afi altfel

Sufletul nu cere de mancare, vrea doar sa-l asculti A te ruga si a astepta raspuns e o forma de a-ti asculta sufletul A-ti asculta sufletul e un fel de a pune stop gandurilor, E greu sa pui stop, ...gandurile sunt un perpetum mobile. Dar nu e imposibil.  Prin ruga sau meditatie. Cand iti asculti sufletul nu pierzi timp, iti dai timp. Recastigi parti din tine de care nu stiai. Cureti graul de neghina.

Cineva a luat o clipa si a pus-o in cuvinte. Altcineva a luat cuvintele si le-a retrait creand alta clipa, si alta clipa, mereu alta, niciodata aceeasi. Teatrul e o forma de cuvinte retraite.

Se spune că oamenii ce-ți ies în cale îți ies cu un anumit scop. Sunt însă unii care rămân întâmplări, doar trecători fără a desluși prea bine scopul - și sunt alții care sădesc in tine dorința de a-i cunoaște, fără ca ei să facă ceva deosebit, ci pur și simplu. Empatie? Poate că scopul intâlnirii este tocmai drumul ce trebuie parcurs spre a-i cunoaște mai bine și tot ceea ce naște el ca trăiri, sentimente, cunoaștere de sine, așteptare, îngăduință, acceptare... E ca un dans cumva răsturnat, nu creezi pașii urmând ritmul muzicii, ci creezi ritmul urmând pașii ce vin de la sine, conduci pentru ca apoi să aștepți și să te lași condus până când simți că celălalt are nevoie de o pauză și i-o îngădui. Așteptarea are sens și nu mai e o pierdere de timp... Pentru că aștepți să ți se întindă o mână, fie că cere sau îți dă ajutor. Când mâna ți-e întinsă știi că ești și tu ceva.

Azi - 30 de ani de când actorul Amza Pellea a murit (nu vreau să folosesc alte cuvinte, deși poate aș putea, las pe fiecare să interpreteze cuvântul acesta așa cum simte). Am văzut pe net poze, vorbe frumoase, amintiri puse de cei ce l-au cunoscut personal sau doar l-au iubit ca actor.  Eu tot încerc să-mi amintesc cum l-am perceput în copilărie și recunosc nu am o imagine foarte clară. Imi amintesc doar că Nea Mărin era cel așteptat în seara de revelion, an de an, și îmi mai amintesc că apariția lui avea loc mai mereu aproape de cuvântarea de la miezul nopții a lui Nicolae Ceaușescu. Și încep să cred cu tărie că se întâmpla după. Pentru că am amintirea unei nerăbdări, unei stări de hai o dată. Sper să nu mă înșele memoria... să nu încurc momentele și actorii. Pentru că revelioanele de atunci erau cu Nea Mărin, Toma Caragiu, Anda Călugăreanu... Încep din ce în ce mai tare să cred că nu am încurcat nimic. Iar acum pentru mine Amza Pellea este un mix de Nea Mărin și Ipu. Pers...

Imi vine sa rad ... dar nu e un ras de bucurie, e rasul acela bolnav, rasul acela jeluit... HA, HA, HA. Dam like-uri la tot ce spune un NUME. Daca altcineva ar spune aceleasi lucruri nici nu s-ar baga de seama. Cand cineva care are "un nume" (facut cu munca sau cu scandal), spune ceva, atunci aud si vad multi. Lumea s-a obinuit doar sa vada si sa auda... Cu facutul e altceva... Cum ar fi daca si in viata de toate zilele, ar exista un buton like in loc de raspunsuri? Cand cineva cere ajutor dam like si am scapat... sau share. Si avem constiinta impacata. Am facut ceva!

Altădată uneori înseamnă niciodată. E o formă de amăgire, amânare, eliberare. Altădată, altceva, altcum poate fi niciodată, nimic, nicicum. Și asta din neîncredere,necredință, lașitate.

Am tacut o vreme pentru ca am vrut liniste (si inca vreau). Pentru asta a trebuit sa fac si eu liniste. Uneori propriile noastre cuvinte si ganduri sunt mai galagioase si urla mai tare decat cele venite din afara. Asa ca e nevoie sa tacem. Poate ne vom auzi in continuare. Sa ne ascultam cu atentie, pentru ca asa vom reusi sa facem cu adevarat liniste. Sau cel putin vom fi aproape de ea. Eu am sa tac si am sa ma ascult. Sper sa ma aud si sa ma inteleg, pas cu pas, etapa cu etapa... Va doresc liniste si caldura! Iubirea e in voi - primiti si daruiti fara sa asteptati nimic in schimb. E mult mai frumoasa surpriza decat asteptarea neimplinita... Seara buna ... 

Uneori, in incercarea mea de-a scrie, cand tot caut sa iasa bine, si tot sterg si tot refac, rezultatul nu e la fel de bun, nu-mi place, ca atunci cand totul vine firesc si e scris la prima mana. Scrierea asta trebuie sa fie ca o respirare altfel... da, stiu si asta se poate exersa, insa reusita unui lucru sta in firescul cu care el e facut... (zic) ---------------  Nu poti cunoaste un om, daca el nu te lasa. Ceea ce se vede e doar ceea ce vrea el sa crezi ca este. Chiar si atunci cand ii citesti jurnalul. Acolo nu este el, sunt doar bucati de eu pe care si le accepta si le recunoaste. ---------------- In ziua de azi, bunatatea este exploatata si nu apreciata.

Azi am realizat cat de neputinciosi suntem noi, astia ce uneori ne numim prieteni sau familie sau... Moartea Malinei Olinescu m-a marcat. Nu stiu de ce? Poate pentru ca intr-o perioada a vietii mele piesa "eu cred" a insemnat ceva... Sau pentru ca imi este greu sa vad artistii ca pe niste oameni asemenea noua... cu suferinte, cu slabiciuni, cu neincrederi... Ii vedeam mai sus - poate ca asa si este - dar sunt gesturi care ii coboara - sau care doar ne fac sa-i percepem in mod real, ca pe niste oameni, ca mine, ca tine - entitati fara renume - oameni normali. Intotdeauna am crezut ca omul poate fi ajutat... ca, daca este cineva langa el, daca cineva ii arata dragostea sa, ii ofera sprijinul sau, e suficient...Nu cred ca in jurul Malinei nu au fost astfel de oameni... si cu toate acestea... Se pare ca sunt lucruri/fapte in viata pe care nu avem puterea sa le schimbam. Si ma doare asta. E clar, nu vom reusi sa-i cunoastem niciodata pe cei alaturi de care stam... nu sta in putere...

‎"Nevoia de glorie vine dintr-un sentiment de totala nesiguranta pe care il avem in privinta propriei noastre valori, de la o lipsa de incredere in sine. Iar cand ezit sa-mi recunosc un merit cat de mic, ravnesc la o celebritate cosmica, as vrea sa fiu cunoscut de tot ce traieste, de-o musculita, de o larva." scrie in notele sale Emil Cioran Si cat de adevarat ni se pare... Si totusi mai exista astfel de oameni? Azi gloria si celebritatea se inteleg ca atunci? Cred ca toti in sufletul nostru ravnim la un moment dat la o farama de glorie, de celebritate... chiar daca sa zicem ca asta se traduce in faptul ca o celebritate ne-a raspuns la un mesaj si atat... pentru noi clipa aceea devine extraordinara, clipa e glorioasa nu noi. Astfel simtim ca mai punem o caramida la temelia increderii in noi. Dar gloria, gloria personala... celebritate, tu sa fii celebru... suna frumos nu? Sa recunoastem ca uneori ne gandim, sau incercam sa ne imaginam cum ar fi daca, daca am fi celebri...

Un gand tacut, zi de zi, loveste in crestetul capului meu... rezoneaza cu restul din mine iar eu, nu pot sa strig, sa-l eliberez... tine atat de mult la alegerea sa, de a fi tacut... ce pot face mai mult decat sa tac si sa-l ascult ... Imi e prieten prea bun, desi imbraca mii de fete, ne iubim ... Si de la el pleaca toate... Uneori il uit, si loveste mai tare... ma doare. Atunci e rau, dar stiu ca nu vrea altceva decat sa nu uit restul, sa caut ceea ce ma face inca sa fiu... si gandul se multiplica in mii si mii de ganduri mai mari, mai marunte... care imi lovesc cutia craniana, scheletul, organele... si atunci stiu ca traiesc... Nu e durere, e altceva ... e ca un dans, in mine e o frenezie, o melodie, un ritm de nedescris... atunci e bine, desi uneori totul incepe cu incrancenare, cu un gand al nereusitei... si ...Uneori gandul asta, sau celelalte nascute de el - ma fac sa scriu... desi alte ganduri... da, apar alte ganduri contradictorii in lupta cu restul ... iar in lupta asta mai ...

si ma gandesc la zilele trecute... centrul vechi al Bucurestiului... Nu mai e deloc ce a fost candva, nu mai sunt strazile acelea pustii, misterul linistii, al cladirilor care stau sa cada... Acum e altceva. E sufocare! Lipsa de aer! Nu mai ai pe unde trece! Daca nu sunt strazi in reparatii - atunci sunt terase, foarte multe terase... Pana si intrarea Teatrului de Comedie a devenit o terasa... E trist, pentru mine cel putin e trist. Nu mai gasesc acolo placerea plimbarilor linistite de alta data, senzatia evadarii intr-o alta lume... E o alta lume, dar nu mai e lumea mea... E o alta lume dar nu ma are mister... Jos lux, sus ruine. Trecerea dintre cer si luxul de jos, al pamantului (falsul lux, amagitorul lux, mincinosul lux, iluzionarul lux) se face prin ruine. Asta ne leaga de cer... trecutul... Luxul de jos e trecerea noastra amagitoare pe aici. Asa ne place sa ne mintim ca traim si o facem bine si frumos. Pacat. Se pare ca evoluam mergand cu spatele. Intotdeauna la noi evolutia ...

Mi-e dor de ieri... de tot ce era altfel intr-un mod simplu, necomplicat. Mi-e dor de emisiunile TV din care invatam care este a 7-a arta... de ecranizarile pieselor de teatru... de divertismentul de atunci cu artisti adevarati, cu scenete... Imi amintesc... profesorul de romana ne-a intrebat daca stim cine a scris "6 personaje in cautarea unui autor", stiam raspunsul pentru ca piesa fusese difuzata pe Tv... Acum sunt emisiuni (cateva) cu actorii pe care i-am cunoscut ieri - insa unii ii numesc dinozauri si spun ca nu au mai facut nimic si de ce atat tam-tam cu ei ... Au facut! Dar nu s-a mai vazut pe Tv. Ei se vad la teatru... Nu pe TV pentru ca tv-ul a devenit can-can de proasta calitate... Acum totul e senzational, X a fost vazut cu Y - nemaipomenit, ce senzatie! Pauza publicitara! Nu plecati revenim imediat! Veti vedea... senzational... !! Burtiere cu texte de marketing... Totul e marketing, totul e pentru bani! Rating!? Noi! Noi am fost primii, noi...se bat toti cu pumn...