Aberatii instant
As fi vrut sa fiu undeva sus sa ascult, sa privesc sa vad cat de mica poate fi lumea iar ea habar nu are si cata galagie poate sa faca... si cat de mandrii sunt unii ca fac parte din lumea asta sunt aici jos, si vad ca lumea e mare. galagia imi zornaie in creier verdele incet, incet se transforma in betoane iar noi, cei de aici devenim mici, tot mai mici mai fara de viata mai fara de iubire de viata suntem roboteii acestei lumi inima a uitat sa bata in ritmul copilariei bate sacadat ascultand zi de zi aceleasi voci, aceleasi promisiuni imbracate in alte vorbe fara legatura cu dorintele noastre, cu nevoile noastre reale vreau sa fiu undeva sus, unde sa fie verde, aer, soare, apa, lumina, bucurie, rasete, cantece unde visul devine relitate unde nu speri in zadar unde viata e viata