27 octombrie 2011

dans

Un gand tacut, zi de zi, loveste in crestetul capului meu... rezoneaza cu restul din mine iar eu, nu pot sa strig, sa-l eliberez... tine atat de mult la alegerea sa, de a fi tacut... ce pot face mai mult decat sa tac si sa-l ascult ... Imi e prieten prea bun, desi imbraca mii de fete, ne iubim ... Si de la el pleaca toate... Uneori il uit, si loveste mai tare... ma doare. Atunci e rau, dar stiu ca nu vrea altceva decat sa nu uit restul, sa caut ceea ce ma face inca sa fiu... si gandul se multiplica in mii si mii de ganduri mai mari, mai marunte... care imi lovesc cutia craniana, scheletul, organele... si atunci stiu ca traiesc... Nu e durere, e altceva ... e ca un dans, in mine e o frenezie, o melodie, un ritm de nedescris... atunci e bine, desi uneori totul incepe cu incrancenare, cu un gand al nereusitei... si ...Uneori gandul asta, sau celelalte nascute de el - ma fac sa scriu... desi alte ganduri... da, apar alte ganduri contradictorii in lupta cu restul ... iar in lupta asta mai apar si altele imprumutate de la altii care le-au eliberat prin cuvinte, in cantece, poezii, carti, jurnale, imagini... Da, ajuta gandurile de imprumut, uneori devin parte din mine, devin parte a primului gand, si atunci razboiul e castigat si atunci... fac ceea ce fac acum - scriu... si atunci e dans... poate pasii sunt impiedicati... dar trairea e aceeasi... nu conteaza daca esti in trupa de balet a teatrului Balsoi sau esti doar tu, asa cum altii nu te pot vedea.
Uneori gandul ma intreaba ce-a fost asta? si pentru el e surprinzator, poate chiar infricosator... Si tace. Si tac. Desi nu il tine prea mult... in soapta imi cere mai mult, mai mult... uneori soapta ma zagarie si atunci ma lupt cu el pana pentru mine devine un murmur de nedeslusit... Alteori murmurului acesta ii dau mii de intelesuri si dansez... Cand va fi numai dans nu stiu... pentru ca nu stiu melodia, orchestra si compozitorul...