Pauză

Nu ştiu de ce îmi este greu să scriu
Asta înseamnă că de fapt nu pot
Iar neputinţa asta ...
Nici ea nu ştiu de unde vine
Nu, nu-mi găsesc o scuză
E doar o stare de fapt.
Încerc să găsesc căi sau măcar o cale
să-mi transform greul în cunoaştere măcar
cunoaştere, necunoaştere...
a ce? a cui? pe cine? cum?
E un algoritm al cărei cheie de descifrare nu am gasit-o
Ce ar trebui să ştiu?
cum ar trebui să văd?
Ce ar trebui să fiu?
cum ar trebui să fac?
Iau o pauză.
De multe ori pauzele şi liniştea ce le precede
şterg îndoielile şi fac loc luminii.

Pauză.

Respir aer, aer de oraş, tot aer
Caut iarba verde şi plină de rouă
Găsesc ceea ce pot închipui
Ce nu pot închipui?
Ceea ce nu am văzut? Ceea ce nu am ştiut?
Atunci îi dau eu forme, creez din mine
Deci, găsesc tot.
Atunci ce nu mă lasă să scriu?
De unde greul?
Necunoaştere?
a mea despre mine? a ce?
Pe mine nu mă pot crea pentru că sunt deja?
Şi totuşi mă recreez cu fiecare literă scrisă
Iar când nu o fac, e doar stagnare de sine?
Şi am scris, şi scriu.
Am găsit luminişul cu iarbă verde şi soare.
Nu trebuie decăt să mă întind şi să privesc cerul.

Pauză.