azi e luni

si ma gandesc la zilele trecute... centrul vechi al Bucurestiului... Nu mai e deloc ce a fost candva, nu mai sunt strazile acelea pustii, misterul linistii, al cladirilor care stau sa cada... Acum e altceva. E sufocare! Lipsa de aer! Nu mai ai pe unde trece! Daca nu sunt strazi in reparatii - atunci sunt terase, foarte multe terase... Pana si intrarea Teatrului de Comedie a devenit o terasa... E trist, pentru mine cel putin e trist. Nu mai gasesc acolo placerea plimbarilor linistite de alta data, senzatia evadarii intr-o alta lume... E o alta lume, dar nu mai e lumea mea... E o alta lume dar nu ma are mister... Jos lux, sus ruine. Trecerea dintre cer si luxul de jos, al pamantului (falsul lux, amagitorul lux, mincinosul lux, iluzionarul lux) se face prin ruine. Asta ne leaga de cer... trecutul... Luxul de jos e trecerea noastra amagitoare pe aici. Asa ne place sa ne mintim ca traim si o facem bine si frumos.

Pacat. Se pare ca evoluam mergand cu spatele. Intotdeauna la noi evolutia are un alt sens. In Viena de ce e altfel? De ce e vechi dar nou si respirabil? De ce terasele nu te ineaca, nu te sufoca?

Si cu toate astea ne laudam... Nu mai e cum era... e mai bine... mai bine-le cui? Cine a definit acest bine?

Dar mai sper. Poate a fost asa datorita evanimentelor din acest sfarsit de saptamana... Zilele Bucurestiului...
Astept... poate va urma altceva, poate m-am inselat...poate am obosit eu si nu am deschis bine ochii... poate am ales locul gresit...

Dar imi plac strazile cu cladiri vechi, strazile unde poti visa... Ni se iau visele? Sau trebuie sa ne readaptam si visele?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Copacul

Visul nebunului neîntregit

Da, ştiu