afi altfel

- cati oameni stau acum si privesc ecranul unui monitor sau telefon asteptand notificari sau mesaje via facebook? - cati zambesc citind mesajele? cati se simt bine vazand mai multe si mai multe? - cati au tendinta sa dea like sau sa comenteze la randul lor, dar nu o fac, pentru ca nu da bine sa se stie ca sunt acolo? - cati dau like si comenteaza pentru ca asa le trece timpul mai usor pana la ora 12 cand vor ciocni o cupa de sampanie si apoi vor merge la culcare? - cati se incarca cu energie vazand ca nu au fost uitati? - cati stiu sa primeasca si felul asta de exprimare a admiratiei, iubirii, respectului si sa multumeasca... - cati??

Stai! Ti-am zis, Dar ai mers mai departe. Stai! Stai! Te-ai incapatanat si ai mers mai departe. Am cautat ganduri ca sa-ti pun hamuri Sa te opresc. Au curs lacrimi... A fost durere... Nimic. Ai mers mai departe! Am schimbat carari Am facut pasi impiedicati, Ai cazut, te-ai ridiat, dar nu te-ai oprit Ai mers mai departe... Am cautat sa-ti dau bucurie... Rasul sa te opreasca, Sa faci macar popas... Nimic. Ai mers mai departe cu si mai mare avant. Esti Viata mea! Iar eu te urmez Zi de zi, clipa de clipa Mereu si mereu... Pana cand te vei opri Pana cand EL iti va spune STAI. Si atunci, eu am sa stau si atunci, tu te vei duce si atunci, eu voi deveni pamant si atunci, tu vei cauta lumina si atunci, eu... Iar ei... vor plange.

eu mor cu fiecare lacrima pe care o vars cu fiecare suspin eliberat cu fiecare clipa in care nu stiu sunt atatea necunoscute si atatia factori iar eu? eu unde mai sunt? toti plang in jur TUTUROR LE E GREU cuiva ii pasa de mine? nu stiu... ma intelege cineva (dintre cei ce conteaza)? nu stiu. Cel mai trist e cand dezamagesti, desi incerci sa traiesti frumos si cum iti e bine. dar, nu e suficient de bine pentru ceilalti incalci obiceiuri, normalitati nu e bine! Esti prins intre tine si ei de fapt esti pierdut intre a trai si ei si atunci? ce ramane de facut?

dar in viata lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum ti le doresti... Sunt la parinti, acolo unde sunt mai mereu de Craciun. Dar ei au plecat sa vegheze la capataiul unui alt om, care nu se stie daca maine va fi sau nu va mai fi. Acum e ora cand mosul colinda pe poteci, cand se primesc daruri, cand vin colindatori... Mosul poate ca vine, el nu lipseste niciodata, dar trairile nu sunt cele ce ar trebui sa insoteasca venirea sa. Bucurie? Cantec? Voie buna? Sper doar, ca maine sa fie... omul acela sa fie bine. Sau sa fie bine pentru omul acela, asa cum o vrea Dumnezeu. Se spune ca cine moare in ajun ajunge in rai... Eu am in cap, insa, ajunul de anul trecut - cand tata cauta in desaga mosului, si se bucura de fiecare dar - cand am vazut copilul din el (Da, oamenii nu imbatranesc ci redevin copii). Anul acesta, desaga e mai goala dar nu e nimeni care sa caute in ea... Dar maine... maine se va intampla... Insa nu cred ca va mai fi nimic magic. Da, imi lipsesc in seara asta parintii, imi lipse

Sa aveti sarbatori frumoase, pline de bucurie, cu sanatate si cu cei dragi alaturi! Sa fiti buni!

Azi am citit postarea cuiva pe un "wall" - nu dau nume... Spunea asa: "omul potrivit la locul potrivit esti tu in fiecare secunda a vietii tale". Am zambit. Si m-am intrebat cum de eu nu simt asta? Si apoi am zis ca e bine ca mai sunt oameni care simt si cred asta. Si o cred si pentru ceilalti. Au gasit locul, menirea...E meritul lor sau... Omul potrivit la locul potrivit... Da, probabil ca sta in natura lucrurilor. Insa nu realizam. Asta pentru ca nu constientizam ceea ce ne implineste. Sau mereu vrem mai mult sau altceva, se interpun altii intre noi si noi, si asa pierdem bucuria clipei sau implinirea de-o clipa. Eu? Om? Potrivit la locul potrivit? Cum pot simtii care este locul? Acum in clipa asta. Nu vreau decat sa simt ca am un loc... menirea mea? Care este? Ce pot cu adevarat? Pentru ca ce nu pot stiu... dar ce pot? Sau "omul potrivit la locul potrivit esti tu in fiecare secunda a vietii tale" - nu inseamna decat ca traiesc si nimic mai mult. Si treb

din '94-'95 Si daca... Si daca tu stai aici Privindu-ma, Intrebandu-te "cine sunt?" Nu-ti pot spune Decat... Eu sunt Tu. ---------------------------- Magie? 7 e cifra magica 7 e coasa ce ucide iarba Ce este magic in lucrul acesta?

Azi am realizat cat de neputinciosi suntem noi, astia ce uneori ne numim prieteni sau familie sau... Moartea Malinei Olinescu m-a marcat. Nu stiu de ce? Poate pentru ca intr-o perioada a vietii mele piesa "eu cred" a insemnat ceva... Sau pentru ca imi este greu sa vad artistii ca pe niste oameni asemenea noua... cu suferinte, cu slabiciuni, cu neincrederi... Ii vedeam mai sus - poate ca asa si este - dar sunt gesturi care ii coboara - sau care doar ne fac sa-i percepem in mod real, ca pe niste oameni, ca mine, ca tine - entitati fara renume - oameni normali. Intotdeauna am crezut ca omul poate fi ajutat... ca, daca este cineva langa el, daca cineva ii arata dragostea sa, ii ofera sprijinul sau, e suficient...Nu cred ca in jurul Malinei nu au fost astfel de oameni... si cu toate acestea... Se pare ca sunt lucruri/fapte in viata pe care nu avem puterea sa le schimbam. Si ma doare asta. E clar, nu vom reusi sa-i cunoastem niciodata pe cei alaturi de care stam... nu sta in putere

iulie '95 Timp de ... stam si ne intrebam care este rostul vietii noastre? Timp de ... cautam raspunsul intrebarii cine sunt eu? Timp de ..., o viata invatam sa-ntelegem moartea pentru a o putea trai. ----------------------- Simtire Peisajul e trist, mult prea trist dar atat de real incat de inebuneste Incepi sa te confunzi cu el

Am ramas blocata in sintagma "Suflet impachetat in lut"... incerc, incerc sa spun ceva si ... nu pot mai mult de suflet impachetat in lut sentimente ce ard in adanc dau pe afara, in lacrimi ce curg sapand gauri adanci in trup carari de lumina catre gand. -----------------------------

Asa cum am spus, intr-un post trecut, am sa incep sa pun pe blog ceea ce scriam in anii de studentie, adolescenta... Am vrut sa incep cu o anumita poezie scrisa in anul I de facultate in timpul cursului de geometrie, pe coperta caietului ... Incepea asa "Mi-am imbracat paltonul cu gandul de a-mi ascunde sufletul pacatos, Dar..." Ei bine nu am dat de ea, inca ... Sper sa o gasesc. Insa am dat de alte lucruri de care uitasem si care ma surprind. Sunt triste... Nu stiu de ce... Cred ca mai tot timpul m-a atras tristetea, suferinta... Chiar si oamenii tristi... mai repede caut a-i intelege pe ei decat pe cei veseli. Cu toate ca, uneori tind sa cred ca veselia unora e un mod de a se ascunde, de a-si ascunde neimplinirile... E important sa stii sa privesti. Sunt si oameni care, da, stiu sa se bucure, stiu sa traiasca si asta se vede in toata fiinta lor... Ii admir. SA FAC Ti-am ascultat geamatul si suspinele Ti-am numarat lacrimile, serile As fi facut orice ca tu sa nu suferi Dar,