Bucurie in tacere?
Sfarsitul acesta de saptamana s-au intamplat multe... Eurovisionul, campionatul european masculin de gimnastica, infrangerea lui Bute, Cannes-ul cu premiul pentru cel mai bun scenariu al lui Mungiu si premiul de interpretare luat de Cristina Flutur si Cosmina Stratan.... Iar mie imi este greu sa scriu despre ceva. M-am intepenit in tacere si picaturile nesfarsite ale ploii. Norocul meu e ca sunt oameni care reusesc sa ma trezeasca ... Asa ca, cineva pe facebook vorbea (se revolta mai precis) aseara despre incapacitatea noastra de a ne bucura de un succes al cuiva din breasla careia ii apartinem... Nu stiu cum e cu adevarat in breasla lor, dar ma gandesc in general la puterea de a ne exprima bucuria... obisnuinta noastra a romanilor in general... Ce am constatat zilele acestea urmarind mass-media:
- s-au disecat pe toate partile infrangerea lui Bute si insuccesul de la Eurovizion
- s-a spus sa privim jumatatea plina a paharului si s-a replicat ca intodeauna ne gasim scuze
- stiri scurte (eventual un breaking news) despre medalia de aur la sarituri a lui Flavius Koczi (numele lui va fi uitat rapid pana la urmatoarea medalie) si despre premiile de la Cannes (ma astept ca zilele urmatoare sa se vorbeasca mai mult despre asta - deja subiectul Bute a fost stors...)
- stiri de genul "medalia de aur a lui Koczi" a spalat rusinea infrangerii lui Bute si insuccesul... a, da, si echipa de handbal a Romaniei a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra...
Asa ca ... Mass-media nu face altceva decat sa suga pana la ultimul gram "de sange" un subiect, atata timp cat acesta ii aduce bani si e imbracat in senzational. Nu poate vorbi despre lucrurile ce uneori intra in firesc... Un premiu pentru Mungiu la Cannes era oarecum asteptat... dar infrangerea lui Bute...
Cat cineva are succes ne batem in piept cu succesul aceluia - cand pierde il judecam si cautam sa-i gasim pricina... (vezi cazul lui Bute si nu numai, echipa de gimnastica a Romaniei... etc). Ar trebui sa-i lasam sa-si traiasca infrangerea in liniste si sa le dam incredere ... nu sa tot judecam noi, din afara, dupa mintea noastra... Daca toti am fi creati din succese poate as intelege... dar sa fim seriosi, ne cladim mai mult pe insuccese... si asta pentru ca ne inaltam uneori prea sus stacheta, iar cand cadem... E bine sa reusim sa ne ridicam mai puternici... Iar reusita asta depinde si de cei ce te inconjoara si de modul lor de a sti sa-ti fie alaturi. Deci ce ne invata media asta? Ne invata sa apreciem omul atat la succes cat si insucces pentru ca e acelasi om? Ne invata sa mangaiem, sa ne bucuram sau sa plangem alaturi de el? Ne invata ce? Sa dam cu piatra?
Da, probabil ca nu stim sa exprimam cu voce tare bucuria. Dar de ce?... Pentru ca nu am fost invatati in copilarie? Pentru ca se vorbeste mai mult despre insucces, infrangere, lucruri negative... Pentru ca tot ce e frumos trece repede, devine ireal si cautam mai mult, iar cautarea asta nu ne lasa ragaz pentru bucuria de acum...? Zicea cineva ca multi ne bucuram in tacere... Ma gandeam la mine... cred ca deseori ma bucur in tacere... de succesul unuia sau al altuia... si asta pentru ca e o bucurie vinovata... stiu ca eu nu am facut nimic pentru bucuria asta... Ei au muncit, sperat... ei merita sa se bucure... eu nu pot decat sa le fiu alaturi, desi nu stiu cat conteaza asta pentru cineva care habar nu are de mine... dar ma bucur sa cred ca orice conteaza, chiar si un gand. Si in general ma bucur pentru cineva sau ceva care se gaseste in sfera mea de preocupari...
Da, nu stiu sa ma bucur cu glas tare... sau nu pot... pentru ca ceva din mine spune ca nu e meritul meu. Ciudat e, ca ceva m-a contrazis, auzindu-l pe Razvan Penescu intr-un video despre Festivalul International de Teatru Sibiu in care spunea "Festivalul e o scoala de teatru", m-am surprins dandu-i replica "Ma bucur ca esti acolo... ca ai ajuns acolo", iar eu pe omul asta nu-l cunosc personal... dar scrie despre lucruri care-mi plac si stiu ca prezenta lui la festival ma va face si pe mine sa stiu mai multe despre ce se intampla acolo... Pana la urma e o bucurie in tacere, dar scriind-o aici - i-am dat glas, nu? Am facut primul pas...
Nu stiu, inca ma gandesc la bucurie - daca stiu sau nu sa mi-o exprim. Daca o strig cu voce tare sau nu... Vreau sa cred ca uneori o fac... ca unele postari de aici de pe blog exprima si bucurie... Adevarul e ca fiecare se bucura altfel... are stilul lui... ca asa a invatat sau pur si simplu e un mod de a se diferentia de altii asta e... Paler spunea ca uneori in pusitiu si singuratate razi de unul singur, pur si simplu...rasul e ca o gura de aer, e apa, e viata. Rasul iti spune ca traiesti. Asa ca nu conteaza cum o faci ci sa o faci.
- s-au disecat pe toate partile infrangerea lui Bute si insuccesul de la Eurovizion
- s-a spus sa privim jumatatea plina a paharului si s-a replicat ca intodeauna ne gasim scuze
- stiri scurte (eventual un breaking news) despre medalia de aur la sarituri a lui Flavius Koczi (numele lui va fi uitat rapid pana la urmatoarea medalie) si despre premiile de la Cannes (ma astept ca zilele urmatoare sa se vorbeasca mai mult despre asta - deja subiectul Bute a fost stors...)
- stiri de genul "medalia de aur a lui Koczi" a spalat rusinea infrangerii lui Bute si insuccesul... a, da, si echipa de handbal a Romaniei a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra...
Asa ca ... Mass-media nu face altceva decat sa suga pana la ultimul gram "de sange" un subiect, atata timp cat acesta ii aduce bani si e imbracat in senzational. Nu poate vorbi despre lucrurile ce uneori intra in firesc... Un premiu pentru Mungiu la Cannes era oarecum asteptat... dar infrangerea lui Bute...
Cat cineva are succes ne batem in piept cu succesul aceluia - cand pierde il judecam si cautam sa-i gasim pricina... (vezi cazul lui Bute si nu numai, echipa de gimnastica a Romaniei... etc). Ar trebui sa-i lasam sa-si traiasca infrangerea in liniste si sa le dam incredere ... nu sa tot judecam noi, din afara, dupa mintea noastra... Daca toti am fi creati din succese poate as intelege... dar sa fim seriosi, ne cladim mai mult pe insuccese... si asta pentru ca ne inaltam uneori prea sus stacheta, iar cand cadem... E bine sa reusim sa ne ridicam mai puternici... Iar reusita asta depinde si de cei ce te inconjoara si de modul lor de a sti sa-ti fie alaturi. Deci ce ne invata media asta? Ne invata sa apreciem omul atat la succes cat si insucces pentru ca e acelasi om? Ne invata sa mangaiem, sa ne bucuram sau sa plangem alaturi de el? Ne invata ce? Sa dam cu piatra?
Da, probabil ca nu stim sa exprimam cu voce tare bucuria. Dar de ce?... Pentru ca nu am fost invatati in copilarie? Pentru ca se vorbeste mai mult despre insucces, infrangere, lucruri negative... Pentru ca tot ce e frumos trece repede, devine ireal si cautam mai mult, iar cautarea asta nu ne lasa ragaz pentru bucuria de acum...? Zicea cineva ca multi ne bucuram in tacere... Ma gandeam la mine... cred ca deseori ma bucur in tacere... de succesul unuia sau al altuia... si asta pentru ca e o bucurie vinovata... stiu ca eu nu am facut nimic pentru bucuria asta... Ei au muncit, sperat... ei merita sa se bucure... eu nu pot decat sa le fiu alaturi, desi nu stiu cat conteaza asta pentru cineva care habar nu are de mine... dar ma bucur sa cred ca orice conteaza, chiar si un gand. Si in general ma bucur pentru cineva sau ceva care se gaseste in sfera mea de preocupari...
Da, nu stiu sa ma bucur cu glas tare... sau nu pot... pentru ca ceva din mine spune ca nu e meritul meu. Ciudat e, ca ceva m-a contrazis, auzindu-l pe Razvan Penescu intr-un video despre Festivalul International de Teatru Sibiu in care spunea "Festivalul e o scoala de teatru", m-am surprins dandu-i replica "Ma bucur ca esti acolo... ca ai ajuns acolo", iar eu pe omul asta nu-l cunosc personal... dar scrie despre lucruri care-mi plac si stiu ca prezenta lui la festival ma va face si pe mine sa stiu mai multe despre ce se intampla acolo... Pana la urma e o bucurie in tacere, dar scriind-o aici - i-am dat glas, nu? Am facut primul pas...
Nu stiu, inca ma gandesc la bucurie - daca stiu sau nu sa mi-o exprim. Daca o strig cu voce tare sau nu... Vreau sa cred ca uneori o fac... ca unele postari de aici de pe blog exprima si bucurie... Adevarul e ca fiecare se bucura altfel... are stilul lui... ca asa a invatat sau pur si simplu e un mod de a se diferentia de altii asta e... Paler spunea ca uneori in pusitiu si singuratate razi de unul singur, pur si simplu...rasul e ca o gura de aer, e apa, e viata. Rasul iti spune ca traiesti. Asa ca nu conteaza cum o faci ci sa o faci.
Comentarii
Trimiteți un comentariu