Tu, prieten drag

Tu, prieten drag ce ieri mi-ai fost
Te mai gândeşti la mine?
S-au viaţa ta ţi-a scris noi căi
Şi-a şters cărări trecute?

A fost demult când ne ştiam
Şi ne ţineam de mână,
Azi mâna ta e-o umbră doar
A strângerii de mână.

Eu vreau să cred că-ţi este bine
În acel colţ de lume,
Ce-a devenit căminul tău
Şi are grijă de tine.

Faptul că-ţi scriu, acum, aici,
Inseamnă că uitarea
N-a exilat trecutul meu
Pe-o întindere ca marea.

Tu, prieten vechi, pierdut prin timp
prin lume şi prin spaţiu,
ai fost, vei fi, prietenul meu
pe viaţă.

Deşi, se poate, ca-ntr-o zi,
Întâmplător, pe stradă,
Să ne zâmbim ca doi străini,
Să trecem mai departe,
Purtând un gând, răzleţ, uşor
precum un nor prin ceaţă:
"de unde-l ştiu? parcă mi-e dor...
să-i văd privirea iară,
dar s-a tot dus, ca-un fum uşor
ce rătăcea, prin aer..."