afi altfel

Sunt oameni pe care-i simti de prima data Sunt oameni care se ascund in spatele duritatii Altii se ascund in spatele zambetului Asta nu inseamna insa ca primii sunt duri iar ceilalti veseli Se prea poate ca toti sa fie tristi Sunt oameni cu care simti ca trebuie sa ai rabdare si ti se pare firesc sunt oameni pe care ii auzi dar nu-i simti pare ca nu se potrivesc vorbele cu restul, dar ai rabdare s i cu ei Sunt oameni politicosi si atat, zambete de fatada, ii accepti sunt oameni pentru care merita sa astepti sunt oameni pe care ii iubesti pur si simplu sunt oameni care te ridica, sunt oameni ce te coboara sunt oameni care cu o singura privire isi arata dispretul desi spun altceva ai rabdare si cu ei, ceva de demult i-a facut asa, cand vei afla vei intelege sunt oameni sinusoidali, cand crezi ca i-ai inteles trebuie sa o iei de la capat sunt oameni mandri, impliniti sunt oameni depresivi si morti in interior, asa simt ei Sunt oameni... De fapt toti suntem un pic din toa

de ce ne temem? si mai grav ne temem unii de altii si nu mai exista incredere orice incercare de apropiere a cuiva ne sperie teama ca ne va distruge echilibrul cat de siguri suntem ca suntem in echilibru si daca ulita pe care mergem nu e decat un fir de ata? poate ca mana ce vine spre noi e cea care creaza echilibru care transforma firul de ata in cale si poate ca mana care vine catre noi cere ajutor de ce ne este teama ca a da presupune a pierde? si daca ar fi asa? cred ca orice pierdere e de fapt un castig e clar ca ceea ce am pierdut nu ne era necesar si ceea ce am aflat dupa ne este mai util. ne temem de ce am putea descoperi despre noi ne temem de suferinta ne temem de propriile lacrimi ne temem sa vedem. nu-mi place teama asta dar o am faptul ca o recunosc e un prim pas eu incerc dar nu toti accepta incercarea mea provoaca teama altora ne e frica sa ne luam de mana fara sa ne intrebam ce va fi ce va fi, va fi! nu

Nu stiu cum a disparut bicicleta verde probabil imbatranise si... apoi a fost inlocuita de una rosie care a disparut de asemenea dar eu raman copilul de pe bicicleta in sus, in jos sarut mana vecina sarut mana vecine zi de zi strabat strazi amintiri flori, soare imi e de ajuns o tricicleta magica sa ma iau la intrecere cu fluturii sa le arat ca pot fi unul dintre ei caut mereu buburuze ma pictez pe maini, pe fata poate asa devin fluture uneori, desi magica, tricicleta intra in revizie tehnica si atunci imi iau pantofii albastri ochelarii intunecati, sapca si plec in sus, in jos strabat strazi case batrane imi spun ca timpul e reversibil sa cred intr-o zi ne vom intoarce intr-o zi voi calari pe un cal alb voi strabate poteci in sus, in jos pana cand calul va manca jaratec va prinde aripi si ma va duce sus, sus, sus de unde imi voi da drumul sa-mi masor propriile-mi aripi. azi revad bicicleta verde, bicicleta rosie mi-e dor de tricicleta magica, ce

Ziua de azi poezia de azi cantec de pasari auz renascut explozie de flori albe parfum de verde viu miros raze de soare pe obraz simt sunt viu vie viata vita de vie ziua poeziei.

Cum apar și dispar oamenii... Precum frunzele. Primăvara, te privesc și îți zâmbesc Vara, te trag de mâna și te scot afară din casă Toamna, tu îi cauți, ai nevoie de-un zâmbet Pentru ca iarna să nu-i mai găsești. Și uite așa devenim alei pustii.

Am nevoie de o scară Să ajung la sufletul tău Să-mi pun capul pe inima ta și să rămân acolo Până când toate durerile tale se vor pierde Până când vei reînvăța să râzi Până când vei uita că sunt acolo. Am nevoie să-ti simt bătăile inimii în tâmpla mea Și de acolo mai departe, Până-i prind ritmul, până deslușesc durerea, Să o iau să o transform în dans african Lepădător de rele și neguri, Să bat cu tălpile mele pământul în ritmul dictat de inima ta Până când ne vom pierde în praf, tâmplă pe inima ta Până vei uita tot ce a fost și vei trăi doar în acum. Am nevoie de o scară... Să ajung la sufletul tău. Dar poate tu ai nevoie de altceva, Coboară și spune-mi. Pot doar să ascult și apoi să tac, dacă asta-mi vei cere, Voi învăța să-mi așez tâmpla pe cuvintele tale, să le ascund în mine până vei uita că sunt acolo. Tăcerea mea îți va deveni sprijin Până când fruntea ta va vrea să coboare pe umărul meu, Iar dacă nu se va întâmpla, Voi învăța doar să stau și să ascult în

N-am mai scris din 29 ianuarie... Nu stiu de ce am lăsat gândurile să treacă, fără cuvinte, fără creion, hârtie, fără tastatură sau touch screen... Păstrez frânturi din ele... poate puse cap la cap vor crea un adevar. Așa cum dintr-un cufăr vechi scoți scrisori pe jumătate șterse și îngălbenite, și citindu-le incerci să refaci povestea, viața celui căruia i-au aparținut, tot așa, cuvintele născute de gânduri trecute, cuvinte rătăcite in mine pot reface trăiri... Dar unele noi, prezente. Clipa Acum. Mă uit pe ferestră, Copaci, străzi, oameni, ferestre Cer gri, pe alocuri cu tente roșiatice E prima zi de primăvară. Aștept soarele și mă întreb câte ferestre ascund în spatele lor, doi ochi ce așteaptă soarele... E primăvară! Așa imi urlă ghioceii, brândușele și lalelele din glastră E primăvară! Mă bucură culoarea și parfumul ce le însoțesc E ultima lor respirație pe care mi-o dăruiesc, mie, să mă bucur, să simt, e primăvară. Eu ce am de dăruit? Ce dăruiesc anotimpurilor ce