Inimă-piatră

Inima mea e grea precum o piatră
De viața e o mare atunci, înseamnă că mă scufund,
O să ating cu piciorul, fundul vieții.
Și...

nu, nu mă voi îneca.
trebuie doar să trag aer în piept,
să-mi transform trupul în balon
și să mă las, un pic, dusă de ici-colo.
voi găsi cumva, valul ce mă va arunca
pe malul în care trupul meu se va înfige, adânc.
malul în care voi prinde rădăcini și voi deveni copac.

Acum sunt o piatră
Viața nu e o mare,
viața este și atât.

Îmi port piatra asta,
grea, fierbinte, vie.
e singura piatră ce arde și vie
pe care o știu și o pot căra.
Fierbințeala ei,  e modul
prin care știu că sunt,
că pot îndura,
că am putere, că...
De ar fi doar o piatră rece,
fară arderi, doar tăceri,
atunci aș fi de neclintit, surdă și oarbă.
Eu încă văd, aud și plâng.