Acum

N-am mai scris din 29 ianuarie... Nu stiu de ce am lăsat gândurile să treacă, fără cuvinte, fără creion, hârtie, fără tastatură sau touch screen... Păstrez frânturi din ele... poate puse cap la cap vor crea un adevar. Așa cum dintr-un cufăr vechi scoți scrisori pe jumătate șterse și îngălbenite, și citindu-le incerci să refaci povestea, viața celui căruia i-au aparținut, tot așa, cuvintele născute de gânduri trecute, cuvinte rătăcite in mine pot reface trăiri... Dar unele noi, prezente. Clipa Acum.

Mă uit pe ferestră,
Copaci, străzi, oameni, ferestre
Cer gri, pe alocuri cu tente roșiatice
E prima zi de primăvară.
Aștept soarele și mă întreb
câte ferestre ascund în spatele lor,
doi ochi ce așteaptă soarele...

E primăvară!
Așa imi urlă ghioceii, brândușele și lalelele din glastră
E primăvară!
Mă bucură culoarea și parfumul ce le însoțesc
E ultima lor respirație pe care mi-o dăruiesc, mie,
să mă bucur, să simt,
e primăvară.

Eu ce am de dăruit?
Ce dăruiesc anotimpurilor ce trec an de an prin viața mea?
Ele imi dau aer, culoare, parfum, ploaie, lumină, zăpada, zumzete, vânt, ciripit, foșnet, cald și rece, dulce și amar...
Simțire... simt, exist...
Ce am eu de dăruit...
Pe mine.