afi altfel

29 ianuarie La multi ani! Nici un cuvant in plus, nici unul in minus poate doar sentimente, trairi... ce nu pot fi puse in cuvinte si zbor zbor cu aripile ce ne-au fost harazite zi de zi si azi 29 ianuarie.

si tot astept un gand, o carte, un cuvant un timp, o clipa in care sa fiu respiratie. si tot astep un vant care sa ma duca departe si mai departe de tot ceea ce nu ma face sa fiu acum respiratie. cine a inventat asteptarea? si cine ma lasa sa o reinventez mereu? eu? eu. pentru ca e muzica in jur si pentru ca nu, nu beau cafea si lumina e aprinsa doar apa in cana si fulgi de nea afara. pentru ca vin peste mine toate si la fel de repede se duc nu vreau sa mi se topeasca gandurile in mine asa ca le dau drumul pe acorduri de pian. http://www.youtube.com/watch?v=sRU-6ARvu1E&feature=share&list=PLaU9jZtbalwB7nMJ3PbDzL2h_mPrLqtdu&index=40

Inima copacului s-a sfărâmat Două bucăți de lemn Două iubiri ce au fost odată un intreg Copacul ce respira și dăruia iubire copacul ce ne imbrățișa cu umbra sa când ne așezam gândurile pe scoarța cu mușchi verde și licheni Câte gânduri de oameni a auzit copacul? Și cum știa să păstreze pentru noi toate culorile și parfumurile anotimpurilor trecute prin el și să ni le dăruiască pe toate păstrând pentru sine doar tăcerea și așteptarea și... moartea, singurul lucru pe care noi i l-am dăruit In semn de mântuire?

Se spune că oamenii ce-ți ies în cale îți ies cu un anumit scop. Sunt însă unii care rămân întâmplări, doar trecători fără a desluși prea bine scopul - și sunt alții care sădesc in tine dorința de a-i cunoaște, fără ca ei să facă ceva deosebit, ci pur și simplu. Empatie? Poate că scopul intâlnirii este tocmai drumul ce trebuie parcurs spre a-i cunoaște mai bine și tot ceea ce naște el ca trăiri, sentimente, cunoaștere de sine, așteptare, îngăduință, acceptare... E ca un dans cumva răsturnat, nu creezi pașii urmând ritmul muzicii, ci creezi ritmul urmând pașii ce vin de la sine, conduci pentru ca apoi să aștepți și să te lași condus până când simți că celălalt are nevoie de o pauză și i-o îngădui. Așteptarea are sens și nu mai e o pierdere de timp... Pentru că aștepți să ți se întindă o mână, fie că cere sau îți dă ajutor. Când mâna ți-e întinsă știi că ești și tu ceva.

Nu ninge, nu plouă, nu bate vântul E doar noapte și liniște Gândurile mele se ciocnesc de-a valma Precum stropii de ploaie Plouă cu gânduri, mi se va inunda cutia craniană Și nu se întrevede nici un îngheț Coboară doar ceața și nu mă mai văd Dar oare mai văd ceva? Știu doar că ți-am citit Ție prietene, cel de azi Și mai știu că asta mi-a amintit de prietenul de ieri Și lui îi citeam... Și mă întreb ce face? Cum mai e? Și asta mi-a adus aminte de un alt prieten De care râdeam în studenție când adormea pe scaun învățând El e bine, din când în când ne mai trimitem un mesaj... Cum trece timpul... iar ei au plecat și nu-i mai recunosc numai eu îmi pare că am rămas pe loc Și gândurile-mi călătoresc din ieri în azi, din azi în ieri sau în mâine Crâmpeie de viață, a fost? n-a fost? Și vreau să nu mai doară dorul. Câtă liniște în afară, cât tumult înăuntru Și asta pentru că ți-am citit dintr-o carte ... că încă mai port în mine îmbrățișarea ta strânsă Atunci am știut că

Dacă viaţa nu s-ar măsura în ani ci în cată iubire dăm şi primim am rămane fără de varstă pe viaţă creatori de iubire pentru că iubirea nu e niciodată de ajuns.

Uneori mă intreb de unde imi vin cuvintele Și cum știu ele să se așeze Literă cu literă Și să spună ceva. Alteori le caut le așez eu Dar tac.