Să reînvățăm, dacă am știut vreodată

Cu cât trece timpul părinţii devin mai mici de statură,
Sunt mai copii
Şi îţi e teamă că nu le poţi oferi tot ceea ce merită
Sau să le arăţi ceea ce poţi tu şi să vadă şi restul
Vrei să-i vezi fericiţi
Dar pentru ei fericirea are alte nuanţe
fericirea lor deseori e legată de o neîmplinire a copilului,
Sau de "să trăiesc pană mâine"
sau de lucruri ce par mărunte,
ca un stup salvat peste iarnă
sau "să pot cosi fânul" şi tot așa.
Cu cât trece timpul, pe unii, îi scoţi tot mai greu din cuibul lor
Sunt atât de intraţi într-o rutină zilnică,
care le place şi le asigură siguranţă, încât
ideea unei schimbări de loc, de tradiţie, este rapid eliminată
cu un dat negativ din cap sau un "nu are sens tată".
Alţii însă vor să vadă cât mai multe din lumea asta,
Călătoresc, se plimbă de mană, îşi beau zilnic cafeaua ca la prima întalnire...
Aş vrea ca toţi bătranii, părinţi sau nu, să ştie ce îi face fericiţi
să facă tot ce regretă că nu au făcut şi să accepte ce nu se poate.
Dar, asta e valabil pentru toți...

Cu cât trece timpul îmbătrânim
ceea ce deseori ne aduce depresie, tristeți, regrete, neputințe,
asta am învățat a fi bătrânețea
ca o barieră, de aici încolo poți doar asta și asta...
Nu.
Nu exista bătrânețe,
există doar ceea ce simțim
Dar unii au uitat să se asculte și nu mai știu ce simt
Trebuie să reînvațăm
să acceptăm, să simțim, să iubim.
Asta îmi doresc.

Iubirea nu mai e de ajuns
Sau ceea ce e, nu e iubire...
Nici să iubim nu mai știm.
Nu trebuie să facem doar ceea ce se cade
pentru că așa am învățat
ci pentru că așa simțim.
Nu trebuie să ne depărtăm de ceilalți,
să-i condamnăm, să-i judecăm
pentru că nu corespund canoanelor noastre.
Să ne vedem de viața noastră
și să reînvațăm, dacă am știut vreodată,
să acceptăm, să simțim, să iubim,
Să trăim.