Perceptie

Cu fiece zi constat ca pierd.
Pierd ceea ce credeam ca am,
ceea ce credeam ca nu imi poate lua nimeni...
Putinta de a face ceva bine,  bun si din placere.

Dar nu...
Tot ce fac,
 incet, incet, se pierde,
Ramane doar in memoria mea
sau in memoria computerului meu,
pana se vor umple si vor trebui golite
de tot ce e de prisos.

Ma bat cu timpul,
cu tineretile altora,
cu imaginatia altora,
ma bat cu neputinta mea de adaptare
cu neputinta de a crea.

Incet, incet, o sa-mi pierd ultimul strop de incredere
nu o sa mai fiu in stare sa zic Da
o sa pun butonul pe pauza
(nu stop pentru ca mai  sper ca pot face ceva)
si o sa fac doar lucrurile marunte
si o sa ajung sa fac ceea ce am urat.

Pana la urma
tot la asta ajung
cu cat incerc mai mult sa nu ajung asa
cu atat mai mult ma adancesc
in rahatul asta,
in temerile astea,
in neincrederi si neacceptari,
in tristetile esecului
sau a ceea ce pare esec.

M-am dezamagit.
dar e doar o perceptie
a clipei asteia
ce se cheama
ACUM.