30 septembrie 2013

fara de titlu

Nu stiu unde vom ajunge... Urmaresc in ultimul timp postarile de pe fb - despre problema cainilor, despre Rosia Montana, despre A. Arsinel. Atata patima..., polemici, jigniri. Uneori si postarile fara injuraturi, ce se vor pozitive, imi par scrise de parca ar lovi cu toporul. Undeva, cineva spunea ca artistii ar trebui sa posteze pe pagina lor doar ce e legat de activitatea lor, nu parerile politice sau de ordin social. Nu stiu. Dar si artistii sunt oameni care traiesc ca si noi in tara asta, si ca si noi au dreptul de a spune ceea ce gandesc si faptul ca sunt afectati. De unde acest semn de egalitate intre ce face el ca artist si ce este el ca om? Sa fim seriosi, si noi astialalti delimitam ceea ce facem/ce suntem la locul de munca de restul lucrurilor. Si artistul are un loc de munca - o scena, o revista etc. Faptul ca prin meseria sa este mai vizibil si poate influenta masele e alta treaba. Pana la urma nimeni nu e obligat sa asculte pe nimeni. Toti avem un cap pe care ar trebui sa-l folosim. Din pacate insa, am cam uitat, si e mult mai usor sa ne luam dupa ce zice unul sau altul. Daca pe unii i-am pus pe o treapta superioara noua, nu inseamna ca e chiar asa, nu inseamna ca ce spun ei e adevarul suprem. Nu exista asa ceva.

Imi plac artistii. Nu-mi plac cuvintele grele si dure. Imi place sa cred ca se poate si cu vorba buna. Uneori atitudinea lor din afara scenei ma dezamageste. Dar asta imi confirma ca sunt oameni ca si mine. Ca faptul de a fi artist nu-l face neapart mai bun. Asa ca ii urmaresc in continuare, incerc sa-i inteleg, sa accept, sa iert. Dezamagirile insa nu ma vor face sa nu ma mai duc la teatru sau sa-i scot din lista, sa iau masuri extreme.
Uneori eu pe mine ma dezamagesc...

Back to life