afi altfel

- cati oameni stau acum si privesc ecranul unui monitor sau telefon asteptand notificari sau mesaje via facebook? - cati zambesc citind mesajele? cati se simt bine vazand mai multe si mai multe? - cati au tendinta sa dea like sau sa comenteze la randul lor, dar nu o fac, pentru ca nu da bine sa se stie ca sunt acolo? - cati dau like si comenteaza pentru ca asa le trece timpul mai usor pana la ora 12 cand vor ciocni o cupa de sampanie si apoi vor merge la culcare? - cati se incarca cu energie vazand ca nu au fost uitati? - cati stiu sa primeasca si felul asta de exprimare a admiratiei, iubirii, respectului si sa multumeasca... - cati??

Stai! Ti-am zis, Dar ai mers mai departe. Stai! Stai! Te-ai incapatanat si ai mers mai departe. Am cautat ganduri ca sa-ti pun hamuri Sa te opresc. Au curs lacrimi... A fost durere... Nimic. Ai mers mai departe! Am schimbat carari Am facut pasi impiedicati, Ai cazut, te-ai ridiat, dar nu te-ai oprit Ai mers mai departe... Am cautat sa-ti dau bucurie... Rasul sa te opreasca, Sa faci macar popas... Nimic. Ai mers mai departe cu si mai mare avant. Esti Viata mea! Iar eu te urmez Zi de zi, clipa de clipa Mereu si mereu... Pana cand te vei opri Pana cand EL iti va spune STAI. Si atunci, eu am sa stau si atunci, tu te vei duce si atunci, eu voi deveni pamant si atunci, tu vei cauta lumina si atunci, eu... Iar ei... vor plange.

eu mor cu fiecare lacrima pe care o vars cu fiecare suspin eliberat cu fiecare clipa in care nu stiu sunt atatea necunoscute si atatia factori iar eu? eu unde mai sunt? toti plang in jur TUTUROR LE E GREU cuiva ii pasa de mine? nu stiu... ma intelege cineva (dintre cei ce conteaza)? nu stiu. Cel mai trist e cand dezamagesti, desi incerci sa traiesti frumos si cum iti e bine. dar, nu e suficient de bine pentru ceilalti incalci obiceiuri, normalitati nu e bine! Esti prins intre tine si ei de fapt esti pierdut intre a trai si ei si atunci? ce ramane de facut?

dar in viata lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum ti le doresti... Sunt la parinti, acolo unde sunt mai mereu de Craciun. Dar ei au plecat sa vegheze la capataiul unui alt om, care nu se stie daca maine va fi sau nu va mai fi. Acum e ora cand mosul colinda pe poteci, cand se primesc daruri, cand vin colindatori... Mosul poate ca vine, el nu lipseste niciodata, dar trairile nu sunt cele ce ar trebui sa insoteasca venirea sa. Bucurie? Cantec? Voie buna? Sper doar, ca maine sa fie... omul acela sa fie bine. Sau sa fie bine pentru omul acela, asa cum o vrea Dumnezeu. Se spune ca cine moare in ajun ajunge in rai... Eu am in cap, insa, ajunul de anul trecut - cand tata cauta in desaga mosului, si se bucura de fiecare dar - cand am vazut copilul din el (Da, oamenii nu imbatranesc ci redevin copii). Anul acesta, desaga e mai goala dar nu e nimeni care sa caute in ea... Dar maine... maine se va intampla... Insa nu cred ca va mai fi nimic magic. Da, imi lipsesc in seara asta parintii, imi lipse

Sa aveti sarbatori frumoase, pline de bucurie, cu sanatate si cu cei dragi alaturi! Sa fiti buni!

Azi am citit postarea cuiva pe un "wall" - nu dau nume... Spunea asa: "omul potrivit la locul potrivit esti tu in fiecare secunda a vietii tale". Am zambit. Si m-am intrebat cum de eu nu simt asta? Si apoi am zis ca e bine ca mai sunt oameni care simt si cred asta. Si o cred si pentru ceilalti. Au gasit locul, menirea...E meritul lor sau... Omul potrivit la locul potrivit... Da, probabil ca sta in natura lucrurilor. Insa nu realizam. Asta pentru ca nu constientizam ceea ce ne implineste. Sau mereu vrem mai mult sau altceva, se interpun altii intre noi si noi, si asa pierdem bucuria clipei sau implinirea de-o clipa. Eu? Om? Potrivit la locul potrivit? Cum pot simtii care este locul? Acum in clipa asta. Nu vreau decat sa simt ca am un loc... menirea mea? Care este? Ce pot cu adevarat? Pentru ca ce nu pot stiu... dar ce pot? Sau "omul potrivit la locul potrivit esti tu in fiecare secunda a vietii tale" - nu inseamna decat ca traiesc si nimic mai mult. Si treb

din '94-'95 Si daca... Si daca tu stai aici Privindu-ma, Intrebandu-te "cine sunt?" Nu-ti pot spune Decat... Eu sunt Tu. ---------------------------- Magie? 7 e cifra magica 7 e coasa ce ucide iarba Ce este magic in lucrul acesta?

Azi am realizat cat de neputinciosi suntem noi, astia ce uneori ne numim prieteni sau familie sau... Moartea Malinei Olinescu m-a marcat. Nu stiu de ce? Poate pentru ca intr-o perioada a vietii mele piesa "eu cred" a insemnat ceva... Sau pentru ca imi este greu sa vad artistii ca pe niste oameni asemenea noua... cu suferinte, cu slabiciuni, cu neincrederi... Ii vedeam mai sus - poate ca asa si este - dar sunt gesturi care ii coboara - sau care doar ne fac sa-i percepem in mod real, ca pe niste oameni, ca mine, ca tine - entitati fara renume - oameni normali. Intotdeauna am crezut ca omul poate fi ajutat... ca, daca este cineva langa el, daca cineva ii arata dragostea sa, ii ofera sprijinul sau, e suficient...Nu cred ca in jurul Malinei nu au fost astfel de oameni... si cu toate acestea... Se pare ca sunt lucruri/fapte in viata pe care nu avem puterea sa le schimbam. Si ma doare asta. E clar, nu vom reusi sa-i cunoastem niciodata pe cei alaturi de care stam... nu sta in putere

iulie '95 Timp de ... stam si ne intrebam care este rostul vietii noastre? Timp de ... cautam raspunsul intrebarii cine sunt eu? Timp de ..., o viata invatam sa-ntelegem moartea pentru a o putea trai. ----------------------- Simtire Peisajul e trist, mult prea trist dar atat de real incat de inebuneste Incepi sa te confunzi cu el

Am ramas blocata in sintagma "Suflet impachetat in lut"... incerc, incerc sa spun ceva si ... nu pot mai mult de suflet impachetat in lut sentimente ce ard in adanc dau pe afara, in lacrimi ce curg sapand gauri adanci in trup carari de lumina catre gand. -----------------------------

Asa cum am spus, intr-un post trecut, am sa incep sa pun pe blog ceea ce scriam in anii de studentie, adolescenta... Am vrut sa incep cu o anumita poezie scrisa in anul I de facultate in timpul cursului de geometrie, pe coperta caietului ... Incepea asa "Mi-am imbracat paltonul cu gandul de a-mi ascunde sufletul pacatos, Dar..." Ei bine nu am dat de ea, inca ... Sper sa o gasesc. Insa am dat de alte lucruri de care uitasem si care ma surprind. Sunt triste... Nu stiu de ce... Cred ca mai tot timpul m-a atras tristetea, suferinta... Chiar si oamenii tristi... mai repede caut a-i intelege pe ei decat pe cei veseli. Cu toate ca, uneori tind sa cred ca veselia unora e un mod de a se ascunde, de a-si ascunde neimplinirile... E important sa stii sa privesti. Sunt si oameni care, da, stiu sa se bucure, stiu sa traiasca si asta se vede in toata fiinta lor... Ii admir. SA FAC Ti-am ascultat geamatul si suspinele Ti-am numarat lacrimile, serile As fi facut orice ca tu sa nu suferi Dar,

Suntem pasari calatoare Intr-o viata prea putina Intr-un timp ce parca nu e Intr-o vreme prea pustie Pustiita de valoare, Pustiita de dorinta, Pustiita de iubire, Pustiita... Chiar de mine Chiar de tine Chiar de noi. O continua agonie Intr-un spatiu fara margini Cautand un punct de sprijin Intr-un zbor fara de aripi. E cadere Nu-naltare. ----- Da, nu stiu ce titlu sa pun acestor chestii (nu stiu cum sa le numesc) ce-mi trec prin cap - care nu stiu ce sunt... Ele vin fara sa gandesc prea mult si nu fac altceva decat sa le scriu... Bune, rele... nu stiu.

De ceva vreme am vrut sa pun aici o lista cu piese de teatru pe care trebuie sa le vezi. Ma bucur ca teatrele incep sa-si promoveze si video spectacolele... Intai am dat de filmuletele de promovare pentru piesa "Felii" de Lia Bugnar - cu Ofelia Popii - (Teatrul Radu Stanca - Sibiu") - vedeti mai jos. Ele sunt vinovate pentru ca am ajuns sa vad piesa si inca mai vreau sa o vad... Azi am descoperit ca Teatrul Metropolis are si genul acesta de promovare. In cazul piesei "Vocea umana" de de Jean Cocteau cu Oana Pellea povestea e invers... Mai intai am vazut piesa si apoi filmul. Sper ca pentru cei ce nu au vazut piesa, filmul sa-i faca sa mearga sa o vada. Iata datele cu ultimele reprezentatii: - 10 decembrie Teatrul National Cluj - 15 decembrie Teatrul Metropolis - ultima reprezentatie din 2011 Alte piese care mi-au ramas in gand: -> "Ma tot duc" (cu Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu) - Teatrul Foarte Mic -> "Lear" (cu Mariana Mihut,Valeri

suntem facuti din lacrimi si cenusa si tot ne nastem, plangem si ne ardem intr-un perpetuum carusel al vietii pe drumul dinspre moarte catre moarte.

sa o luam de la capat in tacere si singuri sa o luam de la capat trecand printre randuri viata e doar o scena cu replici tacute sa le-auzim doar pe-acelea traind pe nevazute.

Ma deranjeaza modul in care se comenteaza legea uciderii cainilor (exista un articol - reactii la ... - m-am uitat la comentarii). Esti pro sau contra? Nu inteleg de ce trebuie sa injuri, sa ameninti, sa spui ca ala e ipocrit, celalat e prost... Oamenii isi spun punctul de vedere, dar hai sa o facem civilizat... Da, sunt si copii care au nevoie de ajutor. Da, sunt batrani care nu au ce manca, nu au medicamente... Insa fiecare are dreptul sa faca o alegere, cel putin asa e normal. Azi pot alege sa donez pentru un caine, maine pentru un om ... pana la urma e vorba de viata... Nu pot salva toti cainii, cum nu pot salva toti oamenii... Sunt alegeri pe care trebuie sa le fac. Si nu cred ca trebuie sa dau explicatii pentru modul in care o fac. Dar nu-mi place felul in care decurge discutia... De ce se cauta vinovati? Vinovati pentru existenta cainilor pe strazi, vinovati pentru adoptarea legii, vinovati pentru ca pana acum nu s-a facut nimic, vinovati pentru ca bani nu sunt... Mereu trebuie

Aceasta este intrebarea acum... Putem noi adopta atat cat ar putea ei omora? E vorba despre caini si despre faptul ca legea votata ieri lasa liber uciderii lor. E o lege ciudata, pentru ca nu spune nimic clar. Spune puteti omora sau nu, e in mana voastra, in mana oamenilor, a comunitatii din care faceti parte. Faceti cum zice ea... Dar pentru a intreba comunitatea, prin referendum sau prin alte metode, inseamna alocarea unor bani de catre primarii pentru acest scop... Si, se stie - bani nu sunt . Si atunci... ce face legea asta? Creeaza o lupta sociala, o lupta intre cei ce vor moarte si cei ce vor viata... O lupta intre iubitori si neiubitori. Care dintre ei vor reusi sa-i atraga pe cei neutrii, cei carora le este indiferent, aceia vor castiga. Ma gandesc - eu, eu ce pot face? Da, mi-e teama de cainii strazii - dar nu vad de ce sa-i omor. Pentru faptul ca s-au nascut caini si fac ceea ce stie sa faca un caine? E ca si cum ar trebui sa-i omor pe toti cei de care ma tem, care mi-au facu

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI VĂ INVITĂ Sâmbătă 26 Noiembrie 2011, ora 15:30 în Spaţiul de Evenimente - Nivelul 7.70, Pavilionul Central Romexpo la prezentarea volumului NICOLAE POPESCU OMUL • MATEMATICIANUL • MENTORUL Membru corespondent al Academiei Române (Editura Universităţii din Bucureşti, cuvânt înainte, note şi îngrijire ediţie de Elena Liliana Popescu) Volumul, un OMAGIU adus Profesorului NICOLAE POPESCU, iniţiator şi conducător al Seminarului Ştiinţific de Algebră şi Teoria Numerelor, va fi prezentat de acad. Solomon Marcus, Constantin Năstăsescu, membru corespondent al Academiei Române, Cabiria Andreian Cazacu, membru de onoare al Academiei Române, drd. Dan Cristian Popescu, prof.dr. Alexandru Victor, prof.univ.dr. Elena Liliana Popescu ------------------------------------------------------------------------------------- Eu nu am cunoscut mentorul, matematicianul - am cunoscut omul. Desi restul pot constitui part

Pe viitor (sper cat mai curand) vreau sa adaug o rubrica cu ceea ce aberam (scriam) in studentie si imediat dupa...

Sunt inca aici, inca traiesc Inca ma vezi, inca-mi soptesti Inca mai vad si mai aud Nu stiu daca, inca mai simt... Sunt inca aici, respirand langa tine Inca aici, crezand in iubire Inca tacand Inca aici Inca astept, inca sa simt Inca aici respirand langa tine Si totusi departe intr-o lume senina Inca aici privind pe fereastra Totusi departe, intr-o lume albastra Si totusi aproape Si totusi sperand Esti si nu esti Sunt si nu sunt Frunze in vant Cad pe pamant.

Andrei Serban - legat de actor si modul de a se apropia de rol - spune (citez din memorie) "Hamlet e undeva mai sus, actorul trebuie sa-l aduca la nivelul sau, dar in acelasi timp ridicandu-se si pe sine la nivelul lui Hamlet". Cred ca si eu sunt un actor, ma comport similar. Sunt oameni care pentru mine sunt situati undeva sus. Pentru a putea comunica cu ei, pentru a le putea vorbi fata in fata, trebuie mai intai sa ma ridic pe mine in fata mea, la un anume nivel (impus de mine) care sa-mi permita sa ma exprim deschis in fata lor.

Intr-o noapte am inchis ochii si am zburat, Sufletul meu a fost liber sa vada, sa simta, Iubirea, frumusetea, adevarul... viata Sunt asa cum le-am vazut atunci, nu cum se vad azi pe lumina, cand ochii mei deschisi au nevoie de lentile pentru a-mi arata o lume si culori inventate de altii Pentru mine vor ramane ca atunci, iar seara de seara voi merge la intalnire pana cand seara se va cofunda cu ziua pana cand voi zbura pe lumina. inspirata de http://www.youtube.com/watch?v=uqArV5ape2Q&feature=youtu.be

Da... Am intrat pe facebook pentru ca meseria mea cerea sa vad ce e cu el, cum poate fi folosit ca instrument de marketing... Apoi am dat de cativa oameni care m-au tinut acolo... Ce-i drept a fost surprinzator acceptul lor... Oamenii sunt niste mistere... iti dau like cand nu te astepti si cand vrei un like, nu-l primesti... Sau primesti like-uri de la cine nu-ti trece prin cap :) Cred ca pana la urma asta e frumusetea facebook-ului - imprevizibilitatea - si pentru asta ar trebui sa-i multumeasca naturii umane :). Si mi-e greu cu facebook-ul asta, uneori vreau sa-l las balta... dar imi este dor de unii oameni de acolo si e singurul mod de a vedea ce mai fac ei (pacat nu?) Ciudat, cum cineva a trebuit sa inventeze ceva pentru ca oamenii sa comunice... Si uite astfel e mai simplu sa zici un multumesc din spatele unui monitor, sau sa pui o intrebare - anonimitatea e asigurata. Cel de dincolo nu e obligat sa reactioneze, daca are chef o face, daca nu - nu - iar tu ... Dar cum poate reacti

Am comentat undeva spunand "orice plecare presupune o revenire". Si ma tot gandesc la asta... (alta treaba nu am?! :)) Mai corect ar fi orice plecare presupune o venire si uneori/deseori o revenire. Plecam de undeva pentru ca altundeva sa venim. Nu exista cu adevarat plecarea, exista doar venire si revenire. Pentru ca mereu venim... Plecarea e descoperire... Descoperim noul, frumosul, imaginarul, visarea, intelepciunea, ce e dincolo, mainele, joaca, durerea, lacrima, iubirea, ura, nesocotinta... Unele ne plac atat de mult incat le redescoperim, revenind mereu si mereu asupra lor, asupra noastra... Si totusi, nu cumva exista o plecare... Plecarea din noi... Nu, pentru ca plecarea din noi presupune regasire...

Am recitit o parte dintre cele scrise de mine aici, in trecut... Pe alocuri am zambit, pe alocuri am realizat ca acum as avea multe completari de facut, in special legat de comentariile unor piese de teatru. Acum vreau sa invat mai mult despre teatru, pentru ca vreau sa inteleg mai bine. Am citit ce am scris despre Furtuna Catalinei Buzoianu, faptul ca in prima parte nu intelesesem nimic... Atunci gandeam ca asa e scrisa piesa - acum gandesc ca asta a fost "vina" regizorului (nici acum nu am citit piesa - dar nu avea cum sa fie scrisa asa). Incet, incet, incep sa realizez ce face un actor, ce face un regizor si cat de importante sunt scenografia, muzica, luminile, alte efecte... Poate stiam asta, dar luam doar intregul... sau nu stiu... Acum constientizez ca o piesa de teatru e in continua transformare, pentru ca actorii se schimba, spectatorii se schimba - iar jocul, piesa se muleaza pe toate astea. Si am mai vazut Furtuna - si a fost bine, de data aceasta am inteles si prim

‎"Nevoia de glorie vine dintr-un sentiment de totala nesiguranta pe care il avem in privinta propriei noastre valori, de la o lipsa de incredere in sine. Iar cand ezit sa-mi recunosc un merit cat de mic, ravnesc la o celebritate cosmica, as vrea sa fiu cunoscut de tot ce traieste, de-o musculita, de o larva." scrie in notele sale Emil Cioran Si cat de adevarat ni se pare... Si totusi mai exista astfel de oameni? Azi gloria si celebritatea se inteleg ca atunci? Cred ca toti in sufletul nostru ravnim la un moment dat la o farama de glorie, de celebritate... chiar daca sa zicem ca asta se traduce in faptul ca o celebritate ne-a raspuns la un mesaj si atat... pentru noi clipa aceea devine extraordinara, clipa e glorioasa nu noi. Astfel simtim ca mai punem o caramida la temelia increderii in noi. Dar gloria, gloria personala... celebritate, tu sa fii celebru... suna frumos nu? Sa recunoastem ca uneori ne gandim, sau incercam sa ne imaginam cum ar fi daca, daca am fi celebri

Un gand tacut, zi de zi, loveste in crestetul capului meu... rezoneaza cu restul din mine iar eu, nu pot sa strig, sa-l eliberez... tine atat de mult la alegerea sa, de a fi tacut... ce pot face mai mult decat sa tac si sa-l ascult ... Imi e prieten prea bun, desi imbraca mii de fete, ne iubim ... Si de la el pleaca toate... Uneori il uit, si loveste mai tare... ma doare. Atunci e rau, dar stiu ca nu vrea altceva decat sa nu uit restul, sa caut ceea ce ma face inca sa fiu... si gandul se multiplica in mii si mii de ganduri mai mari, mai marunte... care imi lovesc cutia craniana, scheletul, organele... si atunci stiu ca traiesc... Nu e durere, e altceva ... e ca un dans, in mine e o frenezie, o melodie, un ritm de nedescris... atunci e bine, desi uneori totul incepe cu incrancenare, cu un gand al nereusitei... si ...Uneori gandul asta, sau celelalte nascute de el - ma fac sa scriu... desi alte ganduri... da, apar alte ganduri contradictorii in lupta cu restul ... iar in lupta asta mai

si ma gandesc la zilele trecute... centrul vechi al Bucurestiului... Nu mai e deloc ce a fost candva, nu mai sunt strazile acelea pustii, misterul linistii, al cladirilor care stau sa cada... Acum e altceva. E sufocare! Lipsa de aer! Nu mai ai pe unde trece! Daca nu sunt strazi in reparatii - atunci sunt terase, foarte multe terase... Pana si intrarea Teatrului de Comedie a devenit o terasa... E trist, pentru mine cel putin e trist. Nu mai gasesc acolo placerea plimbarilor linistite de alta data, senzatia evadarii intr-o alta lume... E o alta lume, dar nu mai e lumea mea... E o alta lume dar nu ma are mister... Jos lux, sus ruine. Trecerea dintre cer si luxul de jos, al pamantului (falsul lux, amagitorul lux, mincinosul lux, iluzionarul lux) se face prin ruine. Asta ne leaga de cer... trecutul... Luxul de jos e trecerea noastra amagitoare pe aici. Asa ne place sa ne mintim ca traim si o facem bine si frumos. Pacat. Se pare ca evoluam mergand cu spatele. Intotdeauna la noi evolutia

Mi-e dor de ieri... de tot ce era altfel intr-un mod simplu, necomplicat. Mi-e dor de emisiunile TV din care invatam care este a 7-a arta... de ecranizarile pieselor de teatru... de divertismentul de atunci cu artisti adevarati, cu scenete... Imi amintesc... profesorul de romana ne-a intrebat daca stim cine a scris "6 personaje in cautarea unui autor", stiam raspunsul pentru ca piesa fusese difuzata pe Tv... Acum sunt emisiuni (cateva) cu actorii pe care i-am cunoscut ieri - insa unii ii numesc dinozauri si spun ca nu au mai facut nimic si de ce atat tam-tam cu ei ... Au facut! Dar nu s-a mai vazut pe Tv. Ei se vad la teatru... Nu pe TV pentru ca tv-ul a devenit can-can de proasta calitate... Acum totul e senzational, X a fost vazut cu Y - nemaipomenit, ce senzatie! Pauza publicitara! Nu plecati revenim imediat! Veti vedea... senzational... !! Burtiere cu texte de marketing... Totul e marketing, totul e pentru bani! Rating!? Noi! Noi am fost primii, noi...se bat toti cu pumn