La infinit

Nu știu de ce
dar ochii tăi imi par doi fluturi albaștri
Cu cât mă chinui să-i prind cu privirea
cu atât se depărtează mai tare
Îmi par doi ochi răzvrătiți
sau prea copii pentru a sta locului.
Bătrânețea mea nu știe alerga după ei
de fapt, nu mai poate.
Stă proptită în baston
și închide ochii
cu speranța că numai astfel
ochii tăi albaștri
îi vor croi alt trup.
Vreau ca ridurile frunții
să-mi devină floare
pe care să odihnească
fluturii tăi albaștri
Vreau brațele mele
să devină ramuri cu frunze verzi
să te așezi la umbra lor
Vreau să rămânem așa
un copac înflorit și doi fluturi
la infinit.