Inimă-piatră

Inima mea e grea precum o piatră
De viața e o mare atunci, înseamnă că mă scufund,
O să ating cu piciorul, fundul vieții.
Și...

nu, nu mă voi îneca.
trebuie doar să trag aer în piept,
să-mi transform trupul în balon
și să mă las, un pic, dusă de ici-colo.
voi găsi cumva, valul ce mă va arunca
pe malul în care trupul meu se va înfige, adânc.
malul în care voi prinde rădăcini și voi deveni copac.

Acum sunt o piatră
Viața nu e o mare,
viața este și atât.

Îmi port piatra asta,
grea, fierbinte, vie.
e singura piatră ce arde și vie
pe care o știu și o pot căra.
Fierbințeala ei,  e modul
prin care știu că sunt,
că pot îndura,
că am putere, că...
De ar fi doar o piatră rece,
fară arderi, doar tăceri,
atunci aș fi de neclintit, surdă și oarbă.
Eu încă văd, aud și plâng.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Da, ştiu

Sunt lucruri