și lui îi citeam...
Și mă întreb ce face? Cum mai e?
Și asta mi-a adus aminte de un alt prieten
De care râdeam în studenție când adormea pe scaun învățând
El e bine, din când în când ne mai trimitem un mesaj...
Cum trece timpul... iar ei au plecat și nu-i mai recunosc
numai eu îmi pare că am rămas pe loc
Și gândurile-mi călătoresc din ieri în azi, din azi în ieri sau în mâine
Crâmpeie de viață,
a fost? n-a fost?
Și vreau să nu mai doară dorul.
Câtă liniște în afară, cât tumult înăuntru
Și asta pentru că ți-am citit dintr-o carte
... că încă mai port în mine îmbrățișarea ta strânsă
Atunci am știut că-mi vei fi priten pe viață
Chiar dacă ne sunăm rar și ne vedem și mai rar
Cum o singură zi poate apropia...
Cum e târziu, cum e noapte...
Prietene, de ieri, de azi, de mâine
să ai vise frumoase!

...

Dacă viaţa nu s-ar măsura în ani
ci în cată iubire dăm şi primim
am rămane fără de varstă
pe viaţă creatori de iubire
pentru că iubirea nu e niciodată de ajuns.

04 ianuarie 2014

Uneori

Uneori mă intreb
de unde imi vin cuvintele
Și cum știu ele să se așeze
Literă cu literă
Și să spună ceva.

Alteori le caut
le așez eu
Dar tac.