Beție

M-am îmbătat cu ideea că totul e trecător
Că răul se va cerne și va rămâne doar binele
Că ai să mă vezi cum sunt și ai să accepți
Că putem crește împreună o floare de colț.

Dar se pare, că cernerea în sine doare prea tare
Că binele și frumosul născute de noi
Sunt mai palide, iar răul mult mai vânjos
Iar rădăcina e prinsă-ntr-o stâncă ce stă să se prăvale.

Și totuși, mai sper, ca floarea să-nflorească
Ținută-n piatră de înțelepciunea noastră
De sentimente ce nu pot fi măcinate
Și-mprăștiate de un vânt ivit pe ne-așteptate.