De-ale zilei strazi, cuvinte

M-am gandit sa incep o serie pe care sa o numesc "de-ale zilei strazi, cuvinte" - nu stiu cat de corect, nu stiu cat de inspirat...

Asta pentru ca mi-am propus sa ascult strada, sa-i iau cuvintele si sa le gandesc :).

O sa incep, cum e si normal, cu ziua de azi :). Cuvinte auzite pe strada "Cand le auzi povestite e una, cand le traiesti... se schimba treaba" - o frantura de dialog dintre o angajata a unui magazin de cartier, ce stergea geamurile, si un "probabil" client/cunostinta.

Nu stiu de ce, dar m-am gandit la fericire... la o poveste a unui om ce se trezeste dimineata si nu poate spune "sunt fericit!". De ce? Pentru ca am fost invatati sa gasim cauze sau motive pentru orice. Fericirea mea ar trebui sa fie cauzata/provocata de ceva. Iar uneori nu vedem motivul fericirii, simplul fapt al trezirii nu semnifica nimic.

A devenit banal, uneori obositor, sa te ridici din pat, zi de zi, la aceeasi ora si sa-ti gasesti motive sa traiesti. Cand e mult mai simplu sa iei viata sa o traiesti, fara sa cauti motive pentru asta. O traiesti si atat. Pare simplu. Si auzim des oameni ce spun "azi sunt fericit pentru ca ma vad in oglinda", "azi sunt fericit pentru ca am reusit sa-mi incalt papucii lasati aseara la marginea patului", "azi sunt fericit pentru ca iubesc lumina ce intra pe fereastra", "azi sunt fericit pentru ca m-am tras la sorti...", "azi sunt fericit pentru ca deshid usa si spun buna" si ni se pare simplu de urmat calea lor... Probabil ca intr-o zi, chiar vom vedea ca e simplu.

Dar ziua aceea s-ar putea sa fie ultima. Ar fi frumos sa putem trai fiecare zi ca si cum ar fi ultima... sau de ce nu, "sa traim intr-o zi cat altii in 10 ani".

Nu stiu povestea femeii de la magazin, nu stiu daca are timp sa se gandeasca la fericire si sa-si gaseasca zilnic macar picatura de fericire... Nu stiu nici daca cei ce se pretind fericiti ca inca se vad in oglinda, dimineata dupa dimineata, chiar sunt fericiti... Dar nu cred ca are importanta... Daca faptul de a spune "sunt fericit" ii face ca macar in clipa aceea, a rostirii, sa creada si sa simta fericirea, atunci e suficient. Pentru ca ei isi pun problema si pentru ca ei incearca.

Vreau sa cred ca femeia aceea vorbea despre o intamplare frumoasa, desi... dupa cum a rostit cuvintele nu e asa... Dar vedeti, cuvintele scrise, nerostite, neauzite - pot avea semnificatia dorita de noi. Noi cititorii putem sa le dam starea de a fi. Si da "Cand le auzi povestite e una, cand le traiesti... se schimba treaba". Suna banal nu?

Dar hai sa le traim, depinde de noi cum.