afi altfel

Hai să inventăm un joc Să uităm de nori, singurătăți, temeri Să le trecem la trecut, să le incuiem undeva. De fapt, nu trebuie să inventăm nimic Doar să ne dăm voie să fim iar copii Să ne imbrăcăm in haine lejere Să ne luăm de mână și să redescoperim dealurile să culegem fragi, să le-nsirăm pe firele de iarbă să scoatem greierii din găuri, să alergăm lăcuste să căutăm gărgărițe și să cântăm "gărgăriță riță, du-mă-n poieniță..." Serile să prindem licurici. Mai sunt oare licurici? Hai să ne cerem iertare pentru că ne-a fost teamă și am uitat să ne imbrățișăm mai des, să dansăm mai des, să cântăm mai des, să vedem cerul și marea mai des. Hai să ne acceptăm prezentul și să nu ne plângem Ar fi putut fi mai rău, sau ar fi putut fi mai bine E așa cum e, nu e răul cel mai rău, așa că, E BINE! Lacrimi? Hai să plângem amintirile frumoase, timpul ce nu se mai intoarce... Prezentul să-l facem trecut frumos Să nu inchidem copilul din noi Să acceptăm și să iubim Sim

Azi am cerut iar cuvinte. Am primit: iertare, joc, prezent, iubeste Am așteptat să-ți ceri iertare Un singur cuvânt aveai de rostit Nu ți-am cerut luna, nici stelele Am vrut doar să stiu că nu m-am inșelat Că tot ce am trăit a fost real Că tu exiști și ești așa cum am simțit Că nu a fost un joc, așa, să treacă vremea Că m-ai văzut și tu. Incă aștept un cuvânt Poate nu ești tu persoana care mi-l va spune Tu nu ai știut să rostești cuvântul tău, Ești trecut. In prezent caut altceva. Am învățat să iert și te-am iertat A fost un joc frumos și uneori mă dor amintirile Ce eu am crezut că e iubire, pentru tine a fost o bifă intr-un carnețel. E greu să mă vad un nume intr-un șir de alte nume Un element dintr-o listă... E mai bine să imi inchipui că sunt o stea pe care ai poposit să-ți iei energie. Sau iubirea pe care ți-a fost greu să crezi că ai găsit-o, și ai fugit de teamă că nu-mi ești suficient. Dar ar fi trebuit să stii că iubirea nu ține cont de vârstă, scară soc

M-am trezit în mijlocul acelei câmpii doar verde și cer, un deșert fără nisip Simțeam cum mă apasă cerul M-am culcat pe spate și am așteptat Nori albi călătoreau între fruntea și tălpile mele Atât, în rest pustiu, Imi auzeam doar respirația și strigătul stins Am ridicat mâna și mi-am trecut-o printr-un nor Un copac în cer, iar eu rădăcina Apoi cu ambele mâini am luat norul și l-am transformat Te-am modelat pe tine, Acum eram doi Dar trupul tău era fragil, se destrăma repede Te reconstruiam mereu, mereu altfel, pierzând de fiecare dată ceva din tine Până ai rămas o inimă, apoi o respirație, apoi o părere Am căutat un alt nor Dar nu mai puteam face nimic, devenisem piatră, Și așteptam trupul tău să mă acopere. Eram un munte în mijlocul câmpiei așteptând o părere ascunsă într-un nor.

Azi am poposit pe acoperisul casei tale Ți-am ascultat pulsul, cânta Plecarea mea te transformase Erai doar trup pierdut printre cearceafuri albe de nori Iar eu nu mai puteam sa te ating Ne despărtea timpul Doar cântecul inimii tale rămăsese captiv intre ziduri Iar eu, cu fiece ninsoare, coboram sa-l ascult. Sunt un fulg de nea, si mă topesc pe acoperisul tau Mereu si mereu Fără anotimp Din ziua in care am iesit pe usa aceea, Fară să-ți spun "te iubesc!".

Nu-mi mai amintesc ochii tăi Verzi, albastri, căprui? Nu stiu. Cum șterg anii culorile... rămânem doar in alb-negru Fără nuanțe, interpretări Șterși pe alocuri... umbre Dar chipul tău nu e doar formă și culoare Chipul tău e dat de toate sentimentele ce le-ai creat Așa te țin minte. Tu nu ești doar un trup de carne, Tu ești tot ce-ai trăit și tot ce pe mine m-ai făcut să trăiesc Ești omul care nu s-a temut și m-a lăsat să intru. Chiar dacă nu-mi mai amintesc culoarea ochilor tăi, pe tine te știu.