30 iunie 2008

YOU MUST SEE!

Trebuie sa vedeti Quijotele - Adei Milea. Trebuie sa vedeti Apolodor.... Trebuie sa lasati in urma vechea imagine a Adei si vechile impresii create. Mergeti si vedeti aceste spectacole pentru ca veti descoperi o alta Ada si totusi o aceeasi Ada. Misterioasa dar prietenoasa, usor de inteles dar atat de profunda, comica dar serioasa, serioasa si... jucausa (joc de cuvinte, joc de acorduri, joc de priviri). Ce-i drept ca nu e singura. A stiut sa se inconjoare si sa-si aleaga oamenii "perfecti" pentru ceea ce vrea sa spuna si felul in care vrea sa o faca. O Dorina Chiriac - vesnicul copil mare cu o voce si voie buna la fel de mari, un Bobo surprinzator, un Radu la care (inainte) nu ai fi banuit o astfel de voce (muzicala) si nu l-ai fi vazut in Apolodor. Artisti despre care nu poti spune prea multe pentru ca esti prea neputincios si nu stii folosi la fel de bine cuvintele pentru a-i descrie, precum ei le folosesc pentru a te incanta.

Mergeti si descoperiti o alta lume.

Eu am fost si am vazut... As fi dorit sa nu se termine niciodata sa raman acolo, intr-o bucla a timpului, azi cu Sancho, maine cu Apolodor, poimanie cu Dulcineea ... apoi cu Apolodorel ... apoi cu Nasul (lui Gogol)...

Poate ca o parte de fericire e undeva intr-o melodie a Adei, intr-un joc de cuvinte si muzici. Poate ca fericirea e o clipa in care timpul ramane suspendat si nimic altceva nu mai exista decat ei, tu, cuvintele si muzica intr-o armonie pe care doar aplauzele de final o pot sparge in mii de farame pe care le porti apoi zi de zi, ora de ora ca amintiri ale clipelor ce au fost odat'.

A fost la teatrul ACT
- QUIJOTE - cu Ada Milea, Dorina Chiriac si Bogdan Burlacianu
- APOLODOR - cu Ada Milea, Dorina Chiriac si Radu Banzaru

19 iunie 2008

Despre fotbal

Campionatul European. Am plecat acolo ingrijorati si cu speranta ca vom face macar un punct. Am facut doua, dar ultimul joc a fost un dezastru. Un dezastru care a sters cu buretele jocurile anterioare, laudele si toate sperantele nascute odata cu ele.
Nu am inteles niciodata cum poate presa distruge intr-o zi ceea ce in altele a inaltat, nu am inteles cum de azi spunem ca avem un antrenor extraordinar si o echipa mare pentru ca dupa primul esec sa-i desfintam. Nu sunt tot ei? Aceeasi oameni? Cu zile mai bune cu altele mai rele, ca orice om obisnuit? De ce dorim sa-i asezam pe unii mai presus de ceea ce sunt?

Un copil nu ia intotdeuna doar note bune? Are zile mai rele cand mai ia si un 4. Sa nu-l mai primim acasa? Sa-l destituim pe profesor? Sa-l criticam? Sa-l desfiintam?
Dar e copilul nostru, asa cum e el - e al nostru si trebuie sa-l acceptam si sa-l iubim asa cum e.

Nu tin cu fotbalistii si asta pentru ca dintre toate categoriile de sportivi ei sunt cei mai mediatizati, au cele mai mari salarii si uneori rezultatele lor sunt cele care sunt.

Nu inteleg jurnalistii cum nu pot crea titluri marete si nu pot scrie articole despre alte sporturi la fel de usor si la fel de des cum o fac cand e vorba de fotbal si fotbalisti. Sunt atatea sporturi si atatia sportivi care au REZULTATE ... Dar cine stie de ei?

Si repet nu inteleg/suport presa care azi inalta un om pentru ca maine sa-l doboare cu aceleasi cuvinte si la fel de usor (fara remuscari, fara regrete)... Dragii mei suntem oameni, avem zile bune, avem zile rele, dar macar in zilele bune sa-ncercam sa nu facem rele ... sa-ncercam sa-ntelegem ... sa acceptam...

11 iunie 2008

Ada Milea si "Nasul" lui Gogol

Teatrul Act. Eu prima data aici. Printre liceeni. Se joaca (sau se canta?) piesa "Nasul" a lui Gogol (in viziunea Adei Milea si a lui Bogdan Burlacianu - Bobo de la "Fara Zahar" si regia lui Alexandru Dabija). Auzisem in urma cu cateva zile (la Bookfest) cateva fragmente si imi doream sa vad totul. Am vazut. Mi-a placut! Zic ca merita sa dai o partida de Remi (ce mi se oferise in acea zi) pe acest spectacol. As mai fi stat, as fi dorit sa vad si Quijote, sa vad si Apolodor, sa vad tot. De data asta am vazut doar Nasul - un nas fugar, o fata ramasa trista si neteda, un medic care se spala pe maini, o publicitate normala cu 8 copeici, 5 copeici, 3 copeici, 7 copeici, 10 copeici, un 25 martie, un frizer cu maini parfumate, o dimineata parfumata, un somnoros, un 7 aprilie, un nas cu un cos pe el, nasuri cantatoare....
E ADEVARAAAAAAAAAAAAAAAAAT!

Detalii despre fata neteda mai jos.


Acum imi doresc foarte mult sa vad Quijote. De ce? Poate fragmentul de mai jos va raspunde.



Ei? Ce ziceti? Vreti si voi? Atunci poate ne vedem la British Council pe 27 iunie - pentru varianta in engleza. Daca nu, aflati unde se intampla lucruri de aici www.adamilea.ro

09 iunie 2008

Social, cultural, uman

Oamenii nu mai cred in acte caritabile, nu mai cred in proiecte sociale, culturale, educationale. Oamenii nu vor sa se mai implice in astfel de proiecte pentru ca ele nu aduc bani, ele mananca bani si atat. Toti cei ce cauta proiecte vor sa vada ca acestea le aduc bani. Oamenii se implica in ceva daca vad ca pot scoate un ban. E o goana permanenta dupa bani, nu de ieri de azi, de ceva vreme.... si nu pot intelege de ce? De ce facem donatii de Paste, Craciun, Anul Nou? De ce putem fii atunci mai buni? Oare chiar suntem mai buni? Cand mintim? Atunci sau zi de zi? Cand suntem noi? Mai putem fii noi in vreo zi?

Poate ca exagerez, poate ar trebui sa nu generalizez si sa spun unii oameni. DA! Am sa va rog ca in loc de oamenii sa cititi unii oameni. E mai corect asa.

Daca stau bine si ma gandesc.... atunci cand nu e vorba de bani e vorba de imagine. Faptele bune ajung sa se faca din considerente de marketing, trend sau pentru imagine. Si cand spun fapte bune ma refer la toate acele actiuni/activitati ce vedem ca se desfasoara in jurul nostru - pentru un mediu mai curat, pentru eradicarea violentei in familie, pentru salvarea unei vieti pentru... pentru...

Suntem atat de ocupati ca nu mai avem timp sa ajutam, suntem atat de obositi incat nu mai putem cere ajutorul, suntem atat de ... incat doar de Paste, Craciun si Anul Nou ne amintim ca suntem oameni.

B.FIT in the Street 2008

sau teatrul scos in strada. Cateva imagini surprinse in primele doua zile ale festivalului. Papusi imense, oameni surprinsi, oameni incantati, oameni actori, oameni veseli, participanti frenetici, trecatori nedumeriti, muzica, veselie, curiozitate - pe toate acestea le puteai intalni in acele momente pe strada. Era diferit, era evadarea din monotonia de zi cu zi.