Iluzie

Foto de Alina Argesanu
cineva de-acolo de sus mă priveşte
pare ingrijorat? nu, nu. dojenijor? nu, nu.
doar pe ganduri?
aripile il ţin acolo sus.
încă nu e timpul să coboare.
oare ce vrea să îmi spună?
m-aş înălţa să mă aşez în dreapta sa
şi să-l ascult, dar
încă nu e timpul.
îl privesc continuu şi aştept
un semn, un sunet.
dar, nu ştiu cum şi cand, dispare.
a fost visare?
s-a năruit un gand?
a fost doar fum?
caut ceva acolo sus,
un vis,
un gand,
un nor de fum...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Încerc

Am de scris... mult... academic... Am de scris despre suferință și vindecare în procesul de creație teatral. Despre individuare și tot ce presupune acest proces din perspectiva lui Jung. Despre inconștient și manifestările lui. Despre granița subțire care desparte binele de rău, normalitatea de nebunie... Despre sine și împlinirea sa... sau devenirea sa... întregirea sa... Despre eu și măști. Despre anima și animus. Despre dăruirea de sine ca sfințenie la Grotowski. Despre ... 
Citiți mai multe

Tot încerc să scriu, să revin

M-a speriat un email, bănuiesc fake, care-mi spunea că în 60 de zile acest blog, cu tot ce conține, va dispărea dacă nu-l migrez în altă parte...  Am intrat să văd dacă mai trăiește. Trăiește! Trăiește, așa cum trăiesc și paginile de facebook ale celor decedați...  Eu n-am decedat dar pentru acest blog a fost ca și cum... Mi-am dat seama că el înseamnă ceva, bucăți din mine sunt aici,  e ca o amprentă pe care aș lasa-o lumii, că am existat Tot ce fac în rest, ca artă,  e efemer - pentru că fac spectacole, care mor când actorii nu mai vor să le joace sau când n-au spații în care să se joace sau... Spectacolele mor uneori prea repede Râmân în urma lor tot lucrurile scrise, de unii-alții,  pe bloguri ca acesta sau...  Mai râmân vorbele celor care le-au văzut și vorbesc despre ele ... Eu trăiesc Blogul ăsta trăiește Poate că este cazul să scriu mai des :)
Citiți mai multe

Revin. Bună viața oameni buni?

Mă minunez și eu că am abandonat cu totul acest blog. Aici sunt foarte multe lucruri din mine pe care le abandonasem. Acum revin pentru că sper să mă reîntâlnesc prin ele cu mine, iar de aici să mai iasă ceva.  În anii în care am lipsit am mai făcut niște școli - acum m-aș putea numi regizor de teatru și dramaturg, dar deocamdată e pandemie și toate astea par fără sens.  O să pun aici un fragmet, un monolog al unui personaj - un personaj, cu bucăți din mine, despre o cameră doar a sa - ceva ce am scris la un workshop inspirat de "O camera doar a ei" de Virginia Woolf.  Acum scriu rar, culmea, deși am o cameră doar a mea, și nu-mi zice nimeni “stinge lumina”, “e tarziu”, “ce faci la ora asta?”... scriu doar dacă trebuie să scriu. Nu mai vine scrisul așa de undeva, nu se mai cer cuvintele puse pe hârtie așa ca altădată și nici imaginile din capul meu nu mai vor a fi puse pe hârtie prin cuvinte… poate că n-am liniștea necesară, chiar dacă am camera necesară… Sau ce lipsește?...
Citiți mai multe