Un rol

Îmi lipsesc cuvintele tale,
Zâmbetul tău trist,
așa cum îl percep eu.
Vei spune că nu e așa,
Că nu e tristețe.
Voi spune că și asta imi lipsește.
Lupta ta continuă cu tine,
dorința ta permanentă
de a vedea doar alb,
de a pune în orice
optimism, gândire pozitivă.
Negarea, neacceptarea
stării de a fi trist
ursită la naștere.
Te lupți cu tine,
creezi noi credințe,
incerci să le faci
ale tale,
și cu toate acestea
tot trupul tău,
chip, mers,
rostire, privire,
urlă în mine
că ești altcumva.

Și uneori ești ceea ce vrei sa fii.
Uneori, respiri si expiri atâta bucurie
încât aș vrea să opresc timpul
să rămânem suspendați în clipa aceea,
Dar cortina cade
și stiu.

A fost doar un rol.