afi altfel

Ho ho ho, vin prin nameti Daruri multe stiu ca vreti, Dar, acum, in acest an Am sa va aduc in dar Liniste si sanatate, ca-s mai bune decat toate! Si-am sa va mai spun ceva Daruiti fara a astepta sa primiti  in schimb ceva Asfel o sa evitati, mai tarziu sa suferiti, Doar iubiti si daruiti!

Am tacut o vreme pentru ca am vrut liniste (si inca vreau). Pentru asta a trebuit sa fac si eu liniste. Uneori propriile noastre cuvinte si ganduri sunt mai galagioase si urla mai tare decat cele venite din afara. Asa ca e nevoie sa tacem. Poate ne vom auzi in continuare. Sa ne ascultam cu atentie, pentru ca asa vom reusi sa facem cu adevarat liniste. Sau cel putin vom fi aproape de ea. Eu am sa tac si am sa ma ascult. Sper sa ma aud si sa ma inteleg, pas cu pas, etapa cu etapa... Va doresc liniste si caldura! Iubirea e in voi - primiti si daruiti fara sa asteptati nimic in schimb. E mult mai frumoasa surpriza decat asteptarea neimplinita... Seara buna ... 

M-am ridicat din mine liniştit,  şi am plecat plutind spre acea lumină,  ce mi se arăta spre infinit  şi care dăruia iubire. Şi am lăsat în urma mea tristeţi,  lacrimi amare, doruri multe,  în căutare de noi dimineţi,  de zbor fără de aripi frânte. Şi m-am lăsat pe mine-n urma mea,  cel vechi, cu trup bolnav şi suflet găunos,  Şi am pornit în căutarea mea,  cel liber, aripat, stapân de stea. De îţi e dor de mine, acela vechi,  te uită doar, puţin, spre cer,  mă vei găsi acolo luminând  şi căutând, privirea ta...  De lacrimi îţi vor curge pe obraz,  voi cobora încet pe al tău umăr,  şi voi rămâne acolo până când, şi tu vei deveni un înger.

Un inger mi s-a asezat pe umar sa-mi aminteasca ca sunt...  un inger a coborat pe pamant sa-mi arate iubirea...  un inger chiar acum te priveste si-ti spune  "e bine, e normal, e cum trebuie, doar crezi"

Razlete si reci aripi coboara,  pierdute de ingeri ratacitori printre nori,  in cautare de suflete calde,  ramase prea repede fara de corp. si-o parte din aripi, o data cazute,  se sting in pamantul fost trup in trecut,  o alta, mai rece si netematoare  se-asterne, covor alb si purificator. iar noi, din spatele ferestrelor noastre, privim la dansul acesta, al fulgilor albi, ce ne bucura, ne place, ne-aduce aminte, ce reinvie copilul din noi. si-alergam iute afara,  sa prindem in palme, pe frunte, si-n ochi fulgii acestia, albi, de zapada,  jucausi, lucitori, muritori. fara sa stim, ca noi ne jucam,  cu aripi de ingeri, in care,  se-odihnesc sufletele celor  pierduti de noi.

aş pune punct dar nu-i al meu, aşa că am să pun vreo trei ca semn că încă mai rămâne un gând răzleţ, neexprimat un vis visat, nerealizat un zâmbet mut, nearătat iubire multă de-învaţat şi de tot dat şi... dărui...

- din trecut - scrisa in sept 1997, Arad E întuneric, atât de întuneric încât ai impresia că e sfârşitul lumii. Cu toate acestea te chinui să trăieşti... ce ai putea face altceva? Eşti singur. Dorinţa asta ţi s-a împlinit. Anul trecut îţi doreai atât de mult să fii singur... Acum eşti, dar parcă nu simţi nici o satisfacţie. Prea multă singurătate. Tu ţi-ai dorit-o, dar nu într-o cantitate atât de mare. E prea mult, mult prea mult. Începe să te doboare. Te lupţi cu toţi, eşti în stare sa-i învingi, să le arăţi şi altceva, singurătatea, însă... e distrugătoare. Te distruge şi distruge şi tot ce ai fi vrut să faci. De ce eşti atât de slab? E întuneric, prea mult întuneric şi prea multă singurătate. Iar tu, trăieşti. Cel puţin aşa speri. Te pipăi şi constaţi că te simţi. Trăieşti şi vrei să te bucuri, vrei să râzi. Să te bucuri de faptul că eşti ... dar, nu poţi decât plânge. Şi plângi în întuneric, linişte şi singurătate. Ce altceva ai putea face? E bine că te mai poţi conştienti

Desi anii trec, desi trecem prin primaveri si toamne, desi uneori ploua sau e ceata... undeva, in noi, exista un copil. E eul nostru primordial, eul nostru de care multi spun ca de la o varsta ar trebui sa-l uitam, sa-l izolam, sa-l pierdem, sa-l lasam. Dar cum? Pentru ca el este EU. Pentru ca nu-l pot rupe din mine, mi-as crea un handicap. Mi-as lipsi mie. Mai dureros decat lipsa unui picior... E ca si cum as rupe aripa unui inger. Ar fi sinucidere desi as trai. Un mort viu.

Uneori, in incercarea mea de-a scrie, cand tot caut sa iasa bine, si tot sterg si tot refac, rezultatul nu e la fel de bun, nu-mi place, ca atunci cand totul vine firesc si e scris la prima mana. Scrierea asta trebuie sa fie ca o respirare altfel... da, stiu si asta se poate exersa, insa reusita unui lucru sta in firescul cu care el e facut... (zic) ---------------  Nu poti cunoaste un om, daca el nu te lasa. Ceea ce se vede e doar ceea ce vrea el sa crezi ca este. Chiar si atunci cand ii citesti jurnalul. Acolo nu este el, sunt doar bucati de eu pe care si le accepta si le recunoaste. ---------------- In ziua de azi, bunatatea este exploatata si nu apreciata.

Tu, prieten drag ce ieri mi-ai fost Te mai gândeşti la mine? S-au viaţa ta ţi-a scris noi căi Şi-a şters cărări trecute? A fost demult când ne ştiam Şi ne ţineam de mână, Azi mâna ta e-o umbră doar A strângerii de mână. Eu vreau să cred că-ţi este bine În acel colţ de lume, Ce-a devenit căminul tău Şi are grijă de tine. Faptul că-ţi scriu, acum, aici, Inseamnă că uitarea N-a exilat trecutul meu Pe-o întindere ca marea. Tu, prieten vechi, pierdut prin timp prin lume şi prin spaţiu, ai fost, vei fi, prietenul meu pe viaţă. Deşi, se poate, ca-ntr-o zi, Întâmplător, pe stradă, Să ne zâmbim ca doi străini, Să trecem mai departe, Purtând un gând, răzleţ, uşor precum un nor prin ceaţă: "de unde-l ştiu? parcă mi-e dor... să-i văd privirea iară, dar s-a tot dus, ca-un fum uşor ce rătăcea, prin aer..."

In ultimul timp am citit cate ceva despre teatru, am fost la cateva piese de teatru dar, desi in carti si piese nu s-a vorbit despre ras, bucurie, eu m-am tot gandit la asta... In teatru se rade, adevarat. Dar cat rad cei de pe scena si cat radem noi cei ce privim? Nu vi se pare ca balanta inclina mult pe partea spectatorului? Nu-mi amintesc, poate e vina mea, de o piesa in care sa existe o clipa in care se rade cu pofta, pur si simplu, un ras pornit dintr-o situatie ce nu anunta nimic deosebit, un ras molipsitor, din toata fiinta, cu toata fiinta, pana la uitare. (precizare - in care actorul/personajul sa rada pe scena). Sau, cum spuneam, e vina mea, eu nu stiu vedea bucuria sau vreau prea mult. De obicei nu ma duc cu asteptari la o piesa de teatru, imi place sa fiu surprinsa. O singura imagine care sa ma prinda, un actor infloritor, plin de personaj, sunt uneori suficiente pentru a-mi crea starea/trairea pt care ma afund intr-un scaun dintr-un spatiu in care se face teatru. (Pana

Imaginea ta trecută prin mine Mă minte ca umbra ce-o port după mine, Desi știu, ea nu vrea, vinovată-i lumina. ---------------------------------- De umbră mă ține legată pamântul de tine, doar gândul pe ea o cunosc de când m-am născut pe tine doar de când te-am văzut. ---------------------------------- Uneori sunt precum umbra mea Mă car în spate și aștept lumina să ma ușureze. 

Stelele mele-s cu mine mereu Le port in suflet, la bine, la greu. Stele mele ma definesc, Bucata cu bucata, uneori stralucesc, Azi sunt o parte de stea lucitoare Iar maine, o parte de stea cazatoare. Stelele mele nu-s stantate-n beton, spre neuitare Stelele mele-s in sufletul meu, o binecuvantare Stelele mele sunt tot ce iubesc, ce-am iubit si-am sa mai iubesc. Stelele.

Toamna asta ne minte asa cum ne mintim si noi de secole ne minte ca e primavara cum ne mintim noi ca ne maturizam ne minte ca e cald si bine cum ne mintim noi ca suntem mai intelepti, mai buni toamna asta ne minte cu lepadarea de uscaciuni cum ne mintim noi cu lepadarea de pacate toamna asta este fiecare dintre noi toamna asta este asa cum ne mintim ca suntem o iluzie a binelui ce devenim. toamana asta este iluzia primaverii. primavara care... se departeaza dar nu vrem sa vedem se departeaza dar nu vrem sa simtim se departeaza dar nu ne paraseste. toamna asta e dor de primavara dor de joc, dor de copilul ce suntem de adevarul din noi. toamna asta este oglindirea noastra buni, rai, intelepti, maturi, fara sau cu pacate toamna asta ne minte, daca ne mintim.

Traiesc imprastiat si totusi monoton nu, nu este un nonsens, este un adevar ma-mprastii intre cuvinte, forme si culori nu stiu de le fac bine, sau de ma mint cu spor. Iluzia de bine, frumos si minunat e hrana mea de-acum, e radacina mea dar zilele pustii cand nu mai pot manca ma smulg din lumea asta, m-aduc in lumea ta. Si-atunci revin in mine, asa cum doar eu stiu si-mi caut radacina, cersesc cate-un cuvant astept cate-o culoare si desenez in gand pana cand ea, iluzia, ma prinde iar in jug. Si trag la jugul asta, mergand tot inainte fara sa stiu de-i bine, doar din obisnuinta visand la ziua-n care din jug voi face jilt in care, fara temeri, voi odihni putin. Voi sti atunci ce-i bine, voi sti ce fac si prost voi sti sa-aleg cuvinte, sa nu le mai cersesc voi sti sa nu astept, ci voi gasi chiar eu voi sti sa fac mai bine, ce cred acum ca-i prost.

ma-mpiedic de mine de ganduri neincrederi taceri. nu cad, dar dreapta nu stau de ganguri neincrederi taceri merg inainte cu mintea si sufeltul  pline de ganduri neincrederi taceri. pana cand voi uita de ganduri neincrederi taceri.

Libertate Pic, pic, pic, plouă. perdea peste munte se lasă. pic, pic, pic, plouă. Aburi albi se ridică la ceruri, suflete eliberate le privesc cum se-nalţă de aici, din cabana albastră. unul mai mic, unul mai mare, unul drept, altul pieziş, ca-ntr-un joc cu baloane de sapun... se pierd în ceruri, în libertate. Pic, pic, pic, plouă, pic, pic, pic, plâng, lacrimi, lacrimi de fericire. În sfârşit, LIBERTATE. Pic, pic, pic, picurăm zilnic către cer, pâna devenim aburi, învăţăm zborul si ne-nălţăm. ---------------------------------- cuvinte primite: ploaie, cabana, munte, joc, libertate

sunt un om cu aripa frânta de zambetul tău ca orizontul. un munte, un deal, o câmpie, o mare urcare, cădere, asalt, afundare acesta e drumul ce duce la tine şi-aceasta e calea ce departe mă ţine. de aripa nu mi-ar fi frântă as zbura către tine ochiul tău albastru mi-ar fi cer  si buzele tale, odihnă ţi-aş transforma orizontul în fluturi albaştri iar trupul meu ar deveni iarba plină de rouă în care-ţi vei scălda tălpile dimineaţa. sunt un om cu aripa frânta de zambetul tău ca orizontul nu ştii ce pierzi... fluturi albastri, dimineţi cu rouă, mângaieri de ploape şoapte. nu-mi mai frânge aripa lasă-ţi zâmbetul să devină arc ţinteşte către mine vindecă-mi aripa şi atunci ... ochiul tău albastru mi-ar fi cer  si buzele tale, odihnă ţi-aş transforma orizontul în fluturi albastri iar trupul meu ar deveni iarba plină de rouă în care-ţi vei scălda tălpile dimineaţa. 

Raspuns la Joc reloaded Cuvinte primite: speranta, fericire, soare, toamna frumoasa, incredere, muzica, dans, plimbari linistite, dimineti insorite ----------------------------------------------------- Cam multe cuvinte si...  m-am gandit. E cert, cu totii ne dorim fericire. La intrebarea "Ce iti doresti?" raspundem invariabil si fericire. Toata viata speram la ea, la fericire, ca va sa vina si la noi. Uitam ceva. Uitam sa deschidem ochii cu adevarat, sa ascultam mai atent si sa ne lasam timp pentru contemplare, pentru a sta cu noi, da sa ne lasam timp pentru a-l pierde, cum ar spune unii. Poate atunci am reusi sa vedem ca fericirea este in tot ce ne inconjoara: - in fiecare dimineata in care reusim si ne trezim; - in fiecare raza de soare pe care o vedem, simtim; - in fiecare adiere de vant, - in fiecare anotimp ce trece cu noi - in fiecare picatura de ploaie chiar daca uneori ne intristeaza - in fiecare ceva sau cineva de langa noi - zambet, lacrima, atinge

Pentru ca am secat... sau poate nu, e doar o  iluzie... Pentru ca pe multi ii deprima (zic ei) ce scriu eu folosind cuvintele mele ... Am nevoie de ajutor. 3-5 cuvinte va rog, cadou de la voi, nu vreau altceva doar cuvinte, pentru ca eu la randul meu sa vi le intorc altfel. Poate nu asa deprimant, ca pana acum :). Cam cum s-a intamplat aici: http://afialtfel.blogspot.ro/search/label/joc . Multumesc!

Plouă mărunt... Plouă apăsat... Lacrimi, Lacrimi. Când ne simţim secaţi Plouă mărunt, Plouă apăsat, Punctând, mai ferm, seceta din noi.   Lacrimi... Lacrimi... Se preling pe fereastra dimineţii AZI.

Toamna mi s-a lasat pe umeri pielea mea devine scoarta iar parul, frunze uscate, alb-caramizii, ma paraseste la fiecare adiere de vant. ma pierd in toamna... Toamna imi apasa umerii. ma indoi, devin mai mica, ma cobor mai mult catre pamant, picioarele inca ma tin. ma pierd in toamna... Toamna e in sangele meu mai rosu, mai viu, mai clototitor. imi adun roadele raspindite in amintiri si traiesc cu ele si prin ele. ma pierd in toama... Toamna e varsta mea, nu o simt, dar se vede. Toama mea, cerul are acelasi albastru, de primavara. ma pierd in toamna. insa... ochii mei transmit primavara, iar in mine e un verde viu, doar toamana de pe umeri, uneori, ma doare. ma pierd in toamna.

Foto de Alina Argesanu cineva de-acolo de sus mă priveşte pare ingrijorat? nu, nu. dojenijor? nu, nu. doar pe ganduri? aripile il ţin acolo sus. încă nu e timpul să coboare. oare ce vrea să îmi spună? m-aş înălţa să mă aşez în dreapta sa şi să-l ascult, dar încă nu e timpul. îl privesc continuu şi aştept un semn, un sunet. dar, nu ştiu cum şi cand, dispare. a fost visare? s-a năruit un gand? a fost doar fum? caut ceva acolo sus, un vis, un gand, un nor de fum...

dor. dor de oameni dor de oameni ce stiu asculta dor de oameni ce stiu vedea dor de oameni care ajuta cu drag dor de oameni ce nu-ti raspund ca "ultimului om" (chiar daca, sa zicem, esti ultimul om) dor de oameni ce incearca macar sa inteleaga dor de oameni ce recunosc ca nu le stiu pe toate dor de oameni ce nu mint doar pentru a iesi in fata dor de oameni care nu se-mpauneaza cu fapte, idei ce nu le apartin dor de oameni, oameni dor de oameni ce stiu iubi. dor de fapte facute cu dragoste dor de fapte facute cu calm dor de fapte facute ca-ti place (cu pasiune) dor de fapte facute organizat si nu "las' ca merge si asa" dor de fapte facute nu din interes dor de fapte facute nu pentru a le scrie in CV dor de fapte facute nu pentru ca "da bine" dor de fapte facute nu doar pentru bani dor de fapte facute pentru ca simti ca trebuiesc facute dor de fapte facute pentru ca iubesti. dor. adaugati si voi.

timpul mi-a săpat adac pe inima, pe suflet şi pe trup un şir de cifre, o vorbă şi un chip ce intr-un timp doar ţie iţi aparţineau. cand ai plecat mi le-ai lasat ca moştenire iar eu, traiesc cu ele zi de zi, sirul de cifre, vorbele sunt tipărite iar unele au devenit pe o scenă, intr-o piesă, replici. iar chipul... chipul, privindu-l in oglindă ştiu că tu eşti şi că mereu vei fi eşti ingerul ce-l port pe-un umăr ce moartea mă invaţă s-o trăiesc asemeni ca pe viaţa, zi de zi.

Nu pot sa cred cum trece vremea Si noi ne amanam trairea Purtati mereu de azi pe maine De temerea de-a nu putea. Ne ingropam in mici dorinte, Tot alergam spre impliniri Uitand cum azi, un ieri devine, Si asteptand mereu la maine In care sigur vom putea, Sa punem punct acelor dogme In care ne-am nascut, incarcerati. Un maine care AZI devine, Un azi in care vom trai Fara sa mai lasam pe maine Ci doar pentru ca este AZI. Un AZI continuu este viata Si asta de-o vom accepta. Uitati de ieri, Uitati de maine, Caci viata este numai AZI.

Cu fiece zi constat ca pierd. Pierd ceea ce credeam ca am, ceea ce credeam ca nu imi poate lua nimeni... Putinta de a face ceva bine,  bun si din placere. Dar nu... Tot ce fac,  incet, incet, se pierde, Ramane doar in memoria mea sau in memoria computerului meu, pana se vor umple si vor trebui golite de tot ce e de prisos. Ma bat cu timpul, cu tineretile altora, cu imaginatia altora, ma bat cu neputinta mea de adaptare cu neputinta de a crea. Incet, incet, o sa-mi pierd ultimul strop de incredere nu o sa mai fiu in stare sa zic Da o sa pun butonul pe pauza (nu stop pentru ca mai  sper ca pot face ceva) si o sa fac doar lucrurile marunte si o sa ajung sa fac ceea ce am urat. Pana la urma tot la asta ajung cu cat incerc mai mult sa nu ajung asa cu atat mai mult ma adancesc in rahatul asta, in temerile astea, in neincrederi si neacceptari, in tristetile esecului sau a ceea ce pare esec. M-am dezamagit. dar e doar o perceptie a clipei asteia ce se che

din trenul catre casa, la prima mana ................................................................. Apus un stol de pasari traverseaza cerul la apus soarele rotund si rosu coboara incet la marginea campului se pierde printre copaci, apoi reapare se pierde printre case, apoi reapare. trenul in care sunt trece printr-o gara, soarele se pierde printre vagoane, eu ma pierd printre cuvinte si imagini. sunt intre ceea ce vad si ceea ce scriu, iar soarele, soarele a lasat in urma sa doar o aura rosiatica. sunt tot mai departe. oare cine apune acum? soarele sau doar iluzia realului? soarele sau ... cuvintele mele si eu?

UnderCloud - cat de mici suntem sub cer... cat de mari pot fi ideile, pasiunile, jocul, trairile, bucuriile nascute sub cer puteti vedea la UNDERCLOUD - Festival de Teatru Independent de Orice.

Update Premiile Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD 2012 Juriul Festivalului: Actrita Coca Bloos, actorul si Directorul Teatrului Metropolis George Ivascu si criticul de teatru Monica Andronescu. Presedinte Onorific: Regizorul Andrei Serban. PREMIUL PENTRU REGIE - Bobi Pricop pentru "Jocuri in curtea din spate" . Celelalte doua nominalizari: "Dumnezeul de a doua zi" regia Claudiu Goga si "XXL" regia Cristi Juncu. PREMIUL JURIULUI - Tania Popa pentru "Fata din curcubeu" PREMIUL JURIULUI - Anca Sigartau pentru "Actrita" PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNA ACTRITA - Ioana Manciu pentru "Jocuri in curtea din spate". Celelalte doua nominalizari: Cristina Casian pentru "Trei femei inalte" si Maria Obretin pentru "Noi 4". PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR - Vlad Zamfirescu pentru "XXL" si "Dumnezeul de a doua zi" si Marius Manole pentru "Noi 4". Cealalta no

Nu stiu de ce cuvintele au secat trairile au secat nu ploua nu plang nu, nu ma plang. desi sunt vie desi vad, aud, simt ma misc, ma incrunt, rad e pustiu. pustiu de vorbe pustiu de trairi pustiu de imagini pustiu de sunete pustiu de culoare desi sunt vie desi vad, aud, simt ma misc, ma incrunt, rad nu stiu de ce cuvintele au secat trairile au secat nu ploua nu plang nu, nu ma plang   e pustiu.

Ascult. Ce aud? Nu pot pune in cuvinte E doar liniste. Asculta si tu.

azi gandesc in albastru asa ca... mi-am creat aripi transparente si zbor catre cer Am sa raman acolo. asa ca... nu uita cand privesti cerul sa ma cauti. .............  Doamna Roz, te rog frumos împrumută-mi puțin eșarfa ta… Vreau să privesc prin ea viața. ............. Ne-am imbratisat. Scurt. Strans. Asa, cum stateam incolaciti, secunda a devenit clipa si ne-au crescut aripi. Tie, aripa dreapta. Mie, aripa stanga. Am devenit cocon de inger? ............. Țâr, țâr...  țâr, țâr... Deschid usa. Nimic. Nimeni. Țâr, țâr...  țâr, țâr... Ridic receptorul. Liniste. Țâr, țâr...  țâr, țâr... Țâr, țâr...  țâr, țâr... E numai asteptarea.

Olimpiada 2012 - Londra - Gimnastica Azi s-a terminat concursul de gimnastica... Am obtinut 3 medalii - una de aur, una de argint, una de bronz. Vedeti? Dupa astfel de competitii, cu succese romanesti, suntem obisnuiti sa spunem "am castigat". Desi noi, noi nu am facut altceva decat sa urmarim competitia stand comod intr-un fotoliu (scaun sau pat). Noi, astia ce ne bucuram acum, o sa uitam curand ca undeva la Deva sau Izvorani sunt niste micute ce viseaza ca peste 4 ani sa prinda lotul olimpic si apoi sa urce pe podium. Noi o sa ne vedem de ale noastre, o sa uitam bucuria clipei de azi, o sa ne cautam alte surse de bucurie, le vom trada. Dar ele ne vor trezi intr-o zi, din letargia obisnuintei noastre, ne vor da o lectie scurta de 30 de secunde despre ce inseamna ati urma calea, ne vor bucura iar, sau poate nu, si se vor retrage iar in salile de antrenament. De nu ne vor bucura vom avea grija sa intoarcem pe toate partile insuccesul, sa gasim vinovati, sa invinuim... Eu