30 mai 2014

Insomnie

Am crezut că ești un simplu pod
că singura ta menire e să mă treci de aici, dincolo
o trecere între azi și mâine
o noapte fară coșmaruri și dureri de inimă

Dar ești pavat cu gânduri
ce nu-mi lasă pleoapele să-mi aducă întuneric
Oricât aș păși înainte rămân în același punct
până dimineață
Fără amintiri
deși am gândit mult și am călătorit mult
am uitat tot
Și asta datorită ție sau, din cauza ta.

28 mai 2014

La infinit

Nu știu de ce
dar ochii tăi imi par doi fluturi albaștri
Cu cât mă chinui să-i prind cu privirea
cu atât se depărtează mai tare
Îmi par doi ochi răzvrătiți
sau prea copii pentru a sta locului.
Bătrânețea mea nu știe alerga după ei
de fapt, nu mai poate.
Stă proptită în baston
și închide ochii
cu speranța că numai astfel
ochii tăi albaștri
îi vor croi alt trup.
Vreau ca ridurile frunții
să-mi devină floare
pe care să odihnească
fluturii tăi albaștri
Vreau brațele mele
să devină ramuri cu frunze verzi
să te așezi la umbra lor
Vreau să rămânem așa
un copac înflorit și doi fluturi
la infinit.

Două ferestre

Stau cu ochii fixati în ecranul calculatorului,
așteptând, cumva albul foii să fie acoperit de litere
care să-i spună porumbelului de la geam
că nu-l înțeleg, că nu știu ce tot caută.
Poate vrea un loc sigur pentru o familie nouă
sau doar un popas între două lungi zboruri
Dar tot nu înțeleg de ce a ales fereastra mea
balconul meu
și tot revine
și revine...

Aș vrea foaia asta albă și falsă
Să se acopere de cuvinte
și apoi să-și ia zborul
precum porumbelul
fără să știu pe unde colindă
și ce caută
ci doar din când în când să facă popas
iar la mine.

Și am un porumbel la fererastră pentru că am deschis-o
Și am cuvinte pe foaie pentru ca mi-am creat-o.
Două ferestre
Real, Ireal.

24 mai 2014

Scutură-mi

Scutură-mi pleoapele de tristețe
Acoperă-mi ochii cu cer senin
Crește-mi pe frunte copacii iertării
Pune-mi pe buze flori de salcâm.

Iartă-mi furtuna din trupul de lut
Scoate-mi din suflet spinii durerii
Mângâie-mi coapsa cu vântul uitării
Dar lasă-mi dorurile pe un sân.

Aprinde-mi în inimă focul iubirii
Ai grijă să nu îl stingă vreun orb
Susură-mi gândurile-ți toate
Lasă-mă, scoică să-ți fiu.

22 mai 2014

Nu avem aripi

Nu avem aripi
Dar nu lipsa lor ne interzice zborul
Ci faptul că nu știm ce să facem cu ochii închiși
Somnul e bun
Dar nu când pierdem zări nebănuite.
....

Avem aripi
Dar impalpabilitatea lor
ne face gândul captiv
între granițele concretului.
Evadarea înseamnă zbor.

Dacă am ști

Dacă am ști că suntem flori
și ne împrăștiem în lumea largă
petală cu petală
cu fiecare iubire pierdută
cu fiecare durere simțită
cu fiecare suspin...
Călătorind prin curcubee
cameleonic dans în culori
purtați de vânturi,
stropiți de ploaie,
uscați de soare
plutire prin aer, cer, vis...
Ne-am dori să fim oameni?

Suntem oameni
și ne împrăștiem
printre iubiri pierdute,
dureri, suspine, negru
În căutare de alb,
uităm de curcubee și cer
Ne facem din vise speranțe
sau invers?
E bine că visăm,
E bine că sperăm.
Pășim pe trotuare fără destinație
Undeva vom ajunge
Unde?
Când vom închide ochii
vom vedea.
Când închizi ochii totul e mai clar
deși e întuneric
Pentru că ne dăm voie să fim.