O noapte
- din trecut - scrisa in sept 1997, Arad
E întuneric, atât de întuneric încât ai impresia că e sfârşitul lumii. Cu toate acestea te chinui să trăieşti... ce ai putea face altceva?
Eşti singur. Dorinţa asta ţi s-a împlinit. Anul trecut îţi doreai atât de mult să fii singur... Acum eşti, dar parcă nu simţi nici o satisfacţie. Prea multă singurătate. Tu ţi-ai dorit-o, dar nu într-o cantitate atât de mare. E prea mult, mult prea mult. Începe să te doboare. Te lupţi cu toţi, eşti în stare sa-i învingi, să le arăţi şi altceva, singurătatea, însă... e distrugătoare. Te distruge şi distruge şi tot ce ai fi vrut să faci.
De ce eşti atât de slab?
E întuneric, prea mult întuneric şi prea multă singurătate. Iar tu, trăieşti. Cel puţin aşa speri. Te pipăi şi constaţi că te simţi. Trăieşti şi vrei să te bucuri, vrei să râzi. Să te bucuri de faptul că eşti... dar, nu poţi decât plânge. Şi plângi în întuneric, linişte şi singurătate. Ce altceva ai putea face?
E bine că te mai poţi conştientiza ca entitate, că mai ai speranţe, ceea ce înseamnă că nu ai murit. E doar o moarte clinică. Eşti ţinut în viaţă de speranţe şi vise, ştii asta foarte bine, de aceea te lupţi pentru ele.
Chiar de par nebuneşti, chiar de par infantile - marea lor calitate e că te fac să treci peste coma aceasta din viaţa ta. O comă mai mult psihică decât fizică... Important este ce vei face. Nu are sens să te mai întrebi de ce ţi-ai dorit singurătatea, nu e cazul sa mai cauţi explicaţii pentru ceea ce s-a întamplat. Totul a fost, ţine minte A FOST! De ce să trăieşti în trecut? Nu mai poţi schimba nimic, poţi însă schimba prezentul pentru a obţine viitorul visat.
Lasă singurătatea dar nu o urî. Ai învăţat ceva şi de la ea şi se poate ca într-o zi să o doreşti iar. Atât doar, să nu devii sclavul ei fără de scăpare. Fă ca ea sa devină, nu sclavul tău, ci ajutorul tău. Tot ce ni se întâmplă se-ntâmplă cu un rost, pe care uneori îl descoperim prea târziu... E bine că îl descoperim. Trebuie să trăieşti şi să-ţi descoperi rostul.
E întuneric, mult prea întuneric. Plângi. Şterge-ţi lacrimile şi caută lumina. Aprinde becul, o lumânare... găseşte lumina din tine. Te va linişti. Ridică-te din patul de spital şi fă-ţi viaţa reală, fără false artificii. Ele ţin doar o clipă. Vrei clipa să-ţi devină viaţă? Luptă-te pentru asta. Trăieşte fiecare clipă ca pe ultima.
Ştiu, e greu. E foarte greu... dar încearcă.
E întuneric, atât de întuneric încât ai impresia că e sfârşitul lumii. Cu toate acestea te chinui să trăieşti... ce ai putea face altceva?
Eşti singur. Dorinţa asta ţi s-a împlinit. Anul trecut îţi doreai atât de mult să fii singur... Acum eşti, dar parcă nu simţi nici o satisfacţie. Prea multă singurătate. Tu ţi-ai dorit-o, dar nu într-o cantitate atât de mare. E prea mult, mult prea mult. Începe să te doboare. Te lupţi cu toţi, eşti în stare sa-i învingi, să le arăţi şi altceva, singurătatea, însă... e distrugătoare. Te distruge şi distruge şi tot ce ai fi vrut să faci.
De ce eşti atât de slab?
E întuneric, prea mult întuneric şi prea multă singurătate. Iar tu, trăieşti. Cel puţin aşa speri. Te pipăi şi constaţi că te simţi. Trăieşti şi vrei să te bucuri, vrei să râzi. Să te bucuri de faptul că eşti... dar, nu poţi decât plânge. Şi plângi în întuneric, linişte şi singurătate. Ce altceva ai putea face?
E bine că te mai poţi conştientiza ca entitate, că mai ai speranţe, ceea ce înseamnă că nu ai murit. E doar o moarte clinică. Eşti ţinut în viaţă de speranţe şi vise, ştii asta foarte bine, de aceea te lupţi pentru ele.
Chiar de par nebuneşti, chiar de par infantile - marea lor calitate e că te fac să treci peste coma aceasta din viaţa ta. O comă mai mult psihică decât fizică... Important este ce vei face. Nu are sens să te mai întrebi de ce ţi-ai dorit singurătatea, nu e cazul sa mai cauţi explicaţii pentru ceea ce s-a întamplat. Totul a fost, ţine minte A FOST! De ce să trăieşti în trecut? Nu mai poţi schimba nimic, poţi însă schimba prezentul pentru a obţine viitorul visat.
Lasă singurătatea dar nu o urî. Ai învăţat ceva şi de la ea şi se poate ca într-o zi să o doreşti iar. Atât doar, să nu devii sclavul ei fără de scăpare. Fă ca ea sa devină, nu sclavul tău, ci ajutorul tău. Tot ce ni se întâmplă se-ntâmplă cu un rost, pe care uneori îl descoperim prea târziu... E bine că îl descoperim. Trebuie să trăieşti şi să-ţi descoperi rostul.
E întuneric, mult prea întuneric. Plângi. Şterge-ţi lacrimile şi caută lumina. Aprinde becul, o lumânare... găseşte lumina din tine. Te va linişti. Ridică-te din patul de spital şi fă-ţi viaţa reală, fără false artificii. Ele ţin doar o clipă. Vrei clipa să-ţi devină viaţă? Luptă-te pentru asta. Trăieşte fiecare clipă ca pe ultima.
Ştiu, e greu. E foarte greu... dar încearcă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu