31 decembrie 2013

Să reînvățăm, dacă am știut vreodată

Cu cât trece timpul părinţii devin mai mici de statură,
Sunt mai copii
Şi îţi e teamă că nu le poţi oferi tot ceea ce merită
Sau să le arăţi ceea ce poţi tu şi să vadă şi restul
Vrei să-i vezi fericiţi
Dar pentru ei fericirea are alte nuanţe
fericirea lor deseori e legată de o neîmplinire a copilului,
Sau de "să trăiesc pană mâine"
sau de lucruri ce par mărunte,
ca un stup salvat peste iarnă
sau "să pot cosi fânul" şi tot așa.
Cu cât trece timpul, pe unii, îi scoţi tot mai greu din cuibul lor
Sunt atât de intraţi într-o rutină zilnică,
care le place şi le asigură siguranţă, încât
ideea unei schimbări de loc, de tradiţie, este rapid eliminată
cu un dat negativ din cap sau un "nu are sens tată".
Alţii însă vor să vadă cât mai multe din lumea asta,
Călătoresc, se plimbă de mană, îşi beau zilnic cafeaua ca la prima întalnire...
Aş vrea ca toţi bătranii, părinţi sau nu, să ştie ce îi face fericiţi
să facă tot ce regretă că nu au făcut şi să accepte ce nu se poate.
Dar, asta e valabil pentru toți...

Cu cât trece timpul îmbătrânim
ceea ce deseori ne aduce depresie, tristeți, regrete, neputințe,
asta am învățat a fi bătrânețea
ca o barieră, de aici încolo poți doar asta și asta...
Nu.
Nu exista bătrânețe,
există doar ceea ce simțim
Dar unii au uitat să se asculte și nu mai știu ce simt
Trebuie să reînvațăm
să acceptăm, să simțim, să iubim.
Asta îmi doresc.

Iubirea nu mai e de ajuns
Sau ceea ce e, nu e iubire...
Nici să iubim nu mai știm.
Nu trebuie să facem doar ceea ce se cade
pentru că așa am învățat
ci pentru că așa simțim.
Nu trebuie să ne depărtăm de ceilalți,
să-i condamnăm, să-i judecăm
pentru că nu corespund canoanelor noastre.
Să ne vedem de viața noastră
și să reînvațăm, dacă am știut vreodată,
să acceptăm, să simțim, să iubim,
Să trăim.

30 decembrie 2013

O plutire de fulg

Eu trăiesc in imaginaţia mea. Acolo e viaţă. Ceea ce imaginez e mai viu, e mai eu. Aici sunt un puzzle neterminat. In imaginaţie mă recreez mereu altfel, bucată cu bucată, gand cu gand. Acolo sunt tot ceea ce nu pot fi aici.

Şi dacă m-aş sparge în mii de bucăţi, tot mi-aş crea aripi din lacrimile ce mă plang. Durerea e mai creatoare decat bucuria. Tristeti, isterie, pierzanie intre cuvinte, simţuri, trăiri....Trăire. Salt în neant. Eliberare. Fulg. Plutire. Asta e viaţa, o plutire de fulg.

22 decembrie 2013

Rana neputinței

cred in simplitate, în firesc
cu cât mai simplu cu atât mai frumos
cu cât mai firesc cu atât mai adevărat
urâtul, minciuna nu s-au născut odată cu noi
sunt creația neputinței noastre de a rămâne noi
de a fi simpli și naturali
ne-am văzut superiori și nu ne-a fost suficient
a trebuit să și demonstrăm, să și arătăm,
așa am strâmbat lumea.
ne-am strâmbat pe noi.
și nu, nu ne-am îndoit a rugă.
acum începe să ne doară
și cu cât ne doare mai tare
cu atât vrem să ne îndreptăm
dar suntem atât de strâmbi încât
ne stâmbăm mai tare și ne vom rupe.
poate că mlădiță nouă va renaște
dar va purta cu sine pentru totdeauna
rana neputinței de a ramâne simplu și firesc.

12 decembrie 2013

Ganduri de azi 12.12.2013

Azi - 30 de ani de când actorul Amza Pellea a murit (nu vreau să folosesc alte cuvinte, deși poate aș putea, las pe fiecare să interpreteze cuvântul acesta așa cum simte). Am văzut pe net poze, vorbe frumoase, amintiri puse de cei ce l-au cunoscut personal sau doar l-au iubit ca actor.  Eu tot încerc să-mi amintesc cum l-am perceput în copilărie și recunosc nu am o imagine foarte clară.

Imi amintesc doar că Nea Mărin era cel așteptat în seara de revelion, an de an, și îmi mai amintesc că apariția lui avea loc mai mereu aproape de cuvântarea de la miezul nopții a lui Nicolae Ceaușescu. Și încep să cred cu tărie că se întâmpla după. Pentru că am amintirea unei nerăbdări, unei stări de hai o dată.

Sper să nu mă înșele memoria... să nu încurc momentele și actorii. Pentru că revelioanele de atunci erau cu Nea Mărin, Toma Caragiu, Anda Călugăreanu... Încep din ce în ce mai tare să cred că nu am încurcat nimic.

Iar acum pentru mine Amza Pellea este un mix de Nea Mărin și Ipu. Personaje atât de diferite...Și nu știu, felul în care percep, simt, cele două personaje, mix-ul lor seamănă foarte mult cu ceea ce am simțit, simt și trăiesc când o citesc, ascult și văd pe Oana Pellea.

Atât și ce am mai scris azi gândindu-mă la toate acestea:

Azi e tăcere și atât. Se spun multe, eu vreau să spun tăceri. Cuvintele le îmbrac în gesturi. O privire, o strângere de mână, o îmbrățișare. De-mi vei auzi gândul vei știi că tăcerea mea e pentru tine. De ești acolo, de ești încă aici... Te-am aflat târziu și încă te mai aflu, tocmai pentru că alții vorbesc. Eu tac și-mi pun cuvintele nerostite într-o îmbrățișare, și o trimit în lumea largă. De-o vei afla, primește-o sau dă-o mai departe, cuiva, altcuiva, ce vorbește cu tine în tăceri.

------

Azi o zi în care am aflat că un om se chinuie să trăiască.

O cunosc pe această fată doar din fotografii, e un mix între arabi, sudamericani și filipinezi. Așa mi-a fost descrisă. Taifunul din Filipine i-a luat toată familia. Părinții nu au fost găsiți... Mai are doar o mătușă și niște verișoare. Nimic altceva, nici acte. Norocul ei a fost că era într-o altă localitate. A fost gasită de armată pe un acoperiș. 

Când am privit pozele de acolo, și dinainte și de după dezastru, îmi păreau cadre dintr-un film. Nici acum când mi se vorbește despre ea nu pot să cred că e real. Nu știu de ce, dar se pare că e greu să percepi real o lume căreia nu-i aparții, o lume pe care ai vazut-o doar în filme, fotografii..., despre care doar ai mai citit câte ceva. Mie, îmi e greu. Dar, totodată, văd mai clar diferențele dintre rău și rău. Nouă aici ne e rău? Lor acolo le e rău? Care viață e mai rea? Când mă gândesc la ea, la lumea de acolo, acum, îmi dau seama ca răul de aici e bine. Zic acum pentru că înainte de dezastru, mă uitam la fotografiile cu plantațiile de acolo și mi se părea că e raiul. Și uite, peste câteva luni totul a devenit iad.


Acum are febră Dengue din cauza țânțarilor apăruți după taifun. Nu se știe dacă va supraviețui. Am o poză de-a ei, din spital. Și primul lucru pe care l-am remarcat a fost că spitalul arată mai bine ca la noi, că acea cameră pare una de spital particular de la noi...(Și mi s-a spus că e o țară săracă...Și stiu și eu, din moment ce multe filipineze vin la noi ca bone. Și ce să cred din asta? Că ei știu mai bine ce să facă cu banii?)

Vreau să cred că se va face bine. Pentru că acea cameră de spital arată mai bine ca la noi. Sper să se facă bine și să trăiască. Așa o să am șansa să o cunosc și să vorbesc cu ea. Față în față. Să nu mai fie doar un personaj de film, o poveste. Nu vreau să fie doar o poveste.

10 decembrie 2013

Intr-un fel

Intr-un fel toți semănăm
Zilnic ne trezim și...
ne spălăm, mâncăm, plecăm,
lucrăm, revenim acasă, dormim.
Uneori printre toate acestea
ne dăm timp să ne jucăm,
să iubim, să ne odihnim.
Ceea ce face diferența între noi
Este trezirea și plecarea
Este drumul și felul în care pășim,
Este felul în care iubim
Este felul în care înțelegem
să rămânem
copii.

09 decembrie 2013

Viața mea

viața mea,
vis zămislit din lut și apă din vieți trecute și prezente
visat de eul meu albastru, dintr-un alt timp și altă sferă.

07 decembrie 2013

Minciună

luminile s-au aprins,
peste orașul obosit
oamenii au zâmbit o clipă
dar din drum nu s-au oprit
au uitat de mult ce-nseamnă
cerul nopții înstelat
capul lor e doar plecat,
zâmbetul, unul crispat,
e o urmă rătăcită
din copilul cel uitat
într-un colț de suflet vesel
pus cu grijă la păstrat.

un bătrân la colț de stradă
ne imbie cu-o visare
cu miros de mere coapte
zahăr ars și praf de stele.
cine insă să-l audă?
cine oare să îl vadă?
o bătrână îi zâmbește
și îl ia de mână.

e minciună generală.

și pereții vopsiți proaspăt
ne ascund cu-a lor culoare
triste case părăsite
care stau să se prevale
peste vesele terase
cu meseni ce-și scot la aer
brand-uri, gadget-uri, orgolii,
cu o veselie falsă.

e fațadă.

luminile s-au aprins în oraș
s-a vorbit despre asta
chiar și la jurnal,
peste ocean,
mândrie mare,
dar, rămâne o întrebare,
cine vrea să ascundă astfel
sub lumini multicolore
praf, tristețe, neputință,
să ne mintă cu lumină
când de fapt e întuneric?

un bătrân și o bătrână
strâns ținându-se de mână
lasă-un cânt în urma lor
"mână birjar și dumă-n noapte..."

Copacii s-au aplecat a rugă

copacii s-au aplecat a rugă
cine să-i vadă? cine să-i audă?
toporul taie plin de ură
mânat de-o mână.

o mână se-nchină în biserica sacră
cerând sănătate, iubire și viață
pentru copilul născut fără vină
ea cere, iertarea divină.

copilul se joacă
în pădurea cea deasă
își face arc și trage în muște
se ascunde între frunze
și se întreabă,
dacă copacii coboară din cer
să proptească pământul...
sau cerul, nu cade de-acolo de sus
pentru că-l țin copacii în brațe...

mâna se-nchină
copacul se-ndoaie
toporul taie
ramâne ciot.

cine proptește pământul acum?
și cine mai ține cerul in brațe?
și cine își mai pune întrebări?

De ce?

de ce se-ndoaie copacul de tânăr?
îl doare cerul ce-i șade pe umăr.

05 decembrie 2013

nimeni și nimic

nimeni și nimic nu mă poate opri
să descopăr mai departe
ce mi-e dat să descopăr
deşi, mă intreb
de ce atâta așteptare?
de ce nu ieri?
de ce mâine?
atâta timp ...
ce am să descopăr?
atât de important încât
timpul să nu pară pierdut?
ce tu, cel dinainte,
nu ai descoperit?
ce nu poate fi spus?
ce nu pot citi?
ce?

ce ne deosebește,
deși, părem identici?

timpul

doar tu.
tu ieri, eu azi,
poate mâinele tău.
tu azi, eu azi,
despărțiți doar de clipe.
tu mâine, eu mâine,
alt mâine mereu.
doar eu.

timpul tău lasă urme în tine
timpul meu lasă urme în mine
urme ce nu se văd, nu se spun,
urme ce nu pot fi puse în cuvinte
urme cărora le tot căutăm pricini și înțelesuri
și timpul trece,
alte urme, alte pricini, alte înțelesuri.
timpul trece și
nimeni și nimic nu mă poate opri
să descopăr mai departe
ce mi-e dat să descopăr.

03 decembrie 2013

. de pe un gadget

Am un gadget, nou
Ar trebui sa ma folosesc de el
Ha, nu am nici o inspiratie
Nimeni nu-mi trimite nimic
Nici un gand
Nici un suspin
E asa o liniste...
intrerupta doar de tacanitul tastelor
Pare ca scriu la o masina de scris
Iluzie sonora
Cu efect de intoarcere in timp
si sentiment de a fi
altceva, altcumva, altundeva.

Semintuneric, ochelari rotunzi
Jaluzea pe jumatate ridicata
Afara ceata
Ganduri pe o hartie groasa, galbena
Uite, litera v este stearsa
Incepe sa mi se stearga viata?!
O sa ramana doar o dara
pe o coala de hartie
daca nu cumva hartia se va pierde
sau va deveni cenusa...
o sa fiu un fir de praf?

Praf peste tot.
E plin de mine
desi
incerc sa ma sterg periodic
ma intorc la mine
din ieri in azi
din azi in ieri
din ieri in maine
si tot asa la infinit
pana infinitul devine finit
punand punct.

. de pe un gadget.

27 noiembrie 2013

Telefonul meu

Dacă telefonul meu ar putea vorbi
şi v-ar spune tot ceea ce notez
poate l-aţi iubi, poate l-aţi urî
sau aţi înţelege mai bine
nevoia sa, nevoia mea
de cuvinte.

24 noiembrie 2013

Dorința

Aş vrea să evadez din ceea ce sunt
din felul în care mă manifest,
din felul trist de a fi
Aş vrea să ies dintre gratiile astea
pe care eu mi le-am pus
fără să stiu de ce şi cum
să fiu eu aşa cum sunt,
aşa cum mă bucur
aşa cum visez şi rad
aşa cum nu pot arăta că sunt.
Am luat cuvintele pe care le ştiu
le-am amestecat, iar şi iar
şi am început să le scot la întamplare
aşa cum au vrut ele
în ritmul lor.
Mă gandesc că aşa mă pot arăta
mă gandesc că aşa mai scot un braţ, un zambet,
o aripă, un gand, un picior, o răsuflare
printrd gratiile astea
şi le arunc către voi, în braţele voastre.
Sper să nu vă lovească.
Nu vreau să lovesc
vreau doar să mangai.
Mă creez din cuvinte mereu altfel
şi totuşi eu.
evadez, bucată cu bucată
dar niciodată întreg.

22 noiembrie 2013

Eşti încă aici

Te caut în urmele paşilor din praful aleii
Îţi caut respiraţia în suflul vantului

Tresar la fiecare strigăt de pasăre
Îmbrătişez fiecare ciot de copac.

O frunză rătăcită îmi mangaie obrazul
Eşti tu, doar tu mă poţi atinge astfel.


Eşti încă aici.

14 noiembrie 2013

Evadare

Gandul meu fuge de mană cu gandul tău
 "Să evadăm, să evadăm!"
Ne-am îmbrăţişat.
Gandul a devnit un...
Un fluture.

13 noiembrie 2013

Un rol

Îmi lipsesc cuvintele tale,
Zâmbetul tău trist,
așa cum îl percep eu.
Vei spune că nu e așa,
Că nu e tristețe.
Voi spune că și asta imi lipsește.
Lupta ta continuă cu tine,
dorința ta permanentă
de a vedea doar alb,
de a pune în orice
optimism, gândire pozitivă.
Negarea, neacceptarea
stării de a fi trist
ursită la naștere.
Te lupți cu tine,
creezi noi credințe,
incerci să le faci
ale tale,
și cu toate acestea
tot trupul tău,
chip, mers,
rostire, privire,
urlă în mine
că ești altcumva.

Și uneori ești ceea ce vrei sa fii.
Uneori, respiri si expiri atâta bucurie
încât aș vrea să opresc timpul
să rămânem suspendați în clipa aceea,
Dar cortina cade
și stiu.

A fost doar un rol.


11 noiembrie 2013

Altceva

A fost iubire
o ştii,
deşi, uneori, tinzi să crezi
că doar tu ai iubit.
A fost minunat,
ştii şi asta,
deşi încă te întrebi
dacă nu ţi s-a părut.
A fost.
Iar eu simt că încă te-ntrebi
de ce s-a sfarşit?
Simt că nu ai acceptat finalul.
S-a rupt ceva în tine
şi încă doare, şi încă te sperie,
deşi zambetul şi vocea ta
se chinuiesc zi de zi să spună altceva.
Iar eu nu pot crede altceva-ul,
atata timp cat nici chiar tu nu crezi.
Şi faptul că eu nu cred, te sperie,
Pentru că nu vrei să se vadă, iar eu văd.

Şi dacă totuşi nu văd şi e o iluzie?

08 noiembrie 2013

Contradictii?

Cand te ascult e-atata bucurie
în vocea ta, pe chipul tău.
Cand te citesc e, oboseală
în tine şi pe chipul tău.
E o nemulţumire poate,
sau eşti doar tu,
numai că eu,
trecand prin mine
cuvintele ce tu le-ai scris
te născocesc cu altă voce
şi-ţi văd alt chip cu mult mai trist.
Şi stau acum şi mă întreb
cand simt mai bine?
cand te ascult ?
cand te citesc?
Sau doar mă-nşel
iar tu eşti altfel,
cum nici chiar tu
nu ştii că eşti.


05 noiembrie 2013

Flori, frunze şi artişti

Florile din copaci au tăcut demult
iar frunzele, or să tacă şi ele curând,
prin foşnetul lor încă ne spun
"laaaa revedeeeere, să nu ne uitaaaţi."
Iar noi, nu facem altceva,
decât să le călcăm în picioare,
uitând cât ne minunau, culorile lor
cât încă atârnau în copacii din zare.

Aşa şi artistul cu părul cărunt
Cu ziua ce trece ne spune mereu
Că piesa ce-o joacă va sfârşi în curând,
Să-l mai aplaudăm încă o dată.

Primăvara vine mereu,
şi frunzele vor renaşte
însă artistul, acela, de ieri,
va privi dintre astre.

deci haideţi,
cu toţii să aplaudăm
încă o dată,
şi frunzele,
şi florile,
şi artiştii,
ce au fost odată.









04 noiembrie 2013

Vocea

Vocea din minte sau vocea din suflet?
Care din ele mă defineşte?
care din ele urlă mai tare
dă din picioare şi deschide uşi?
Care, le-nchide, aruncă cheia şi-mi dă tăceri?
Care, cuvinte pune în mine
şi le aşează într-un nou vers?
Care, îmi spune că nu e bine,
că ceea ce scriu nu e poem?
Care, mă roagă să scriu mai departe
şi starea de bine să o păstrez?
Care, îmi spune că doar prin lacrimi
în a mea viaţă pot să păşesc?
Care, mă face să cant toată ziua,
chiar de n-am voce şi nici instrument?
Care, îmi spune ca sunt afonă şi-atunci să tac,
si doar să-ascult?
Care, îmi spune iubeşte în tăcere,
aşteptă destinul să-ţi creeze poteci?
Care, mă ştie mai bine ca mine şi mă iubeşte,
dand la îveală ceea ce sunt?
Care e vocea ce este şi-n minte,
pe care şi-n suflet o port?
ce nume poartă?
cum să o strig să îmi răspundă?
Voce umană?

Voce umană tu imi dictezi?

27 octombrie 2013

Scrisoare

Iţi scriu în miez de noapte
pun pe hartie cuvinte
deşi nu, nu e hartie,
iluzie...
tastez vorbe pentru că nu le pot rosti,
pentru că nu eşti in faţa mea,
aşa că scriu vorbe
şi poate citindu-le le vei auzi
şi poate aşa mă vei recunoaşte
printre gandurile tale.
Sunt acolo şi iţi scriu
ca să nu uiţi să mă cauţi
ca să nu uiţi să mă creezi.
eu, vocea ta fară sunet
eu, cuvinte scrise fără de hartie
eu, un gand răsărit în noapte
spre aţi uşura singurătatea.
Eu îţi scriu ţie eu-le cu altă faţă,
ţie eu-le văzut, ţie eu-le
pentru că privesc în oglindă
şi nu mă văd.

Existenţe

Există dragoste fară sex aşa cum există sex fără dragoste
există copaci înfunziţi aşa cum există frunze fără de copaci
există oameni cu suflet aşa cum există suflete fără de oameni
Există dou
ă degete, unul al meu, altul al tău, strans unite
există verde, există maro
există alb, există negru
există cer şi p
ămant
eu şi tu
acum, aici.
Prinşi între atatea existenţe,
Ne este încă permis să fim.

30 septembrie 2013

fara de titlu

Nu stiu unde vom ajunge... Urmaresc in ultimul timp postarile de pe fb - despre problema cainilor, despre Rosia Montana, despre A. Arsinel. Atata patima..., polemici, jigniri. Uneori si postarile fara injuraturi, ce se vor pozitive, imi par scrise de parca ar lovi cu toporul. Undeva, cineva spunea ca artistii ar trebui sa posteze pe pagina lor doar ce e legat de activitatea lor, nu parerile politice sau de ordin social. Nu stiu. Dar si artistii sunt oameni care traiesc ca si noi in tara asta, si ca si noi au dreptul de a spune ceea ce gandesc si faptul ca sunt afectati. De unde acest semn de egalitate intre ce face el ca artist si ce este el ca om? Sa fim seriosi, si noi astialalti delimitam ceea ce facem/ce suntem la locul de munca de restul lucrurilor. Si artistul are un loc de munca - o scena, o revista etc. Faptul ca prin meseria sa este mai vizibil si poate influenta masele e alta treaba. Pana la urma nimeni nu e obligat sa asculte pe nimeni. Toti avem un cap pe care ar trebui sa-l folosim. Din pacate insa, am cam uitat, si e mult mai usor sa ne luam dupa ce zice unul sau altul. Daca pe unii i-am pus pe o treapta superioara noua, nu inseamna ca e chiar asa, nu inseamna ca ce spun ei e adevarul suprem. Nu exista asa ceva.

Imi plac artistii. Nu-mi plac cuvintele grele si dure. Imi place sa cred ca se poate si cu vorba buna. Uneori atitudinea lor din afara scenei ma dezamageste. Dar asta imi confirma ca sunt oameni ca si mine. Ca faptul de a fi artist nu-l face neapart mai bun. Asa ca ii urmaresc in continuare, incerc sa-i inteleg, sa accept, sa iert. Dezamagirile insa nu ma vor face sa nu ma mai duc la teatru sau sa-i scot din lista, sa iau masuri extreme.
Uneori eu pe mine ma dezamagesc...

Back to life

16 iulie 2013

Am plecat

Am plecat un pic pentru că am vrut
am plecat un pic pentru că nu am mai știut
ce să plâng, ce sa râd, ce să strâng în brațe
cum să merg, cum să scriu, cum să ascult.

Am plecat un pic pentru că... A trebuit.

Acum am revenit
deși tot nu știu
câte frunze sunt în copacul acela
câte suspine ai trăit până la mine
dacă fluturele cade până iși învață zborul
sau primul său pas e zborul în sine...
de ce noi învățăm mai întâi să cădem și să ne ridicăm
și abia apoi facem primul pas...
de ce fulgerul ne sperie, el face doar lumină...

Și pentru că încă nu știu atâtea
mai sper ca într-o zi,
cand voi pleca iar
să fi învățat zborul fluturelui.



08 iulie 2013

Seri

Sunt seri in care mintea mea dă spectacole
O conectez la muzică, închid ochii şi...
Incepe lin, fără gong, fără anunţ de închiderea telefoanelor, fără cortină ridicată
doar mă aşez mai bine în mine şi privesc...
Atat de liniştitor dansul acesta, ce plutire, ce culori neştiute...
Nu ştiam că mă pot mişca atat de firesc,
nu ştiam că pot vedea cu ochii închişi
că pot dansa fără să mă mişc
Viaţa asta trăită ăşa e atat de frumoasă.
Spectacolul acesta e viaţa mea altfel?
Sau e doar un alt eu, fară chip, mai liber şi necenzurat,
ce se ascunde de afara realului în eul meu cu chip?

15 iunie 2013

Dimineață cu tei


E dimineață
și miroase a tei
într-o țară
în care
românescul este tăiat
si plantat soarele rasare.

Rădăcinile... răman
asta nu știu cei ce taie.

și încă miroase a tei
și încă există poeții
și cerul incă mai plânge
vazând
ignoranții.









12 iunie 2013

Normal, anormal

Si am cazut....
nu stiu cum si de ce
dar,
am cazut.

Calea mea a ramas sus
cerul meu e mai sus.
Vad doar o picatura de cer
 taiata de o linie,

o sarma suspendata
de pe care am cazut...

Nu stau bine cu echilibrul.

Acum caut o trambulina
sa ma propulseze iar, acolo, sus.
De fapt acolo nu e sus,
acolo e doar normal.
Am picat din normal,
undeva.
Nu, nu e jos,
e doar  anormal de firesc,
de uman.

A cadea inseamna a vedea si reversul,
asa, normalul devine mai normal.
Si...
poate nu am cazut
ci, doar...
am inchis ochii o clipa
si am vazut lumea altfel
si pe mine altfel.

Care e normalul si anormalul?

doar un joc de cuvinte,
pentru ca in noi sunt prea multi de eu
prea multi de normal, de anormal,
incat e greu sa faci delimitari clare.
Sunt eu-ul firesc sau eu-ul anormal?
Sunt eu.

Un fir de lumina coboara
si urc.
Sarma mi-a devenit strada
iar cerul e iar firesc de infinit.
Sunt pe drum.
Vad oricum.
Sunt.








30 mai 2013

N-am plans

N-am plans, n-am lăcrimat,
de ce?
nu ştiu.
In dreapta ochi inlăcrimaţi,
in faţă, ochi inlăcrimaţi,
tăcere, aşteptare.
Nici măcar nu am lăcrimat...
atat de altfel?
Eu?
eu care lăcrimez
cand văd bucuria invingătorului,
eu, ce nu-i pot citi mamei, fără un nod in gat,
o scrisoare
ce anunţă schimbări majore in viaţa fratelui.
Eu.
Acum,
acum insă...
acum, am un nod in gat
şi aş plange
aş plange pentru tot.
Pentru tot  ceea ce este,
pentru tot ceea ce sunt,
pentru tot ceea ce nu pot
şi nu ştiu de ce nu pot,
pentru tot ceea ce nu am avut
şi nu ştiu de ce nu am avut,
pentru tot ceea ce o să fie
si nu ştiu că va fi
pentru...
Da, aş plange.
Poate că plang
dar, aşa, fără lacrimi,
aşa, pur şi simplu.

28 mai 2013

despre dor

de ce ne e dor? dorul asta de orice, nu doar de fiinte... dor de cer albastru, dor de pragul casei, dor de scaunul din copilarie, dor de tine, dor de... ne e dor pentru ca avem inima, sau ne e dor pentru ca avem creier? sau sufletul e cel vinovat de dorul asta? ne e dor pentru ca nu vrem sa doara lipsa? inlocuim durerea cu nostalgia, cu dorul?? ne e dor pentru ca avem amintiri? ne e dor pentru ca asa e dat sa nu putem uita? ne e dor pentru ca toate sunt in noi si desi uneori uitam, dorul ne reaminteste ceea ce am fost si suntem de fapt? ne e dor. sa ne multumim doar cu faptul existentei sale. dor. nu, nu doare, nu trebuie sa doara. doar dor.

24 mai 2013

feedback?! Intre doua vieti - pentru cei ce stiu :)

Nu stiu cum,
in ce fel
am ajuns cocotata,
intr-un turn de otel
haine de soldat, altfel tricotat
fara de cer, desi in el.
Anii treceau,
pasi faceam
sa fiu vazuta
si auzita.
insa Altcineva
a vrut altceva.
Durere mare
mi-a scos in cale.
Ma simteam vinovata
de acea durere toata
nu intelegeam
era vina mea
ca nu puteam?
era vina mea
ca iubeam?
e o vina?
iubeam.
e lumina?
da.
lumina a venit
intr-o alta tara
eram afara, afara din mine
dar totusi cu mine.
am trait altceva
fara de turn,
si-uniforma de fum,
mi-am trait iubirea
am aflat fericirea.
zile au trecut
m-am reintors in turn
turnul de sticla
cu iubiri interzise
puse doar pe hartie
in grafice
frumos colorate
pentru minciuni adevarate.
Si am aflat.
Cerul era,
desi nu-l vedeam
poate il simteam?
cel de acolo
sol mi-a trimis
2 ingeri
copii.
si-atunci
dupa o noapte
aproape de moarte
am stiut.
Am iesit din turn
si am vrut culoare
sa iau din orice floare
sa mi-o pun in suflet
pentru intreaga viata.
Si acum, de ma vezi.
O sa vezi culoare
de la orice floare,
si un pic de cer
fara turn de fier.







14 mai 2013

Stari

Uneori, e atat de simplu
sa-ti lasi mintea sa zboare,
oriunde, oricum
fara aripi, fara vant
plutire simpla, atat
fara intrebari
de ce si cum
doar plutire si-atat
culori noi, forme noi, oameni noi
suflet nou
stare
E doar visare.

Uneori ramanem, asa ...
in cantec de pasare fara somn
in vis fara zbor,
doar stagnare de stare
liniste fara incrancenare
respirare,
o alta stare.

Alteori, deseori,
uitam,
ne ridicam
stare pavloviana,
teleghidare
ratiune fara visare
uitare de noi
fara noi, mergem
unde si de ce?
e scris in noi
de cine si de ce?
fara de noi
zi de zi
suntem mai grei
e mai greu
roboti in viata
fara de viata.

Acum m-am ridicat
Am lasat visarea
sa-mi dicteze scrisoarea
sa fiu o clipa in stare
sa dezbrac robotul
sa devin floare
cu petale cuvinte
radacini nestiute.
nu vreau sa-ntreb
cum, de unde, de ce?
nu vreu decat
sa fie eu
un eu ce rar se-arata
pe care nu vreau
sa-l pierd niciodata.


13 mai 2013

Suflet al meu

Suflet al meu, suflet pribeag
printre ganduri, neimpliniri, dorinţe teanc,
calatoresc cu tine zi de zi
ba deprimat, ba vesel,
ba sunt copil, ba sunt batran...
Mă intreb de ce eu,
eu !?
ţie ţi-am fost dat...
de ce si pentru ce?
ce scop ne-a adunat?
har? 
Har să te port, să-mi fi uşor
har să-nţeleg ce scop...
har, oare am eu?
Eu ţi-am dat trup şi chip,
dar tu, faţă de ele eşti atat de diferit...
cum  pot să fac eu oare, să fii văzut si tu,
cand ei se opresc la chipul meu si atat?
zi-mi tu cum pot să fac şi ce,
ca tu să fii vazut şi inţeles?
cum pot si ce să fac să poţi vedea
că lumea asta e chiar lumea ta?
si... nu o lume-n care ai fost doar aruncat,
fara de sens, fara un rost, fara...
o lume-n care tu esti cel ce faci efort,
sa o-ntelegi si s-o accepţi.
De lumea asta e a ta, atunci, desigur, si ea ar putea
sa te accepte aşa cum eşti...
dar tu,
tu esti doar... sufletul meu
iar eu nu stiu cum sa li te arat
sau ... ce nu stiu sa fac, ce nu-nteleg?
nu vreu decat ca-n lumea de traim
sa fii iubit.
sa iti gasesti si tu pereche
asa cum spune in poveste.
E vina mea?
Şi dacă da, cu ce-ai greşit,
de mie mi-ai fost hărăzit?

04 aprilie 2013

Mana-n mana

Mana-n mana am stat ani
daca punem cap la cap clipele,
Ma-ntreb ce se va intampla
cand una dintre mainile astea
nu va mai fi...

Mana-n mana,
iubesc caldura asta
mana-n mana
devine inima.

Mana-n mana,
va exita atata timp
cat cineva va simti
mana-n mana.

Amalgam

Ratacim zilnic printre griji si ganduri
Ratacim
Am uitat ce inseamna sa spunem stop
Stop.

Am auzit ca tacerea si nemiscarea trebuiesc exersate
Sa punem stop 2 minute pe zi, macar atat,
sa ne golim de ganduri, de griji, de tot
sa experimentam nimicul.

Nimicul e frica noastra
si tocmai pentru a ne trata de ea
trebuie sa traim cu ea
sa intram in nimicul ucigas al fricii.

Tacere, nemiscare, nimic
eu cu mine, pierduti unul in altul
Vindecare.

02 aprilie 2013

ha ha ha

ha ha ha
ar trebui sa radem
zi de zi
nu?

pare atat de simplu
gandire pozitiva
traim azi, acum
ne bucuram
ha ha ha.

cum ne mai rade viata in nas
asa cum noi o imbucatim zi de zi
pierzand-o usor cu trecerea timpului
bucata cu bucata
rasuflare cu rasuflare
ha ha ha
sunteti niste fraieri
rade ea
ha ha ha
suntem niste fraieri
jelim noi
si nu stim
sa dam sensul bucuriei
acestui ha ha ha
jalnic.




28 martie 2013

Imi vine sa rad ... dar nu e un ras de bucurie, e rasul acela bolnav, rasul acela jeluit... HA, HA, HA.

Dam like-uri la tot ce spune un NUME. Daca altcineva ar spune aceleasi lucruri nici nu s-ar baga de seama.

Cand cineva care are "un nume" (facut cu munca sau cu scandal), spune ceva, atunci aud si vad multi. Lumea s-a obinuit doar sa vada si sa auda... Cu facutul e altceva... Cum ar fi daca si in viata de toate zilele, ar exista un buton like in loc de raspunsuri? Cand cineva cere ajutor dam like si am scapat... sau share. Si avem constiinta impacata. Am facut ceva!




26 martie 2013

Constatare

Seara pun capul pe perna si devin cocon
Dimineata, ma trezesc si astept sa-mi creasca aripi.

Nu stiu ce gresesc, dar inca sunt in asteptare.
Zi de zi.

22 martie 2013

Firescul dureros

de dor si jale unii plang
de dor si jale unii tac
de dor si jale unii vor sa devina dor
de dor si jale insa...
unii vad
si accepta firea lucrurilor.

nu putem schimba nimic.

sau poate schimbandu-ne noi
se vor schimba si ceilalti
dar schimbarea trebuie facuta pentru noi
nu pentru ei.
si cu toata schibarea asta dorul va ramane
pentru ca mereu unii dintre noi se duc.

cu jalea, de fapt, trebuie sa facem ceva,
jalea asta care doare
jalea care macina
jalea care te pierde.


trebuie sa vedem dincolo de ea.
dar ce e dincolo de jale?
fireasca impacare?
firescul atat de greu de acceptat uneori.

Tot despre tacere

Nu vreau sa tac... pentru ca inca nu stiu de ce sunt si atunci nu tac. Netacerea asta a mea imi dovedeste ca sunt. Nu ma auzi? E problema ta, nu e a mea. Faptul ca esti nu-ti garanteaza faptul de a auzi orice si pe oricine.
Ascultatul nu e dat oricui... probabil nici tacerile astea nu le poate avea oricine.
Uite, vezi, si de asta ne deosebim. Entitati diferite si atat de asemanatoare in aspect. Pana si mangaierile ne dezvaluie altceva. Pentru ca poti mangaia in tacere, sau poti mangaia pur si simplu. Tacerea poate apropia sau departa indiferent de apropierea fizica fata de celalalt. Apropierea sau departarea prin tacere, depinde de cum stie celalat asculta sau tacea.
Tacerea e pretutindeni si nicaieri. Depinde de cum si cu ce asculti. Tacerea...

21 martie 2013

Despre taceri

Eu am tăcut,
tu ai tăcut
ne-am unit tăcerile
într-un zambet
şi ne-am luat zborul.
Aşa, unul fiind,
am văzut viaţa în aceeaşi culoare,
a iubirii.
Am continuat să zburăm,
înţelegandu-ne (tăcerile),
respectandu-ne (singurătăţile),
oblojindu-ne (rănile),
înlănţuindu-ne (în dans),
pierzandu-ne (în bucurie),
regasindu-ne (în joc),
trăind.

Tăcerea ta e tăcerea mea...
atata timp cat înca zburăm.

15 martie 2013

Cântecul florilor

Cântecul florilor e atît de simplu
Trebuie doar să-l asculţi
să-ţi dai timp
să vezi culorile.

De cele mai multe ori uităm simplitatea
uităm să vedem, să auzim, să simţim...
Ar fi atât de firesc
să deschidem cu adevărat ochii,
să ascultăm.
Uneori şi tăcerile spun atâtea...
cine-şi dă timp să le asculte?

Cântecul florilor e atît de simplu
Trebuie doar să ne luăm o mică pauză
şi să ne lăsăm purtaţi de culori, prin tăceri.
e un vals.

PS:
Mă gandesc cât de simplu e să găseşti cuvintele potrivite pentru orice
trebuie doar să găseşti firescul si să fii firesc.
A fi firesc e al naibii de greu, azi.

01 martie 2013

O sa ma intorc

o sa ma intorc
sau...
chiar am facut-o.
primavara m-a readus,
desi... nu stiu daca ea
chiar a venit
sau, e doar o iluzie...
insa eu,
eu sunt.

25 ianuarie 2013

22 ianuarie 2013

O să uităm

O să uităm vorbirea
așa cum am uitat caligrafia.
O să uităm să ne vorbim față în față
așa cum am uitat să ne trimitem scrisori.
O să ne pierdem vocile iar când vom îndrăzni să vorbim, din nou
va suna ca un ecou în noi, departe și lung,
dar neînțeles.
Pentru că acum, este suficient
să ne trimitem SMS, MMS, email
sau să ne facem din gânduri,
statusuri pe fb, g+ și altele...
alunecam usor prin viata, carand cu noi dorinta de acasa...
suntem oameni
dar asta nu inseamna ca... suntem mai presus decat melcii
ei sunt mereu acasa :)

14 ianuarie 2013

Sunt lucruri

Sunt lucruri care vin, sunt lucruri care pleacă
doar eu răman cu mine, pe viaţă.
Mai trece cate-un om, mai lasă o mangaiere, 

se duc incet în zbor, ca o părere.
Şi eu răman aici, purtandu-mă pe mine, 

mai grea sau mai uşoară, cu-o mangaiere.

10 ianuarie 2013

clipe normale

aici sunt eu, acolo esti tu
si nu, nu ne stim
uneori tu citesti ce scriu eu...
alteori eu citesc ce scrii tu...
ar trebui sa ne stim, nu?
dar nu, nu ne stim.

acum eu citesc ce ai scris tu
acum ma dor toate cuvintele tale, tiparite acolo
de-ai fi aici, te-as imbratisa
de-ai fi aici, poate am plange impreuna,
dar... esti acolo, in locul tau
si simplu fapt ca stiu ca esti si ca iti este bine,
ca cele scrise au trecut desi sunt undeva in tine, 
ma ajuta sa respir, ma ajuta sa visez,
ma ajuta sa mai fac un pas...
pentru ca tot raul si tristetile ne sunt date
pentru a ne bucura mai mult in astfel de clipe
clipe simple
clipe normale
cand eu citesc o carte
iar tu, probabil te uiti pe fereastra
cautandu-ti ingerii, in stele si dincolo de ele.


Dimineață

Miros de iarnă amestecat cu fum,
o bucățică de trecut rătăcită în acum,
Un soare încă adormit
prins între nori și cer senin,
E doar o nouă dimineață,
o nouă zi ce prinde viață.

De ai simțit și ai văzut
Atunci ești un copil și tu
ce încă se mai minunează
la tot ce e și-nseamnă viață.

09 ianuarie 2013

Altădată uneori înseamnă niciodată. E o formă de amăgire, amânare, eliberare.

Altădată, altceva, altcum poate fi niciodată, nimic, nicicum. Și asta din neîncredere,necredință, lașitate.

07 ianuarie 2013

Inimă-piatră

Inima mea e grea precum o piatră
De viața e o mare atunci, înseamnă că mă scufund,
O să ating cu piciorul, fundul vieții.
Și...

nu, nu mă voi îneca.
trebuie doar să trag aer în piept,
să-mi transform trupul în balon
și să mă las, un pic, dusă de ici-colo.
voi găsi cumva, valul ce mă va arunca
pe malul în care trupul meu se va înfige, adânc.
malul în care voi prinde rădăcini și voi deveni copac.

Acum sunt o piatră
Viața nu e o mare,
viața este și atât.

Îmi port piatra asta,
grea, fierbinte, vie.
e singura piatră ce arde și vie
pe care o știu și o pot căra.
Fierbințeala ei,  e modul
prin care știu că sunt,
că pot îndura,
că am putere, că...
De ar fi doar o piatră rece,
fară arderi, doar tăceri,
atunci aș fi de neclintit, surdă și oarbă.
Eu încă văd, aud și plâng.

Cu gânduri

Gândurile astea toate mă inundă... imi pare că mă mișc cu încetinitorul. Sunt atât de multe gânduri încât imi încetinesc mișcarile? Să înțeleg că atunci când nu te poți mișca ești îngropat de gânduri?

Respirația este singura care spune că trăiesc. Despre inimă nu știu ce să zic... Din moment ce respir înseamnă că bate, sau... și respirația e o părere?
Această mișcare îngreunată de gânduri pare a fi și o desprindere din timpul ăsta, din dimensiunea asta, într-un timp și o dimensiune ce-mi aparțin doar mie.

Mă gândesc la lucruri si oameni... cum de toate lucrurile astea se alege praful, pentru ca oamenii nu se pot înțelege. Așa a fost și va fi mereu.

Concluzionând
Când gândurile te inundă iar mișcările îți devin încete ca și cum ai pătrunde într-un alt timp și altă dimensiune, doar ale tale, ce poți face pentru a reveni? Schimbi gîndurile? Schimbi locul? sau... aștepți pur și simplu să treacă?