18 septembrie 2009

Aberatii instant

As fi vrut sa fiu undeva sus
sa ascult, sa privesc
sa vad cat de mica poate fi lumea
iar ea habar nu are
si cata galagie poate sa faca...
si cat de mandrii sunt unii ca fac parte din lumea asta

sunt aici jos, si vad
ca lumea e mare.
galagia imi zornaie in creier
verdele incet, incet se transforma in betoane
iar noi, cei de aici devenim mici, tot mai mici
mai fara de viata
mai fara de iubire de viata
suntem roboteii acestei lumi
inima a uitat sa bata in ritmul copilariei
bate sacadat
ascultand zi de zi aceleasi voci,
aceleasi promisiuni imbracate in alte vorbe
fara legatura cu dorintele noastre, cu nevoile noastre reale

vreau sa fiu undeva sus, unde sa fie verde, aer, soare, apa, lumina, bucurie, rasete, cantece
unde visul devine relitate
unde nu speri in zadar
unde viata e viata