Iluzia

Traiesc imprastiat si totusi monoton
nu, nu este un nonsens, este un adevar
ma-mprastii intre cuvinte, forme si culori
nu stiu de le fac bine, sau de ma mint cu spor.

Iluzia de bine, frumos si minunat
e hrana mea de-acum, e radacina mea
dar zilele pustii cand nu mai pot manca
ma smulg din lumea asta, m-aduc in lumea ta.

Si-atunci revin in mine, asa cum doar eu stiu
si-mi caut radacina, cersesc cate-un cuvant
astept cate-o culoare si desenez in gand
pana cand ea, iluzia, ma prinde iar in jug.

Si trag la jugul asta, mergand tot inainte
fara sa stiu de-i bine, doar din obisnuinta
visand la ziua-n care din jug voi face jilt
in care, fara temeri, voi odihni putin.

Voi sti atunci ce-i bine, voi sti ce fac si prost
voi sti sa-aleg cuvinte, sa nu le mai cersesc
voi sti sa nu astept, ci voi gasi chiar eu
voi sti sa fac mai bine, ce cred acum ca-i prost.