25 ianuarie 2013

22 ianuarie 2013

O să uităm

O să uităm vorbirea
așa cum am uitat caligrafia.
O să uităm să ne vorbim față în față
așa cum am uitat să ne trimitem scrisori.
O să ne pierdem vocile iar când vom îndrăzni să vorbim, din nou
va suna ca un ecou în noi, departe și lung,
dar neînțeles.
Pentru că acum, este suficient
să ne trimitem SMS, MMS, email
sau să ne facem din gânduri,
statusuri pe fb, g+ și altele...
alunecam usor prin viata, carand cu noi dorinta de acasa...
suntem oameni
dar asta nu inseamna ca... suntem mai presus decat melcii
ei sunt mereu acasa :)

14 ianuarie 2013

Sunt lucruri

Sunt lucruri care vin, sunt lucruri care pleacă
doar eu răman cu mine, pe viaţă.
Mai trece cate-un om, mai lasă o mangaiere, 

se duc incet în zbor, ca o părere.
Şi eu răman aici, purtandu-mă pe mine, 

mai grea sau mai uşoară, cu-o mangaiere.

10 ianuarie 2013

clipe normale

aici sunt eu, acolo esti tu
si nu, nu ne stim
uneori tu citesti ce scriu eu...
alteori eu citesc ce scrii tu...
ar trebui sa ne stim, nu?
dar nu, nu ne stim.

acum eu citesc ce ai scris tu
acum ma dor toate cuvintele tale, tiparite acolo
de-ai fi aici, te-as imbratisa
de-ai fi aici, poate am plange impreuna,
dar... esti acolo, in locul tau
si simplu fapt ca stiu ca esti si ca iti este bine,
ca cele scrise au trecut desi sunt undeva in tine, 
ma ajuta sa respir, ma ajuta sa visez,
ma ajuta sa mai fac un pas...
pentru ca tot raul si tristetile ne sunt date
pentru a ne bucura mai mult in astfel de clipe
clipe simple
clipe normale
cand eu citesc o carte
iar tu, probabil te uiti pe fereastra
cautandu-ti ingerii, in stele si dincolo de ele.


Dimineață

Miros de iarnă amestecat cu fum,
o bucățică de trecut rătăcită în acum,
Un soare încă adormit
prins între nori și cer senin,
E doar o nouă dimineață,
o nouă zi ce prinde viață.

De ai simțit și ai văzut
Atunci ești un copil și tu
ce încă se mai minunează
la tot ce e și-nseamnă viață.

09 ianuarie 2013

Altădată uneori înseamnă niciodată. E o formă de amăgire, amânare, eliberare.

Altădată, altceva, altcum poate fi niciodată, nimic, nicicum. Și asta din neîncredere,necredință, lașitate.

07 ianuarie 2013

Inimă-piatră

Inima mea e grea precum o piatră
De viața e o mare atunci, înseamnă că mă scufund,
O să ating cu piciorul, fundul vieții.
Și...

nu, nu mă voi îneca.
trebuie doar să trag aer în piept,
să-mi transform trupul în balon
și să mă las, un pic, dusă de ici-colo.
voi găsi cumva, valul ce mă va arunca
pe malul în care trupul meu se va înfige, adânc.
malul în care voi prinde rădăcini și voi deveni copac.

Acum sunt o piatră
Viața nu e o mare,
viața este și atât.

Îmi port piatra asta,
grea, fierbinte, vie.
e singura piatră ce arde și vie
pe care o știu și o pot căra.
Fierbințeala ei,  e modul
prin care știu că sunt,
că pot îndura,
că am putere, că...
De ar fi doar o piatră rece,
fară arderi, doar tăceri,
atunci aș fi de neclintit, surdă și oarbă.
Eu încă văd, aud și plâng.

Cu gânduri

Gândurile astea toate mă inundă... imi pare că mă mișc cu încetinitorul. Sunt atât de multe gânduri încât imi încetinesc mișcarile? Să înțeleg că atunci când nu te poți mișca ești îngropat de gânduri?

Respirația este singura care spune că trăiesc. Despre inimă nu știu ce să zic... Din moment ce respir înseamnă că bate, sau... și respirația e o părere?
Această mișcare îngreunată de gânduri pare a fi și o desprindere din timpul ăsta, din dimensiunea asta, într-un timp și o dimensiune ce-mi aparțin doar mie.

Mă gândesc la lucruri si oameni... cum de toate lucrurile astea se alege praful, pentru ca oamenii nu se pot înțelege. Așa a fost și va fi mereu.

Concluzionând
Când gândurile te inundă iar mișcările îți devin încete ca și cum ai pătrunde într-un alt timp și altă dimensiune, doar ale tale, ce poți face pentru a reveni? Schimbi gîndurile? Schimbi locul? sau... aștepți pur și simplu să treacă?