afi altfel

Noaptea peste pleoape îmi coboară fluturi Mii, colorați, jucăuși Imi gâdilă ochiul până ce nervul optic Devine fluture alb și-mi zboară prin creier. Fiecare neuron se deschide pentru a-i fi gazdă Iar eu zâmbesc la fiecare atingere a lor Dar fluturele alb caută altceva, Neuron cu neuron, el caută Pâna ce încep să râd iar pleoapele mi se deschid Mii de fluturi colorați mă inundă Și simt cum devin lumină prin îmbrățișarea lor cu cel alb.

Simt că mă pierd clipă de clipă Cuvânt cu cuvânt, gând cu gând Așa, precum toamna se pierde frunză cu frunză Adiere fără de foșnet, lumină fără căldură... Ne golim. Copaci goi, gânduri fără substanță, cuvinte fără sens. Așteptăm și sperăm la o nouă primăvară. Intr-un cerc continuu de zale, pe care ne chinuim să nu le pierdem, și la care construim mereu și mereu.