afi altfel

Am plecat un pic pentru că am vrut am plecat un pic pentru că nu am mai știut ce să plâng, ce sa râd, ce să strâng în brațe cum să merg, cum să scriu, cum să ascult. Am plecat un pic pentru că... A trebuit. Acum am revenit deși tot nu știu câte frunze sunt în copacul acela câte suspine ai trăit până la mine dacă fluturele cade până iși învață zborul sau primul său pas e zborul în sine... de ce noi învățăm mai întâi să cădem și să ne ridicăm și abia apoi facem primul pas... de ce fulgerul ne sperie, el face doar lumină... Și pentru că încă nu știu atâtea mai sper ca într-o zi, cand voi pleca iar să fi învățat zborul fluturelui.

Sunt seri in care mintea mea dă spectacole O conectez la muzică, închid ochii şi... Incepe lin, fără gong, fără anunţ de închiderea telefoanelor, fără cortină ridicată doar mă aşez mai bine în mine şi privesc... Atat de liniştitor dansul acesta, ce plutire, ce culori neştiute... Nu ştiam că mă pot mişca atat de firesc, nu ştiam că pot vedea cu ochii închişi că pot dansa fără să mă mişc Viaţa asta trăită ăşa e atat de frumoasă. Spectacolul acesta e viaţa mea altfel? Sau e doar un alt eu, fară chip, mai liber şi necenzurat, ce se ascunde de afara realului în eul meu cu chip?