afi altfel

Sfarsitul acesta de saptamana s-au intamplat multe... Eurovisionul, campionatul european masculin de gimnastica, infrangerea lui Bute, Cannes-ul cu premiul pentru cel mai bun scenariu al lui Mungiu si premiul de interpretare luat de Cristina Flutur si Cosmina Stratan.... Iar mie imi este greu sa scriu despre ceva. M-am intepenit in tacere si picaturile nesfarsite ale ploii. Norocul meu e ca sunt oameni care reusesc sa ma trezeasca ... Asa ca, cineva pe facebook vorbea (se revolta mai precis) aseara despre incapacitatea noastra de a ne bucura de un succes al cuiva din breasla careia ii apartinem... Nu stiu cum e cu adevarat in breasla lor, dar ma gandesc in general la puterea de a ne exprima bucuria... obisnuinta noastra a romanilor in general... Ce am constatat zilele acestea urmarind mass-media: - s-au disecat pe toate partile infrangerea lui Bute si insuccesul de la Eurovizion - s-a spus sa privim jumatatea plina a paharului si s-a replicat ca intodeauna ne gasim scuze - stiri s...

Cineva a raspuns jocului meu si mi-a dat cuvintele: teatru, libertate, altfel, oameni, viata, curaj, pasiune. Frumoase cuvinte si grele... dar am scris ceva - la prima mana cum imi place mie, neretusat... Libertatea mea e teatrul Libertatea mea e teatrul, Acolo simt ca traiesc Acolo gasesc Oameni si Viata. Stiu, peste tot sunt oameni peste tot este viata.... Dar acolo, la teatru, oamenii sunt Altfel Timp de cateva ore ma schimb timp de cateva ore am curaj timp de cateva ore gandul meu e liber timp de cateva ore privesc oamenii din alti oameni oamenii din alte vieti... pe mine si ai mei... Timp de cateva ore vad, aud, simt, cuget, plang, rad, astept, gasesc, vreau, pot... In cateva ore pot trai mai mult decat intr-o viata. Ce e ciudat? La final, cand cortina cade, as dori sa raman acolo, ceva mic, dar peste tot sa fac parte dintr-un decor, sa fiu reflector... sa fiu ceva si sa vad mereu scena, actorii jocul lor dinainte de spectacol jocul lor din spectaco...

dar in viata lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum ti le doresti... Sunt la parinti, acolo unde sunt mai mereu de Craciun. Dar ei au plecat sa vegheze la capataiul unui alt om, care nu se stie daca maine va fi sau nu va mai fi. Acum e ora cand mosul colinda pe poteci, cand se primesc daruri, cand vin colindatori... Mosul poate ca vine, el nu lipseste niciodata, dar trairile nu sunt cele ce ar trebui sa insoteasca venirea sa. Bucurie? Cantec? Voie buna? Sper doar, ca maine sa fie... omul acela sa fie bine. Sau sa fie bine pentru omul acela, asa cum o vrea Dumnezeu. Se spune ca cine moare in ajun ajunge in rai... Eu am in cap, insa, ajunul de anul trecut - cand tata cauta in desaga mosului, si se bucura de fiecare dar - cand am vazut copilul din el (Da, oamenii nu imbatranesc ci redevin copii). Anul acesta, desaga e mai goala dar nu e nimeni care sa caute in ea... Dar maine... maine se va intampla... Insa nu cred ca va mai fi nimic magic. Da, imi lipsesc in seara asta parintii, imi lipse...

Da... Am intrat pe facebook pentru ca meseria mea cerea sa vad ce e cu el, cum poate fi folosit ca instrument de marketing... Apoi am dat de cativa oameni care m-au tinut acolo... Ce-i drept a fost surprinzator acceptul lor... Oamenii sunt niste mistere... iti dau like cand nu te astepti si cand vrei un like, nu-l primesti... Sau primesti like-uri de la cine nu-ti trece prin cap :) Cred ca pana la urma asta e frumusetea facebook-ului - imprevizibilitatea - si pentru asta ar trebui sa-i multumeasca naturii umane :). Si mi-e greu cu facebook-ul asta, uneori vreau sa-l las balta... dar imi este dor de unii oameni de acolo si e singurul mod de a vedea ce mai fac ei (pacat nu?) Ciudat, cum cineva a trebuit sa inventeze ceva pentru ca oamenii sa comunice... Si uite astfel e mai simplu sa zici un multumesc din spatele unui monitor, sau sa pui o intrebare - anonimitatea e asigurata. Cel de dincolo nu e obligat sa reactioneze, daca are chef o face, daca nu - nu - iar tu ... Dar cum poate reacti...

Mi-am tot dorit in ultimul timp sa fiu copil din nou... Ma intorceam de la lucru si trecem pe langa un loc de joaca, iarba verde, copii fara griji... mi-as fi dorit sa fiu printre ei ... Atunci am realizat ce naiva eram in copilarie cand imi doream sa ma fac mai repede mare, credeam ca asa -terminand scola- va fi mai bine, nu va trebui sa ma scol devreme, nu voi mai avea lectii de facut... Dar ... Acum imi doresc ce aveam atunci cand nu realizam cat de bine era. Iarba verde, gradina copilariei, mintea de acum, fluturii... Foarte rar vad acum fluturi, greieri, lacuste. E o minune o plimbare la munte in care redescopar o gargarita, o soparla... cantecul cucului, cand cerul e limpede si mai aproape, nu acoperit de blocuri gri si posamarate. Antunci ma plangeam de culesul prunelor - recunosc de asta nu-mi este dor ... dar uneori as vrea sa merg la cules de fragi, la greblatul fanului, vreau sa astept prima picatura de must, sa bat sacul cu fasole si apoi sa aleg boabele, sa scot apa dintr-...

Timpul nu-mi mai ajunge... Nu am timp nici sa scriu pe blog, nici sa citesc alte bloguri, nici sa citesc altceva... Ma intreb cum fac ceilalti bloggeri? Cei ce scriu aproape zilnic... Cred ca blogul pentru ei a devenit o sarcina de serviciu pentru ca altfel nu-mi dau seama cum reusesc... Macar daca as face lucruri fenomenale, dar nu - doar munca. Oare se merita? Cate lucruri frumoase exista pe lume ce asteapta a fi descoperite... Iar noi ne ingropam zilnic in munca. Pentru ce? Si uite asa trece viata si nici macar nu-i simtim gustul...

In ultima vreme am stat de vorba cu mai multi prieteni din generatia mea (anii 70-80) despre angajatori si modul in care fac recrutarile de personal. Ne intrebam de ce cei din generatia noastra nu sunt chemati la interviuri desi au o experienta mai mare decat alti colegi de-ai lor cu job-uri similare, dar care sunt cu mult mai tineri. De ce telefonul nostru nu suna? Ce nu e in regula cu CV-ul nostru? Un raspuns venit aproape de la sine a fost legat de varsta si de asteptari. Angajatorii prefera oameni tineri, fara multa experienta pentru ca acestia sunt usor de manipulat (nu toti) - pot accepta salarii mai mici, cred in promisiunile angajatorilor, pot sta peste program etc... si poate multe altele. Un alt pacat al angajatorilor, consider eu, e acela ca nu stiu sa-si pastreze/trateze oamenii pe care ii iau. Chiar daca i-au luat incepatori si acestia s-au format in firma - angajatorii nu incearca sa afle ce aspiratii au oamenii aceia, nu le ofera motivatii (decat daca li se cere). Sunt m...

Ceea ce m-a surprins iar uneori enervat la Viena a fost numarul mare de biciclete si biciclisti. Surprins pentru ca pentru prima data vedeam parcari special create pentru biciclisti, prima data vedeam ce ar trebui sa insemne banda aceea dedicata biciclistilor si mult discutata la noi. Ma intrebam cum de isi pot lasa bicicletele asa, fara teama ca a doua zi vor constata lipsa unei roti sau ... M-am enervat, pentru ca neobisnuita cu toate acele benzi, fiecare cu destinatia ei, deseori ma trezeam pe banda biciclistilor "claxonata" ... Iata doua exemple de parcare: Cand vom avea si noi asa ceva? Deja au inceput sa apara benzile speciale despre care unii spun ca nu sunt chiar cum ar trebui. Si in Viena erau zone care nu permiteau altfel de benzi decat unele similare cu ce avem acum noi (marcate cu doua benzi si inguste) dar erau si altele mai late. Deja la noi apar unele proiecte care vor sa incurajeje mersul pe blicicleta. Numesc aici cicloteque in care sunt implicati ...