28 martie 2014

Sunt oameni

Sunt oameni pe care-i simti de prima data
Sunt oameni care se ascund in spatele duritatii
Altii se ascund in spatele zambetului
Asta nu inseamna insa ca primii sunt duri iar ceilalti veseli
Se prea poate ca toti sa fie tristi
Sunt oameni cu care simti ca trebuie sa ai rabdare si ti se pare firesc
sunt oameni pe care ii auzi dar nu-i simti
pare ca nu se potrivesc vorbele cu restul, dar ai rabdare si cu ei
Sunt oameni politicosi si atat, zambete de fatada, ii accepti
sunt oameni pentru care merita sa astepti
sunt oameni pe care ii iubesti pur si simplu
sunt oameni care te ridica, sunt oameni ce te coboara
sunt oameni care cu o singura privire isi arata dispretul desi spun altceva
ai rabdare si cu ei, ceva de demult i-a facut asa, cand vei afla vei intelege
sunt oameni sinusoidali, cand crezi ca i-ai inteles trebuie sa o iei de la capat
sunt oameni mandri, impliniti
sunt oameni depresivi si morti in interior, asa simt ei
Sunt oameni...
De fapt toti suntem un pic din toate astea,
constientizam mai mult sau mai putin
stari si clipe
important e sa avem rabdare si sa acceptam
a judeca nu ar trebui sa existe
nici o experienta nu seamana cu alta,
cum nici acum cu acum, deja unul e la trecut
suntem oameni dar asta nici nu ne ridica nici nu ne coboara
depinde de noi cum alegem sa fim, cum putem sa fim
A accepta e un pas in a putea, cat si o mana intinsa celuilalt, ca semn ca poate
a vedea inseamna mai mult decat ce iti spun ochii, trebuie rabdare
Sunt oameni care au timp si isi dau timp
sunt oamenii mereu pe fuga
De fapt toti suntem asa,
Suntem oameni
ce ar trebui sa insemne asta?

26 martie 2014

de ce ne temem?

de ce ne temem?
si mai grav
ne temem unii de altii
si nu mai exista incredere
orice incercare de apropiere a cuiva
ne sperie
teama ca ne va distruge echilibrul
cat de siguri suntem ca suntem in echilibru
si daca ulita pe care mergem
nu e decat un fir de ata?
poate ca mana ce vine spre noi
e cea care creaza echilibru
care transforma firul de ata in cale
si poate ca mana care vine catre noi
cere ajutor
de ce ne este teama ca a da presupune a pierde?
si daca ar fi asa?
cred ca orice pierdere e de fapt un castig
e clar ca ceea ce am pierdut nu ne era necesar
si ceea ce am aflat dupa ne este mai util.
ne temem de ce am putea descoperi despre noi
ne temem de suferinta
ne temem de propriile lacrimi
ne temem sa vedem.
nu-mi place teama asta
dar o am
faptul ca o recunosc e un prim pas
eu incerc
dar nu toti accepta
incercarea mea provoaca teama altora
ne e frica sa ne luam de mana
fara sa ne intrebam ce va fi
ce va fi, va fi!
nu avem cum sa stim
sunt presupuneri
si asa
nimeni nu va mai cunoaste pe nimeni
vom fi doar presupuneri sau prime impresii
eu presupun ca tu
tu presupui ca eu
si asa eu si tu
nu vom deveni unu
ci doar un noi nedefinit,
de ce ne temem?

21 martie 2014

copilul de pe bicicleta

Nu stiu cum a disparut bicicleta verde
probabil imbatranise
si...
apoi a fost inlocuita de una rosie
care a disparut de asemenea
dar eu raman copilul de pe bicicleta
in sus, in jos
sarut mana vecina
sarut mana vecine
zi de zi
strabat strazi
amintiri
flori, soare
imi e de ajuns
o tricicleta magica
sa ma iau la intrecere cu fluturii
sa le arat ca pot fi unul dintre ei
caut mereu buburuze
ma pictez pe maini, pe fata
poate asa devin fluture
uneori, desi magica, tricicleta intra in revizie tehnica
si atunci
imi iau pantofii albastri
ochelarii intunecati, sapca
si plec
in sus, in jos
strabat strazi
case batrane imi spun ca timpul e reversibil
sa cred
intr-o zi ne vom intoarce
intr-o zi voi calari pe un cal alb
voi strabate poteci
in sus, in jos
pana cand calul va manca jaratec
va prinde aripi
si ma va duce sus, sus, sus
de unde imi voi da drumul
sa-mi masor propriile-mi aripi.

azi revad bicicleta verde, bicicleta rosie
mi-e dor de tricicleta magica, ce este tot in revizie
sunt in dreptul unei case vechi
si caut calul alb
dar inca nu stiu ce face timpul
in sus, in jos?
astept calul alb
sau deja l-am avut
iar aripile mele m-au adus aici?
si daca am aripi
de ce nu sunt fluture?
si daca am aripi
de ce sunt aici, jos?
si daca am aripi
de ce astept calul alb?
si daca am aripi
pentru ca sunt copilul de pe bicicleta?

Ziua de azi

Ziua de azi
poezia de azi
cantec de pasari
auz renascut
explozie de flori albe
parfum de verde viu
miros
raze de soare pe obraz
simt
sunt
viu
vie
viata
vita de vie
ziua poeziei.

12 martie 2014

Precum frunzele

Cum apar și dispar oamenii...
Precum frunzele.

Primăvara, te privesc și îți zâmbesc
Vara, te trag de mâna și te scot afară din casă
Toamna, tu îi cauți, ai nevoie de-un zâmbet
Pentru ca iarna să nu-i mai găsești.

Și uite așa devenim alei pustii.


01 martie 2014

Nevoie

Am nevoie de o scară
Să ajung la sufletul tău
Să-mi pun capul pe inima ta și să rămân acolo
Până când toate durerile tale se vor pierde
Până când vei reînvăța să râzi
Până când vei uita că sunt acolo.
Am nevoie să-ti simt bătăile inimii în tâmpla mea
Și de acolo mai departe,
Până-i prind ritmul, până deslușesc durerea,
Să o iau să o transform în dans african
Lepădător de rele și neguri,
Să bat cu tălpile mele pământul în ritmul dictat de inima ta
Până când ne vom pierde în praf, tâmplă pe inima ta
Până vei uita tot ce a fost și vei trăi doar în acum.
Am nevoie de o scară...
Să ajung la sufletul tău.
Dar poate tu ai nevoie de altceva,
Coboară și spune-mi.
Pot doar să ascult și apoi să tac,
dacă asta-mi vei cere,
Voi învăța să-mi așez tâmpla pe cuvintele tale,
să le ascund în mine până vei uita că sunt acolo.
Tăcerea mea îți va deveni sprijin
Până când fruntea ta va vrea să coboare pe umărul meu,
Iar dacă nu se va întâmpla,
Voi învăța doar să stau și să ascult în tăcere,
Cât tu ai nevoie.

Acum

N-am mai scris din 29 ianuarie... Nu stiu de ce am lăsat gândurile să treacă, fără cuvinte, fără creion, hârtie, fără tastatură sau touch screen... Păstrez frânturi din ele... poate puse cap la cap vor crea un adevar. Așa cum dintr-un cufăr vechi scoți scrisori pe jumătate șterse și îngălbenite, și citindu-le incerci să refaci povestea, viața celui căruia i-au aparținut, tot așa, cuvintele născute de gânduri trecute, cuvinte rătăcite in mine pot reface trăiri... Dar unele noi, prezente. Clipa Acum.

Mă uit pe ferestră,
Copaci, străzi, oameni, ferestre
Cer gri, pe alocuri cu tente roșiatice
E prima zi de primăvară.
Aștept soarele și mă întreb
câte ferestre ascund în spatele lor,
doi ochi ce așteaptă soarele...

E primăvară!
Așa imi urlă ghioceii, brândușele și lalelele din glastră
E primăvară!
Mă bucură culoarea și parfumul ce le însoțesc
E ultima lor respirație pe care mi-o dăruiesc, mie,
să mă bucur, să simt,
e primăvară.

Eu ce am de dăruit?
Ce dăruiesc anotimpurilor ce trec an de an prin viața mea?
Ele imi dau aer, culoare, parfum, ploaie, lumină, zăpada, zumzete, vânt, ciripit, foșnet, cald și rece, dulce și amar...
Simțire... simt, exist...
Ce am eu de dăruit...
Pe mine.