afi altfel

Si am citit si "Intelectuali la cratita" (editura Humanitas, 2012) care foarte bine este "definita" de Ioana Parvulescu (cea care este in fapt mama acestei carti). " Moduri de întrebuinţare posibile: Carte de bucate . Aproape toate reţetele sunt noi sau au ceva special în ele, care le schimbă; nu le găsiţi în alte cărţi. Indicele de la sfârşit o dovedeşte. Carte de amintiri . Istoriile casei sau ale familiei, copilăria cu mâncatul-tortură, aventurile cunoaşterii culinare şi eşecurile ei... Carte de istorie trăită . Strâns legată de istoria de familie e şi istoria pur şi simplu, iar ţesătura ei arată că nu numai omul e supus vremurilor, ci şi felul în care mănâncă şi felurile pe care le mănâncă.   Banchet . Această carte e o casă mare cu masa aşternută cu bucurie, la care e poftit oricine doreşte. " mai multe aici  Citind aceasta carte nu am facut altceva decat sa redescopar amintiri uitate... Povestile de acolo (pentru ca fiecare reteta e...

Nu pot spune ca sunt o cunoscatoare in materie de teatru, ba chiar contrariul, dar imi place si incerc sa urmaresc ce se intampla in domeniu. Regret ca nu am reusit inca sa merg sa vad piese ce se joaca in provincie (cum se zice) - in special la Sibiu si Cluj. Sunt cateva piese acolo ce merita. Mereu am incercat sa urmaresc premiile Uniter. Din pacate de cele mai multe ori premiile ma faceau sa merg la anumite piese de teatru sa vad anumiti actori. Dar se intampla sa existe si nominalizari de piese/actori/etc. pe care sa le fi vazut anterior premierii. Asa se intampla acum si de cateva zile ma tot gandesc si incerc sa realizez cum ai putea alege intre Oana Pellea - "Vocea Umana" (Teatrul Metropolis) si Mariana Mihuit - "Ingropati-ma pe dupa plinta" (Teatrul Bulandra)? Initial mi-am spus "clar, Mariana Mihut va castiga - o ajuta piesa, colegii de scena..." - o vedeam ca pe un al dolilea Lear. Dar, dupa ce am mai urmarit o piesa cu un personaj ("Refuz...

Ti-a fost rau? Un rau inexplicabil, aparut brusc... un rau de nedefinit? Ai incercat sa treci de el reglandu-ti respiratia? Nu? Da? La mine uneori merge... Respir, respir, pastrez ritmul... apoi ... Apoi sa-ti inchipui un dans haotic, brownian si totusi un dans ca un zbor... desprinderi de pamant... un zbor in toate directiile ca o incercare de a reface toate drumurile, toate trairile, tot ce a fost. Si... la un moment dat, ceva ca o plasa invizibila devine zid. Un zid elastic. Se curbeaza dusa de forta dansului tau pentru ca apoi sa te arunce si sa te izbeasca de pamant. O iei de la capat, mereu si mereu... Exista un moment cand iti spui ca ai reusit sa treci de zidul elastic, ca ai reusit sa rupi plasa aceea sau ce o fi fost si simti ca te-ai eliberat... ca durerea nu mai e cu tine... Cand desprinderea de pamant e mai inalta, cand crezi ca ai deprins cu adevarat zborul esti aruncat cu forta, izbit de pamant. Sa nu plangi. Caderea nu doare. Sa o iei de la capat. Dans. Zbor. Zbor frant...

(scrisa in 13 april.) să tac? să plang? să ascult tăcerea Ta şi atat? e vina mea? e vina mea pentru că Tu azi taci? şi totuşi... Tu nu taci şi nu ai tacut niciodată ... noi nu am ştiut asculta şi incă ne chinuim să invăţăm să-ţi ascultăm cuvintele, să te iubim... să ne iubim. adevărul e că in toate eşti tu, iar noi nu ştim să te acceptăm aşa, în tot şi-n toate, chiar şi-n noi. pentru că noi abia invăţăm jertfa şi nu toţi reuşim să ne-o însuşim. de aceea tu eşti TU iar noi suferinţa ta din prea multă iubire.

Of Doamne, Copiii astia din oamenii mari sunt mai copii decat copiii in sine. Numai ca, pe ei, ii doare copilaria. Ei simt mai puternic jocul, imbratisarea, iubirea, Pentru ca stiu ce inseamna sa nu le ai, Stiu sau se gandesc cum va fi fara ele. Da. Copilaria incepe sa doara dupa o anumita varsta.

Ceea ce voi scrie mai jos o sa para putin deslanat - asa si va fi - gandurile inca nu s-au sedimentat coerent. De ce le scriu? Pentru ca nu vreau sa le pierd, sa le uit. Poate ma voi intoarce la ele, cu mintea mai limpede... Si poate cineva va accepta pur si simplu ceea ce scriu :) .......................... M-am tot gandit la atelierul pe care l-am frecventat in ultima vreme... Ceea ce propunea el suna frumos - sa scrii despre tine. Recunosc, pentru mine atelierul asta a fost dureros, enervant, de neinteles. De ce? Nu stiu, sau poate stiu dar nu vreau sa stiu ca stiu :). Mi-am dat seama cat de superficiali suntem, cum trecem pe langa oameni si cream povesti despre ei (asemeni lui Amon Oz?), povestile care ne plac noua, pe care vrem noi sa le auzim, sa le cunoastem. Sau... cum ne lasam pacaliti de povestile pe care ei vor sa le transmita despre ei. E un joc, cei de langa noi ne spun ceea ce vor ei, iar noi acceptam. Ni se pare mai ok, mai usor asa. E minciuna, o minciuna creata in com...

Vidul devine greu cand cauti cuvinte si vrei sa transmiti stari, sa descri forme, dar... e vid. Un vid greu, de nesuportat. Un vid dureros ce te sperie. Nu vrei sa fie finalul! Nu vrei sa pierzi ceea ce-ti face bine. Ai nevoie de cuvintele acelea ce veneau firesc. Ai nevoie de jocul asta care te defineste. Dar... E vid. Te doare, te chinuie. Asteptare. Intr-un final, apare. Cuvantul, Cuvantul cautat, asteptat, indurat, cersit. Cuvantul, SPERANTA!