Povestea Eu-lui

A fost o dată un Eu. Viaţa sa trecea fără sens, într-o rutină stropită uneori cu nou. Zi de zi aceleaşi căi de urmat, aceleaşi lamentări şi întrebări despre rostul "a fi-ului" şi "de ce Eu?".
Erau şi zile în care Eu-ul se trezea înconjurat de cuvinte. Atunci le lua la întâmplare, cum îi erau la îndemână şi le crea forme. Îi plăcea. Simţea. Trăia.
Aşa s-au strâns multe forme, alb-negre sau multicolore, cu parfum de primăvară sau toamnă, cu aripi de fluturi şi ploi, poate prea multe ploi.
Într-o zi s-a gândit să le strângă pe toate, să le pună într-o cutie şi să le trimită la Roş Împărat. Aflase că acesta va alege dintre toate darurile primite pe cele care-i vor renaşte simţurile.
Roş Împărat nu mai avea nici văz, nici auz, nici miros, nici gust. Şi le pierduse la un meci de poker cu Vrăjitoarea X. A preferat să-şi păstreze visele şi să piardă cele patru simţuri, spunând că-i sunt suficiente mâinile pentru a simţi ce trebuie simţit, pentru a citi şi pentru a-şi trăi visele. Se pare însă că se înşelase, şi deşi putea să simtă forma ar fi vrut să-i şi audă freamătul, să guste aroma şi să-i miroasă parfumul. Îi plăcea teatrul şi îşi dorea un teatru al său. Nu, nu era genul de împărat care îşi trata supuşii ca pe nişte marionete. Incă putea visa la teatru dar ar fi vrut să dea visului ăsta aripi, să-l facă real. Spunea despre teatru că este o formă de cuvinte retrăite, că cineva a luat o clipă şi a pus-o în cuvinte şi altcineva a luat cuvintele şi le-a retrăit creând altă clipă, şi altă clipă, mereu alta, niciodată aceeaşi. De aceea cuvintele erau foarte importante pentru el. De aceea căuta forma perfectă.
Aşa că an de an organiza "Zilele de dăruit" când toţi locuitorii regatului erau învitaţi să-i dăruiască regelui ce credeau ei că-i pot reda acestuia văzul, auzul, mirosul şi gustul. Dar cele mai de preţ daruri pentru rege erau formele create din cuvinte. Numai că nu găsise încă acele forme care să-i readucă toate simţurile simultan. Îşi dorea forma perfectă pentru a-i reda simţul complet.
Exista un proces de selecţie. Prim Ministrul era cel care se asigura că formele ce ajung la rege nu-i vor provoca suferinţă sau alte neplăceri de ordin olfactiv sau vizual, în cazul în care acestea vor avea efectul aşteptat.
Eu şi-a trimis şi el darul în ultima zi a primăverii şi a aşteptat cu inima strânsă sperând că un răspuns pozitiv va schimba tot. Răspunsul a fost NU, Prim Ministrul socotindu-i formele prea pline de lacrimi şi depresie, cu prea puţini fluturi, nori albi şi raze de soare.
Eu şi-a reluat viaţa searbădă. Se trezea greu şi căuta în jur cuvinte. Nu-i mai apăreau atât de des, erau neclare şi puţine. Şi au trecut zile, luni, o iarnă. Şi a venit o nouă primăvară şi o nouă zi cu multe cuvinte, cu aripi şi culori, cu parfum de ghiocei şi zambile. Şi Eu a râs, a râs mult, a râs cu poftă, a râs în cuvinte. A râs! Şi-a spus trebuie, nu mai pot aştepta!
Şi Eu scrie şi acum, scrie pentru că asta e viaţa lui adevărată, scrie pentru că vrea să ducă chiar el darul împăratului, scrie pentru că speră ca formele lui să renască mai întâi sentimentele în oameni, pentru ca apoi ei singuri să caute să-şi  redescopere simţurile şi tot ce aduc ele. Scrie pentru că plânge, zboară, mănâncă fragi şi mure, aude greieri, pictează fluturi, pune parfum de ghiocei în părul tău, merge pe nori, şuieră vânt, ninge amintiri, şterge dureri, mângâie părinţi, hrăneşte turturele... trăieşte, iubeşte şi râde.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Copacul

Visul nebunului neîntregit

Da, ştiu