Orizont

Zidul dintre noi nu se înalță
Pare că se lățește și devine orizont
Eu aici, tu acolo
Desparțiți de o linie

Ne vom reîntâlni la răsărit
Ne vom petrece ziua întreagă
Pentru ca apusul să ne lase
Pe mine aici, pe tine acolo.

Tu ca un soare-mi vei răsări
Ne vom îmbrățișa într-un curcubeu
Eu ca un copac te voi odihni
De vei poposi pe al meu ram.

Zidul de fapt nu există
E doar o himeră născută din neputință
Așa că linia dintre noi nu e orizont
Și ne întâlnim la răsarit
Și ne petrecem peste zi
Și rămânem într-un gând
Agățat de marginea lunii
Până se răspândesc toate visele
Și răsărim iar diminețile
În concret.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Încerc

Am de scris... mult... academic... Am de scris despre suferință și vindecare în procesul de creație teatral. Despre individuare și tot ce presupune acest proces din perspectiva lui Jung. Despre inconștient și manifestările lui. Despre granița subțire care desparte binele de rău, normalitatea de nebunie... Despre sine și împlinirea sa... sau devenirea sa... întregirea sa... Despre eu și măști. Despre anima și animus. Despre dăruirea de sine ca sfințenie la Grotowski. Despre ... 
Citiți mai multe

Tot încerc să scriu, să revin

M-a speriat un email, bănuiesc fake, care-mi spunea că în 60 de zile acest blog, cu tot ce conține, va dispărea dacă nu-l migrez în altă parte...  Am intrat să văd dacă mai trăiește. Trăiește! Trăiește, așa cum trăiesc și paginile de facebook ale celor decedați...  Eu n-am decedat dar pentru acest blog a fost ca și cum... Mi-am dat seama că el înseamnă ceva, bucăți din mine sunt aici,  e ca o amprentă pe care aș lasa-o lumii, că am existat Tot ce fac în rest, ca artă,  e efemer - pentru că fac spectacole, care mor când actorii nu mai vor să le joace sau când n-au spații în care să se joace sau... Spectacolele mor uneori prea repede Râmân în urma lor tot lucrurile scrise, de unii-alții,  pe bloguri ca acesta sau...  Mai râmân vorbele celor care le-au văzut și vorbesc despre ele ... Eu trăiesc Blogul ăsta trăiește Poate că este cazul să scriu mai des :)
Citiți mai multe

Revin. Bună viața oameni buni?

Mă minunez și eu că am abandonat cu totul acest blog. Aici sunt foarte multe lucruri din mine pe care le abandonasem. Acum revin pentru că sper să mă reîntâlnesc prin ele cu mine, iar de aici să mai iasă ceva.  În anii în care am lipsit am mai făcut niște școli - acum m-aș putea numi regizor de teatru și dramaturg, dar deocamdată e pandemie și toate astea par fără sens.  O să pun aici un fragmet, un monolog al unui personaj - un personaj, cu bucăți din mine, despre o cameră doar a sa - ceva ce am scris la un workshop inspirat de "O camera doar a ei" de Virginia Woolf.  Acum scriu rar, culmea, deși am o cameră doar a mea, și nu-mi zice nimeni “stinge lumina”, “e tarziu”, “ce faci la ora asta?”... scriu doar dacă trebuie să scriu. Nu mai vine scrisul așa de undeva, nu se mai cer cuvintele puse pe hârtie așa ca altădată și nici imaginile din capul meu nu mai vor a fi puse pe hârtie prin cuvinte… poate că n-am liniștea necesară, chiar dacă am camera necesară… Sau ce lipsește?...
Citiți mai multe