O clipă în care am fost

Azi am deschis larg fereastra
Și am tras în mine toată lumina dimineții
M-a durut pentru o clipă furtuna ce am dat-o afară
Dar apoi am reînvățat să respir luându-mi zborul.

Am căutat nori albi, pufoși pe care să-mi odihnesc gândurile
Am învățat să privesc înapoi acceptând-mi greșelile
Apoi am cotrobăit prin memorie după sunete
Viori, piane, concerte, cvarteturi, soliști.

Ce zbor am avut... și cât aș vrea să zbor iar
Mereu altfel, mereu altcumva
Esența vieții e clipa
Azi am avut o clipă în care am fost.


---------
 
Din categoria JOC - cuvinte primite: esential, memorie, fereastra, furtuna, vioara

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gânduri

Sunt lucruri