Imprevizibilitatea si slabiciunile Facebook-ului
Da... Am intrat pe facebook pentru ca meseria mea cerea sa vad ce e cu el, cum poate fi folosit ca instrument de marketing... Apoi am dat de cativa oameni care m-au tinut acolo... Ce-i drept a fost surprinzator acceptul lor...
Oamenii sunt niste mistere... iti dau like cand nu te astepti si cand vrei un like, nu-l primesti... Sau primesti like-uri de la cine nu-ti trece prin cap :)
Cred ca pana la urma asta e frumusetea facebook-ului - imprevizibilitatea - si pentru asta ar trebui sa-i multumeasca naturii umane :).
Si mi-e greu cu facebook-ul asta, uneori vreau sa-l las balta... dar imi este dor de unii oameni de acolo si e singurul mod de a vedea ce mai fac ei (pacat nu?)
Ciudat, cum cineva a trebuit sa inventeze ceva pentru ca oamenii sa comunice... Si uite astfel e mai simplu sa zici un multumesc din spatele unui monitor, sau sa pui o intrebare - anonimitatea e asigurata. Cel de dincolo nu e obligat sa reactioneze, daca are chef o face, daca nu - nu - iar tu ...
Dar cum poate reactiona cineva doar la niste cuvinte? De obicei, cand vorbesti cu cineva vorbesti cu tot trupul - cu ochii, cu fata, cu mainile - toate pot spune mai adevarat ceea ce ai de spus. Cuvintele simple aruncate acolo pe wall sau intr-un comment - isi pierd din insemnatate. Asta nu poate facebook-ul, sa transmita cu adevarat ce simti.
Poti multumi altfel decat folosind cuvantul "multumesc" - sau poti spune "te iubesc" altfel - o mangaiere, un zambet, o privire pot spune mai bine toate astea.
Dar pe facebook? Cum transmiti mangaierile, cum transmiti zambetul, imbratisarea (caldura ei)? Facebook-ul e o iluzie a comunicarii. Ne mintim zi de zi ca cel de dincolo stie. Suntem noi atat de buni scriitori pentru asta? Cum stim cum e perceput cuvantul scris de noi, daca e primit ca o piatra aruncata in mare, daca in mintea cealalta suna sarcastic, fals, cersetor? Din moment ce suntem acolo acceptam aceste riscuri, nu?
Facebook-ul poate sa te mentina in starea de neincredere asa cum poate sa te si ridice... pana la urma conteaza cat de bun "scriitor" esti, sau cat de bine stii sa spui vorbele pe care altii le asteapta... conteaza si ce nume ai... Uneori un like poate face mai mult decat alte 10.
Pana la urma e o parte din goliciunea omului acolo, daca o poti vedea ... sunt singuratati, sunt dorinte, sunt nevoi, asteptari... este joaca, seriozitate...
Dar totusi? E o comunicare adevarata? Daca-ti spun ca te imbratisez - simti tu asta? Daca-ti spun "imi e dor" vezi asta in ochii mei, sau imi simti tremurul vocii? (Ma intreb daca e locul acestor cuvinte aici? Din moment ce rasar pe pereri (wall-uri) - raspunsul e da.)
Este mai putin, si ne multumim cu asta. Desi, pe facebook - circula texte cu "acum, nu maine" "ce-ti place sa faci, fa", "iubeste"... noi le scriem, le vedem - mai intreb cati insa le si traiesc?
Update:
Pot face ceva... pentru a mima realul.
Cand citesc postarile, e sa imi inchipui ca persoana aceea imi vorbeste, sa o aud in gand... dar asta o pot face doar cu cei pe care ii stiu in mod real, cu ceilalti s-ar putea ca interpretarea din mintea mea sa spuna altceva decat au vrut ei, perceptia sa fie alta.
Oamenii sunt niste mistere... iti dau like cand nu te astepti si cand vrei un like, nu-l primesti... Sau primesti like-uri de la cine nu-ti trece prin cap :)
Cred ca pana la urma asta e frumusetea facebook-ului - imprevizibilitatea - si pentru asta ar trebui sa-i multumeasca naturii umane :).
Si mi-e greu cu facebook-ul asta, uneori vreau sa-l las balta... dar imi este dor de unii oameni de acolo si e singurul mod de a vedea ce mai fac ei (pacat nu?)
Ciudat, cum cineva a trebuit sa inventeze ceva pentru ca oamenii sa comunice... Si uite astfel e mai simplu sa zici un multumesc din spatele unui monitor, sau sa pui o intrebare - anonimitatea e asigurata. Cel de dincolo nu e obligat sa reactioneze, daca are chef o face, daca nu - nu - iar tu ...
Dar cum poate reactiona cineva doar la niste cuvinte? De obicei, cand vorbesti cu cineva vorbesti cu tot trupul - cu ochii, cu fata, cu mainile - toate pot spune mai adevarat ceea ce ai de spus. Cuvintele simple aruncate acolo pe wall sau intr-un comment - isi pierd din insemnatate. Asta nu poate facebook-ul, sa transmita cu adevarat ce simti.
Poti multumi altfel decat folosind cuvantul "multumesc" - sau poti spune "te iubesc" altfel - o mangaiere, un zambet, o privire pot spune mai bine toate astea.
Dar pe facebook? Cum transmiti mangaierile, cum transmiti zambetul, imbratisarea (caldura ei)? Facebook-ul e o iluzie a comunicarii. Ne mintim zi de zi ca cel de dincolo stie. Suntem noi atat de buni scriitori pentru asta? Cum stim cum e perceput cuvantul scris de noi, daca e primit ca o piatra aruncata in mare, daca in mintea cealalta suna sarcastic, fals, cersetor? Din moment ce suntem acolo acceptam aceste riscuri, nu?
Facebook-ul poate sa te mentina in starea de neincredere asa cum poate sa te si ridice... pana la urma conteaza cat de bun "scriitor" esti, sau cat de bine stii sa spui vorbele pe care altii le asteapta... conteaza si ce nume ai... Uneori un like poate face mai mult decat alte 10.
Pana la urma e o parte din goliciunea omului acolo, daca o poti vedea ... sunt singuratati, sunt dorinte, sunt nevoi, asteptari... este joaca, seriozitate...
Dar totusi? E o comunicare adevarata? Daca-ti spun ca te imbratisez - simti tu asta? Daca-ti spun "imi e dor" vezi asta in ochii mei, sau imi simti tremurul vocii? (Ma intreb daca e locul acestor cuvinte aici? Din moment ce rasar pe pereri (wall-uri) - raspunsul e da.)
Este mai putin, si ne multumim cu asta. Desi, pe facebook - circula texte cu "acum, nu maine" "ce-ti place sa faci, fa", "iubeste"... noi le scriem, le vedem - mai intreb cati insa le si traiesc?
Update:
Pot face ceva... pentru a mima realul.
Cand citesc postarile, e sa imi inchipui ca persoana aceea imi vorbeste, sa o aud in gand... dar asta o pot face doar cu cei pe care ii stiu in mod real, cu ceilalti s-ar putea ca interpretarea din mintea mea sa spuna altceva decat au vrut ei, perceptia sa fie alta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu