27 octombrie 2014

Fluturele alb

Noaptea peste pleoape îmi coboară fluturi
Mii, colorați, jucăuși
Imi gâdilă ochiul până ce nervul optic
Devine fluture alb și-mi zboară prin creier.
Fiecare neuron se deschide pentru a-i fi gazdă
Iar eu zâmbesc la fiecare atingere a lor
Dar fluturele alb caută altceva,
Neuron cu neuron, el caută
Pâna ce încep să râd iar pleoapele mi se deschid
Mii de fluturi colorați mă inundă
Și simt cum devin lumină
prin îmbrățișarea lor cu cel alb.

Simt că mă pierd

Simt că mă pierd clipă de clipă
Cuvânt cu cuvânt, gând cu gând
Așa, precum toamna se pierde frunză cu frunză
Adiere fără de foșnet, lumină fără căldură...

Ne golim.

Copaci goi, gânduri fără substanță, cuvinte fără sens.
Așteptăm și sperăm la o nouă primăvară.
Intr-un cerc continuu de zale,
pe care ne chinuim să nu le pierdem,
și la care construim mereu și mereu.