afi altfel

Ho ho ho, vin prin nameti Daruri multe stiu ca vreti, Dar, acum, in acest an Am sa va aduc in dar Liniste si sanatate, ca-s mai bune decat toate! Si-am sa va mai spun ceva Daruiti fara a astepta sa primiti  in schimb ceva Asfel o sa evitati, mai tarziu sa suferiti, Doar iubiti si daruiti!

Am tacut o vreme pentru ca am vrut liniste (si inca vreau). Pentru asta a trebuit sa fac si eu liniste. Uneori propriile noastre cuvinte si ganduri sunt mai galagioase si urla mai tare decat cele venite din afara. Asa ca e nevoie sa tacem. Poate ne vom auzi in continuare. Sa ne ascultam cu atentie, pentru ca asa vom reusi sa facem cu adevarat liniste. Sau cel putin vom fi aproape de ea. Eu am sa tac si am sa ma ascult. Sper sa ma aud si sa ma inteleg, pas cu pas, etapa cu etapa... Va doresc liniste si caldura! Iubirea e in voi - primiti si daruiti fara sa asteptati nimic in schimb. E mult mai frumoasa surpriza decat asteptarea neimplinita... Seara buna ... 

M-am ridicat din mine liniştit,  şi am plecat plutind spre acea lumină,  ce mi se arăta spre infinit  şi care dăruia iubire. Şi am lăsat în urma mea tristeţi,  lacrimi amare, doruri multe,  în căutare de noi dimineţi,  de zbor fără de aripi frânte. Şi m-am lăsat pe mine-n urma mea,  cel vechi, cu trup bolnav şi suflet găunos,  Şi am pornit în căutarea mea,  cel liber, aripat, stapân de stea. De îţi e dor de mine, acela vechi,  te uită doar, puţin, spre cer,  mă vei găsi acolo luminând  şi căutând, privirea ta...  De lacrimi îţi vor curge pe obraz,  voi cobora încet pe al tău umăr,  şi voi rămâne acolo până când, şi tu vei deveni un înger.

Un inger mi s-a asezat pe umar sa-mi aminteasca ca sunt...  un inger a coborat pe pamant sa-mi arate iubirea...  un inger chiar acum te priveste si-ti spune  "e bine, e normal, e cum trebuie, doar crezi"

Razlete si reci aripi coboara,  pierdute de ingeri ratacitori printre nori,  in cautare de suflete calde,  ramase prea repede fara de corp. si-o parte din aripi, o data cazute,  se sting in pamantul fost trup in trecut,  o alta, mai rece si netematoare  se-asterne, covor alb si purificator. iar noi, din spatele ferestrelor noastre, privim la dansul acesta, al fulgilor albi, ce ne bucura, ne place, ne-aduce aminte, ce reinvie copilul din noi. si-alergam iute afara,  sa prindem in palme, pe frunte, si-n ochi fulgii acestia, albi, de zapada,  jucausi, lucitori, muritori. fara sa stim, ca noi ne jucam,  cu aripi de ingeri, in care,  se-odihnesc sufletele celor  pierduti de noi.

aş pune punct dar nu-i al meu, aşa că am să pun vreo trei ca semn că încă mai rămâne un gând răzleţ, neexprimat un vis visat, nerealizat un zâmbet mut, nearătat iubire multă de-învaţat şi de tot dat şi... dărui...

- din trecut - scrisa in sept 1997, Arad E întuneric, atât de întuneric încât ai impresia că e sfârşitul lumii. Cu toate acestea te chinui să trăieşti... ce ai putea face altceva? Eşti singur. Dorinţa asta ţi s-a împlinit. Anul trecut îţi doreai atât de mult să fii singur... Acum eşti, dar parcă nu simţi nici o satisfacţie. Prea multă singurătate. Tu ţi-ai dorit-o, dar nu într-o cantitate atât de mare. E prea mult, mult prea mult. Începe să te doboare. Te lupţi cu toţi, eşti în stare sa-i învingi, să le arăţi şi altceva, singurătatea, însă... e distrugătoare. Te distruge şi distruge şi tot ce ai fi vrut să faci. De ce eşti atât de slab? E întuneric, prea mult întuneric şi prea multă singurătate. Iar tu, trăieşti. Cel puţin aşa speri. Te pipăi şi constaţi că te simţi. Trăieşti şi vrei să te bucuri, vrei să râzi. Să te bucuri de faptul că eşti ... dar, nu poţi decât plânge. Şi plângi în întuneric, linişte şi singurătate. Ce altceva ai putea face? E bine că te mai poţi conştienti